Concursul Enescu 2018 se deschide cu singurul triplu concert din literatura muzicală românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-enescu-2018-se-deschide-cu-singurul-triplu-concert-din-literatura-muzicala-romaneasca/

Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaţionale, laureaţi ai competiţiei din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun şi violoncelista Eun-Sun Hong – ­­deschid ediţia 2018 a Concursului Internaţional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea. Preţurile biletelor sunt între 55 şi 45 de lei.

Un articol de Petre Ivan|10 iulie 2018

Ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” începe cu un concert extraordinar programat pe 1 septembrie, de la ora 19.00 în sala mare a Ateneului Român.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, precum și online pe www.eventim.ro și pe site-ul Concursului și Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro.

Violonistul Ștefan Tarara, tânăr artist de origine română aclamat pe scenele internaționale, pianistul spaniol Josu de Solaun, îndrăgostit de muzica lui George Enescu, și vibranta violoncelistă Eun-Sun Hong, stabilită în Germania aduc publicului în seara de deschidere a Concursului „George Enescu” 2018 singurul triplu concert din literatura muzicală românească: Triplul concert de Paul Constantinescu. Dirijorul Gabriel Bebeșelea se va afla la pupitru, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu.

Panistul Josu de Solaun

Triplul concert de Paul Constantinescu este al doilea singur triplu concert din istorie, celălalt aparținându-i compozitorului Ludwig van Beethoven și fiind interpretat de asemenea în deschiderea Concursului Enescu, la ediția 2016, de laureați ai competiției.

Prima înregistrare a Triplului concert de Paul Constantinescu i-a avut pe Valentin Gheorghiu la pian, Ștefan Gheorghiu, la vioară și Radu Aldulescu – la violoncel. Iosif Conta s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Valentin Gheorghiu și Ștefan Gheorghiu, nume de rezonanță în peisajul muzicii clasice românești și internaționale, sunt muzicieni foști laureați ai Concursului Enescu.

Interpretarea din deschiderea Concursului Enescu 2018 va fi înregistrată și lansată la prestigioasa casă de discuri internațională Naxos.

Triplul concert pentru Vioară, Violoncel, Pian și Orchestră a fost compus în anul 1963, ultimul an de viață al compozitorului Paul Constantinescu, și este una dintre lucrările reper ale componisticii românești. Cu o operă de peste 20 de compoziții care include muzică simfonică, muzică de cameră, dar și muzică vocală, Paul Constantinescu (1909-1963) a semnat de asemenea muzică de film – „O noapte furtunoasă” (1952), „O scrisoare pierdută” (1953) și „Moara cu noroc” (1956). Triplul Concert este cunoscut publicului român mai ales în varianta interpretativă care îl are la pian pe Valentin Gheorghiu.

În cadrul serii de deschidere a Concursului Enescu 2018, în a doua parte a concertului, va fi interpretată în primă-audiție românească lucrarea câștigătoare a Secțiunii Compoziție la ediția precedentă a Concursului – „Concerto for Orchestra”, a tânărului compozitor Tian Tian din China.

Violonistul Stefan Tarara

La doar 32 de ani, violonistul de origine română Ștefan Tarara a câștigat ediția 2014 a Concursului Enescu în ovațiile publicului cu o interpretare încărcată de emoție a Concertului pentru Vioară în Re Major Op. 35 de Ceaikovski –  concert despre care spune că pentru el reprezintă o poveste de iubire. Născut din părinți români în Germania, violonistul concertează deja pe unele dintre cele mai cunoscute scene ale lumii, de la Philharmonie Berlin, la Salle Pleyel din Paris și a interpretat sub bagheta unor dirijori precum Zubin Mehta și David Zinman. Ștefan Tarara cântă pe o vioară Nicolò Gagliano.

„George Enescu este un fir roșu în viața mea”, spune pianistul spaniol Josu de Solaun. A înregistrat și lansat internațional integrala sonatelor pentru pian de George Enescu în 2016, la presitgioasa casă de discuri Naxos – înregistrarea a fost premiată în Spania. Astăzi, Josu de Solaun este îndrăgit inclusiv pe scenele românești din întreaga țară unde vine să suțină recitaluri și concerte frecvent. Un mare admirator al compozitorului George Enescu, pianistul a locuit în timpul Concursului Enescu 2014 într-un apartament închiriat pe Strada George Enescu chiar în blocul în care însuși George Enescu locuise timp de șase ani.

Cu o forță interpretativă remarcabilă, Eun-Sun Hong a început să studieze violoncelul la vârsta de nouă ani. Născută la Seul și stabilită în Germania, violoncelista este prezentă pe scenele unor săli prestigioase din întreaga lume – Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Berlin, Théâtre des Champs-Élysées din Paris

Violoncelista Eun-Sun Hong

– și interpretează în cadrul unor festivaluri reputate – Festivalul Ravello din Italia, Festivalul Casals din El Vendrell, Festivalul Internațional Piatigorsky Cello din Los Angeles, Festivalul de violoncel Kronberg din Germania, Academia Internațională Seiji Ozawa din Elveția.  L-a avut profesor pe violoncelistul Lluis Claret, un muzician și un pedagog cunoscut și apreciat în întreaga lume.

Dirijorul Gabriel Bebeșelea este un nume consacrat atât în țară, cât și în plan internațional. În anul 2011, la doar 26 de ani, a devenit dirjor al Operei Naționale din Iași și a marcat astfel o premieră, fiind cel mai tânăr dirijor angajat al unei instituții de de cultură din România. Tot în 2011, Gabriel Bebeșelea a câștigat o bursă ca dirijor-asistent la una dintre primele zece orcheste ale lumii: Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. A avut șansa de a lua parte la repetițiile și concertele celor mai reprezentativi dirijori ai zilelor noastre, precum Mariss Jansons și Bernard Haitink. În prezent, dirijează pe unele dintre cele mai importante scene internaționale și românești. Este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” și la începutul lunii iulie a debutat alături de Konzerthausorchester Berlin.

Desfășurat ca eveniment de sine sătător începând cu ediția din 2014, Concursul Internațional George Enescu” invită publicul să descopere unii dintre cei mai talentați tineri atiști ai momentului, marile nume ale muzicii clasice de mâine și să le urmărească și susțină parcursul până la vârf: câștigarea competiției. În total, 270 de tineri muzicieni din 39 de țări, 22 dintre aceștia fiind din România și din Republica Moldova vor intra în competiție pentru câștigarea trofeului ediției 2018 la una dintre cele patru secțiuni – Compoziție, Vioară, Violoncel și Pian – la 60 de ani de la prima ediție a Concursului.

Foto: Concursul Enescu 2018 – facebook

29
/06
/18

Aceasta este fenomenala prestație a australianului Christian Li, câștigătorul premiului întâi la Menuhin Competition 2018. Micuțul australian în vârstă de zece ani a împărțit prima poziție a prestigioasei competiții muzicale rezervată juniorilor (și găzduită de Geneva) cu Chloe Chua din Singapore.

29
/06
/18

Într-o zi de 29 iunie (1974) Charles Aznavour  domina vânzările din Marea Britanie cu "She", singura sa melodie fruntaşă în Regatul Unit. Fotografia de față, realizată în 1952, a fost postată în urmă cu doar câteva ore pe pagina de facebook a legendarului cântăreț francez, care a împlinit, luna trecută, 94 de ani. În imagine apar Edith Piaf, Charles Aznavour și un prieten apropiat al celor doi, Roland Avellis (alias "Cântărețul fără nume")

26
/06
/18

Se întâmpla pe 26 iunie 1977, la Market Square Arena din Indianapolis. Atunci Elvis Presley susținea ultimul său concert. Peste mai puţin de două luni, la 16 august 1977, artistul va fi găsit mort în baia sa. Concluzia raportului medical: moarte naturală - stop cardiac.

26
/06
/18

Filarmonica „George Enescu” sărbătoreşte centenarul naşterii celebrului muzician american Leonard Bernstein. În serile de 28 şi 29 iunie 2018, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii 2017-2018 vor fi  conduse de maestrul Christian Badea, unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog.

25
/06
/18

Se împlinesc, astăzi, nouă ani de la moartea regelui muzicii pop. Născut la 29 august 1958, Michael Jackson a influenţat muzica încă de când interpreta în anii ’70 alături de The Jackson 5.

19
/06
/18

Începând din 2015, cu ocazia fiecărui solstițiu, Zammorian (grupul post-psihedelic/post-rock format în 2014 din 6 artiști și designeri români) a prezentat un show sau un live streaming din studio. Joi, 21 iunie 2018, în cea mai lungă zi a anului, Zammorian le va face pe ambele când va concerta și va face streaming din terasa Have a Cigar a Echoes, Inc.

10
/06
/18

Patru concerte care ne poartă în ultimii 100 de ani de muzică vor avea loc în cadrul festivalului Jazz in the Park, pe scena România 100, în Parcul Central din Cluj. Fiecare dintre aceste concerte se centrează pe o anumită perioadă a istoriei muzicii și abordează stiluri și genuri diferite: muzică clasică, doină, jazzul perioadei comuniste și jazz contemporan.

07
/06
/18

Prim dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu“, maestrul Christian Badea revine la București cu un concert excepţional, programat pe 7 şi pe 8 iunie 2018, care are în program capodopere de Ceaikovski şi Şostakovici. Solist în  Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici va fi violoncelistul Andrei Ioniţă, câştigător al Premiului I la Concursul Internațional Ceaikovski în 2015.