Concursul Enescu (6-27 septembrie) se pregăteşte de start
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-enescu-6-27-septembrie-se-pregateste-de-start/

Cele mai frumoase concerte ale toamnei sunt gratuite la Concursul Enescu: publicul va putea asculta peste 230 de candidaţi din 36 de colţuri ale lumii, în cadrul a 40 de concerte şi recitaluri cu intrare liberă. Procedura de înscriere a fost făcută publică pe site-ul Festivalului şi Concursului.

Un articol de Petre Ivan|7 august 2014

Publicul poate lua pulsul muzicii clasice a viitorului în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Concursului Internațional “George Enescu” care se desfășoară între 6 și 27 septembrie la București.

Un recital extraordinar al pianistului francez Jean-Claude Pennetier, concerte de pian, vioară și violoncel alături de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, precum și peste 200 dintre cei mai promițători artiști de pe 5 continente care evoluează pe scenele Ateneului Român și Universității de Muzică București sunt evenimetele din cadrul acestei ediții a Concursului Internațional “George Enescu” (6-27 septembrie, București) la care accesul pentru public este liber.

Procedura de înscriere pentru public, precum și programul integral al evenimentelor pot fi accesate pe site-ul Festivalului și Concursului Enescu, aici.Concursul Enescu

Rezervările se pot face prin intermediul unui formular online, în limita locurilor disponibile. Publicul este invitat să vină în sălile de concert și să susțină România și talentele pe care le lansează.

Concursul Internațional “George Enescu” este singurul concurs din România afiliat la Federația Mondială a Concursurilor Internaționale Muzicale (FMCIM). De-a lungul celor paisprezece ediții, nume importante ale muzicii clasice de astăzi, precum Radu Lupu, Alexandru Tomescu, Remus Azoiței sau Elisabeth Leonskaja și-au început cariera internațională ca laureați ai Concursului.

Foto: Concursul Enescu, Jean-Claude Pennetier – omavision.ro


23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.