Conferință DIPLOMAȚIA – o artă?
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-diplomatia-o-arta/

Fundaţia Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11:00, la evenimentul DIPLOMAȚIA – o artă? Va fi un dialog captivant între un istoric – doamna Georgeta Filitti – şi un diplomat – domnul ambasador Sergiu Celac– care ne poate oferi o perspectivă complexă asupra artei diplomaţiei, analizând momente importante şi personalitati marcante din istorie.

Un articol de Elena Simion|16 septembrie 2014

“Daca în teorie oamenii sunt făcuți să se înțeleagă, practica dovedește prea adesea contrariul. Așa au apărut mediatorii, diplomații – persoane chemate să stingă diferende, conflicte, dispute sau – lucru și mai important – să le prevină.

Un dialog subtil, paciența, cunoștințe vaste folosite adecvat, o perfectă stăpânire de sine pot face succesul unui diplomat.

Într-o lume plină de disparități, unde forța tinde să primeze în fața dreptului, doar rafinamentul diplomației mai poate calma unele situații incendiare. ” spune doamna Georgeta Filitti.

diplomatia

Georgeta Filitti este specializată în istoria modernă şi contemporană a României, cercetător ştiinţific la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în perioada 1961-1998, până la gradul de cercetător principal I, consilier la Fundaţia „Ion Ghica” (1997-2004), bibliotecar, şef de secţie la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (2003-2007),  cercetător principal I, la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (din 2007) și autoare a multor articole, cărți sau traduceri.

Puteți afla mai multe informații despre istoricul Georgeta Filitti din interviul realizat de colega noastră, Adina Scorțescu: https://www.ziarulmetropolis.ro/georgeta-filitti-poveste-cu-boieri-wikipedia-si-bucurestiul-frumos/

 Sergiu Celac este un politician și fost ministru de externe român. Din 1990, a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În perioada 1996-2000, în calitate de ambasador cu însărcinări speciale în Ministerul Afacerilor Externe, Sergiu Celac a efectuat misiuni în zona balcano-adriatică, Asia Centrală și Caucaz, Orientul Mijlociu și a participat la numeroase conferințe internaționale.

 O discutie purtată de doamna Georgeta Filitti cu ambasadorul Sergiu Celac, adevărat decan al diplomației românești, ne va ajuta să înțelegem o parte din subtilitățile acestei profesiuni indispensabile.

Fragment din conferinţa „Familia Ghica – domnitori, scriitori şi sfinţi” cu Georgeta Filitti şi Neagu Djuvara:

Conferința va avea loc la Grand Hotel Continental, una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, monument istoric renumit, cândva centrul high-life-ului bucureștean. Hotelul se află pe Calea Victoriei 56, intrare din str. Ion Campineanu, iar evenimentul se va desfășura în Sala Nicolae Tonitza, de la  etajul 4.

Pentru detalii și pentru participarea la eveniment vă puteți înscrie la [email protected]



17
/11
/17

“Nu există lucru simplu. Simplu înseamnă dificil.” - Martin Scorsese. Cineast, cinefil, om de cinema, considerat alături de Steven Spielberg, liderul generației de regizori americani lansați la începutul anilor '70, Martin Scorsese împlinește, astăzi, 75 de ani!

16
/11
/17

Cartea „Spionul care a ieșit din joc” (traducere din limba engleză de Michaela Tache) a fost publicată în acest an la Editura Rao (tot în 2017, romanul, publicat inițial în 1963, a fost ecranizat de BBC).

16
/11
/17

Grupul Librarium anunță deschiderea unei noi librării în București în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național I.L. Caragiale. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 16 noiembrie, începând cu ora 18:00. Vor fi prezenti la eveniment Ion Caramitru, directorul Teatrului Național, scriitorii Marius Chivu și Alex Tocilescu și Laura Câlțea, blogger cultural.

15
/11
/17

Intră din 17 noiembrie în cinematografe „Tărâmul binecuvântat” / „God's Own Country”, un film cu 11 nominalizări la British Independent Film Awards, cele mai importante premii din industria independentă de film din Marea Britanie. Regizat de Francis Lee, filmul este considerat de publicul și de presa internațională unul dintre succesele cinematografice ale lui 2017.

15
/11
/17

„Maestrul și Margareta” este una dintre cărțile mele de căpătâi, așadar am așteptat cu nerăbdare (și emoție) să văd spectacolul Bulgakov 17, oferit de Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”.

15
/11
/17

Spectacolul de dans contemporan DORIANse întoarce la Teatrul Odeon, pentru încă o reprezentație, pe 19 noiembrie, de la ora19:30, la Sala Studio. După această reprezentație, DORIAN continuă turneul național pe scena Teatrului Național din Tîrgu-Mureș, unde spectacolul este programat pe 27 noiembrie.

15
/11
/17

„Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani” este un proiect editorial online care prezintă creativi români, prin intermediul unor „portrete” video, foto sau audio. Proiectul se înscrie în seria „modernism art documentaries” lansată de platforma Modernism.ro în 2012, care cuprinde până în prezent 190 de episoade video-documentare.

15
/11
/17

Într-o comedie romantică și total anapoda, cinci personaje din Bucureștiul interbelic își caută perechea ideală. Cu un umor delicat, actorii Oana Pellea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki și Istvan Teglas revin în luna noiembrie, la ARCUB, într-o nouă reprezentație excepțională a spectacolului de teatru „Idolul și Ion Anapoda”, scrisă de George Mihail Zamfirescu și adaptată de regizoarea Mariana Cămărășan.

14
/11
/17

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.