Conferinţele Teatrului Naţional: Discursul politic actual
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferintele-teatrului-national-discursul-politic-actual/

Profesoara Rodica Zafiu a venit pentru a treia oară la Teatrul Naţional ca să conferenţieze despre “Discursul politic actual”, pe 1 noiembrie.

Un articol de Monica Andrei|11 noiembrie 2015

Directorul artistic al Teatrului Naţional, Ilinca Tomoroveanu a deschis conferinţa după un moment de reculegere, în amintirea victimelor care au murit în clubul Colectiv, amintind: “Conferinţele Teatrului Naţional au început în perioada interbelică, apoi comuniştii le-au anulat. Este cam a IX-a stagiune de când au loc, iar publicul a devenit fidel. Se filmează de fiecare dată, sunt CD-uri şi broşuri la vânzare în teatru cu toate conferinţele care au avut loc”.

Rodica Zafiu este profesor universitar, conducător de doctorate, autor al mai multor studii de lingvistică, cărţi şi dicţionare, editor coordonator al altor studii, manuale şcolare, autor de articole şi recenzii în reviste de specialitate, în volume colective, prefeţe şi comunicări; premiată de Academia Română pentru volumul Naraţiune şi poezie”, a venit pentru a treia oară la Teatrul Naţional ca să conferenţieze despre “Discursul politic actual” .

Cercetarea Rodicăi Zafiu a pornit în urma lecturării unei cărţi scrisă de Elvin T. Simu: „Discursul american anti-intelectual prezidenţial de la G. Washington la G. Bush”. Autorul studiază discursul american ajungând la concluzia că retorica populistă nu are complexitate intelectuală, mesajul adresat publicului larg este colocvial şi apelează la emotivitatea lui. În 25 de ani, profesoara a adunat fraze din mesajele politice, sloganuri, titluri din ziare ca argumente în susţinerea calităţilor şi defectelor discursului politic în România.

La începutul conferinţei, Rodica Zafiu a explicat de ce a ales tema „Discursul politic actual” : este omniprezent în spaţiul public românesc, preluat şi dezvoltat de presă, mai ales de televiziune, amplificat de Internet, invadând oraşul prin sloganuri şi afişe electorale. Este o realitate contemporană de care nu putem să nu ţinem cont, în primul rând, pentru că influenţează profund, prin deciziile către care conduce, viaţa tuturor. Din păcate, dezbaterea politică, forma cea mai familiară de retorică şi o necesitate absolută a democraţiei, riscă tot mai mult să fie percepută negativ, să fie privită cu neîncredere de publicul larg: ca simplă vorbărie, dacă nu chiar ca discurs inevitabil mincinos.

Democratizarea şi circulaţia informaţiei au transformat pretutindeni discursul politic, făcându-l tot mai accesibil, concret, polemic şi emoţional. În spaţiul românesc, aceste trăsături au fost iniţial valorizate pozitiv, pentru că diferenţiau limbajul politic democratic de vechea limbă de lemn, dominantă timp de decenii, până în 1989. Calităţile se transformă însă uşor, prin exces, în defecte: limbajul politicii actuale, obsedat de plierea pe aşteptările destinatarului şi adesea lipsit de standarde intelectuale proprii, ajunge să fie rudimentar, simplificator, clişeizat, lipsit de idei şi ideologii, violent, iraţional, contradictoriu.

Politica de vorbe

În timpul conferinţei, Rodica Zafiu a examinat şi exemplificat unele dintre principalele defecte retorice şi stilistice ale discursului politic românesc din ultimii 25 de ani. Subiectul a fost marcat de un râs amar pentru publicul aflat în sală, care a aflat despre cum acesta şi-a pierdut eleganţa limbajului, devenind o activitate de vorbe goale. Prin 1990 funcţiona mult limba de lemn, astăzi se spun vorbe goale şi se ajunge la contradicţie lasă senzaţia tuturor că e un discurs care nu angajează ceva şi dispare uşor”.

Ca argument în dezbatere, doamna profesor universitar a adus exemple despre cum se vehiculau cuvinte ale puterii, prezentate pe un ecran. În timp ce o tabără politică pomenea despre: linişte”, „consens”, „emanaţie”, „destabilizare”, „legionar”, ”miting”, în timp ce alta din opoziţie, amintea des de „schimbare”, „nomenclatură”.

În timpul conferinţei, a spus de ce s-a ferit să folosească cuvântul manipulare”, amintind cum românul acuză foarte uşor chiar şi atunci când nu are dovezi. „<<Toţi fură… >> sintagmă destul de răspândită în toată presa românească cu tendinţa de exemplificare extremă din gândirea clişeistică asociată cu emanaţia şi acuzaţia”.

„Cetăţeanul român consideră politica minciună”, a subliniat doamna conferenţiar, deoarece limbajul politicii actuale, obsedat de plierea pe aşteptările destinatarului şi adesea lipsit de standarde intelectuale proprii, ajunge să fie rudimentar, simplificator, clişeizat, lipsit de idei şi ideologii, violent, iraţional, contradictoriu”. Calităţile se transformă prin exces, în defecte. Din acest motiv, oamenii nu cred ceea ce li se spune în campaniile electorale.

“În politică nu există cuvântul de onoare – adaugă în continuare doamna lingvist – se găsesc scuze, se schimbă puncte de vedere, afimaţiile sunt polemice. În limbajul politic actual, se rostesc vorbe la mânie cu sens figurat, sunt lansate insulte. Cei care s-au atacat se aliază uşor chiar de a doua zi, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Numănui nu-i pasă că şi-a pierdut onoarea. Compromisul e puternic.Viciul de substanţă e un tip de vorbă ce nu angajează, dispare uşor. Numai în mediul universitar dacă ţi-ai pierdut onoarea, mai ales dacă ai plagiat, se întâmplă pentru totdeauna.

Discursul politic bun trebuie să fie persuasiv, argumentat, polemic, bazat pe ideologie. În România, politica de vorbe antrenează un discurs cu un limbaj bazat pe aluzie, automatisme, clişee şi ambiguitate. Modul cum se face e pe muchie de cuţit, cu accent pe pitoresc, vulgarizare şi emoţie. Riscul e că, uneori există voci care spun ceva serios, dar mesajul lor se pierde.

Există un fel de violenţă a presei dezvoltată pe discursul politic. Mediat de presă, mesajul este distorsionat, exagerat se transmite formula scandaloasă. Dă exemplu din „Talk Show-ri”, televizate, unde moderatorul e un fel de aţâţator. Politicienii se lasă insultaţi acceptă situaţii penibile”.

Într-o emisiune de televiziune despre Un program varză…”: „Eu pot să vă spun că programul dumneavoastră este varză în momentul acesta, eu pot să vă spun că aveţi un program varză.” (RTP. 30.10.2008)

Aminteşte despre ziarele optează pentru titluri exagerate de genul: 24 de ani spulberaţi în 24 de ore” sau DNA şi ANAF au devenit instituţii de forţă ale statului român” sau „Acuzaţii grave, nesusţinute de vreo dovadă, împotriva presei şi a altor instituţii de forţă ale statului.” (aktual24.ro) etc.

Unul dintre defectele clasei politice sesizat de către doamna lingvist „…e lipsa de consecvenţă şi consistenţă în mesaje şi acţiuni, iar în campaniile electorale unde limbajul discursului politic este colocvial şi cu termeni argotici: „Ţi-a luat banii. Tu i-ai funcţia”; “Mai mult suflet mai puţină politică” sau „Vreţi să trăiţi omeneşte şi să scăpaţi de coşmar? Atunci votaţi în fruntea Ţării o mână de fier şi o inimă de aur” sau „William Brânză Preşedinte. Să le spargem gaşca”.

În mesajele lor, politicienii îl târăsc şi pe Dumnezeu ca aliat, ca să convingă, să atragă electoratul, întărind afirmaţia prin faptul că, politicienii vorbesc despre clasa politică excluzându-se, aducând exemplul unui titlu de articol: <<Vom reda România românilor>>. (VIP)

În continuare a dat exemple de sintagme ce amintesc de istoria politică de la noi, pe care oricine le recunoaşte: Măi Dragă”, „Sinergia faptelor”, „Iarna nu-i ca vara”, „Năstase patru clase”,, „Almanahe”, „Mătuşa Tamara” etc.

În ultima parte a conferinţei, Rodica Zafiu a amintit că site-ul Parlamentului conservă toate discursurile politice şi multe dintre ele atrag atenţia prin ridicolul lor, arătând cum diverse pamflete jurnalistice au fost titlurile moţiunilor de cenzură: Opriţi genocidul social”. (2009) sau „Guvernul PDL-PSD a hotărât: decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”. (2009)

Conferinţa susţinută şi argumentată de către doamna lingvist s-a încheiat cu discuţiile publicului.

INFO

La Teatrul Naţional, conferinţele au loc din două în două săptămâni. Următoarea va fi duminică, 15 noiembrie 2015, de la ora 11.00, la Sala ATELIER, ce va fi susţinută de Ion Christian Chiricuță şi Adrian Buga, dedicată memoriei lui Ion Chiricuță (1918, Bârlad – 1988, Cluj), colecționar de artă, medic oncolog, director al Institutului Oncologic din Cluj şi are tema: Arta Chirurgului – Chirurgia artei”.

Colecția Ion Chiricuță conține un număr remarcabil de tablouri semnate de celebri pictori români (printre care Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Marcel Chirnoagă, Vasile Grigore ș.a.), dar și lucrări după cunoscuți pictori europeni, ale căror originale pot fi admirate în marile muzee ale lumii.



11
/10
/16

Conceput sub forma unui triptic, impresionantul volum Ulysses, 732. Romanul romanului de Mircea Mihăieş, apărut la Editura Polirom în ediţie cartonată, e prima încercare în România de a face atât o istorie exhaustivă a celei mai celebre cărţi de proză scrisă în limba engleză în secolul XX, cât şi de a expune pentru publicul larg temele, tehnicile şi mizele existenţiale ale acesteia.

04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

22
/09
/16

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Iată, Frida, îți scriu această scrisoare, prima dintr-un șir de scrisori către cei din cărți, și nu mă aștept să-mi răspunzi...

22
/09
/16

În această seară, de la ora 19.00, a Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la lansarea cărţii „Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos“ de Patrick Leigh Fermor. La eveniment vor vorbi istoricul Georgeta Filitti, criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu şi prof. univ. Mihaela Irimia, specialist în literatură şi cultură britanică.

15
/09
/16

Târgul Gaudeamus Carte școlară revine în Piața Universității din Capitală, pentru ediția a XIV-a, cu o ofertă bogată de manuale, materiale auxiliare sau beletristică. Târgul, cu intrare liberă, este deschis zilnic între orele 10,00 și 20,00, cu excepția zilei de duminică, 25 septembrie, când programul este 10,00 — 15,00.

14
/09
/16

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

14
/09
/16

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București. Aceştia se vor întâlni cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig din 2018.