CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a-XIV-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/conil-fest-festivalul-integrarii-editia-a-xiv-a/

Palatul Naţional al copiilor este în sarbătoare! În 28 -29 Ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediţie CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2017

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.

  Asociația CONIL își doresc să sprijine integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale precum și promovarea adevăratelor talente.

Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.

10
/01
/23

Teatrul Coquette își reîncepe activitatea duminică 15 ianuarie, cu spectacolul basm „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, după Petre Ispirescu programat la ora 17.00, seria evenimentelor continuă cu piesa „Îmblânzirea scorpiei” #MyKate (după W. Shakespeare) joi 19 ianuarie de la ora 19.00 și cu „Eu, Tu și Copacul/ Șah Mat” pe 20 ianuarie de la ora 19.30.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.