Constantin Chiriac, invitat de onoare la aniversarea Societății Junimea
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-invitat-de-onoare-la-aniversarea-societatii-junimea/

Constantin Chiriac va participa vineri, 25 aprilie, la o serie de evenimente organizate la Iaşi pentru aniversarea a 150 de ani de la fondarea Societăţii Junimea în cadrul Zilelor Revistei „Convorbiri literare”.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2014

În intervalul 24 – 26 aprilie, la Iași are loc cea de-a XVIII-a ediție a evenimentului Zilele Revistei „Convorbiri literare”. La eveniment vor participa peste 70 de invitați din țară și străinătate.

Este vorba despre nume importante ale literaturii, printre care Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Mircea Mihăieş, Dan Mircea Cipariu, Adrian Popescu, Aurel Maria Baros, Nicolae Prelipceanu, Arcadie Suceveanu, Christian Schenk, Gisele Vanhese, Mircea Petean, Leo Butnaru sau Mircea Tomuş.

Constantin Chiriac va susține cu această ocazie o conferință cu tema „Diplomație Culturală”, un spectacol lectură alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi, precum și recitalul „Metanie ţie, Părinte!”, un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa.

PROGRAM ZILELE REVISTEI „CONVORBIRI LITERARE”

joi, 24 aprilie 2014

orele 17:00 – 17:30

la Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”, Sala „Mihai Ursachi”

Convorbiri_LiterareDeschiderea Zilelor revistei „Convorbiri literare”

orele 17:30 – 17:30

la Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”, Sala „Mihai Ursachi”

Colocviul Ion Bogdan (1864-1919) şi Corneliu Ştefanachi (1933-2009) – directori ai revistei „Convorbiri literare” (1902-1906 şi 1972-1976)

vineri, 25 aprilie 2014

orele 09:00 – 10:20

la Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”, Sala „Mihai Ursachi”

Colocviul 150 de ani de la fondarea Societăţii „Junimea”

orele 10:30 – 12:00

la Universitatea „Petre Andrei”

Conferinţa: Diplomaţie culturală – Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

ora 17:30

la Teatrul „Luceafărul”

Vernisajul expoziţiei Arhitectura credinţei în Iaşi, expoziție a Direcției Judeţene pentru Cultură Iaşi

orele 18:00 – 19:45

la Teatrul „Luceafărul”

Podium poetic. Lecturi şi momente muzicale. Cu participarea lui Constantin Chiriac (invitat de Onoare) şi a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi

orele 19:45 – 20:45

la Teatrul „Luceafărul”

Acordarea Premiilor anuale ale Revistei „Convorbiri literare”. Moment muzical al Orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi

Intrarea la toate evenimentele este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Foto:  Constantin Chiriac – Sebastian Marcovici

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.