Constantin Codrescu, 85 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-codrescu-85-de-ani/

Supranumit vocea de aur a teatrului radiofonic, actorul, regizorul, scenograful, profesorul şi scriitorul Constantin Codrescu împlineşte, astăzi, 85 de ani! Teatrul Metropolis prezintă pe 27 şi 28 septembrie premiera spectacolului creştin “Brâncoveanu, Ivireanu, iubire de Biserică şi neam”, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu.

Un articol de Petre Ivan|5 Septembrie 2016

Constantin Codrescu s-a născut la 5 septembrie 1931, la Huși, județul Vaslui. A absolvit Institutul de Teatru din București în 1951, remarcându-se încă de atunci ca unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale.

Ca profesor, a îndrumat generații de studenți la IATC București, la Institutul de teatru din Târgu-Mureș (1976-1989), iar după 1989 la Universităţi particulare de teatru şi film.

Am încercat, uneori cu mai mari împliniri, alteori cu zădărnicii să le transmit elevilor mei faptul că au o meserie care obligă enorm. Să le spun au șansa de a profesa într-o zonă sfântă – poate că sună prețios -, asemenea amvonului într-o biserică, pentru că exact așa este scena – Constantin Codrescu.

Supranumit vocea de aur a teatrului radiofonic, Constantin Codrescu a avut o carieră prolifică în teatru și film, fiind distribuit in peste 50 de filme şi in zeci de spectacole de teatru.

Constantin Codrescu, in filmul La moara cu noroc (1956)

Constantin Codrescu, in filmul La moara cu noroc (1956)

Ca regizor şi scenograf a pus în scenă numeroase piese din dramaturgia națională și universală.

În film a debutat cu rolul din “Nepoții gornistului” (regia Dinu Negreanu, 1953) și a devenit cunoscut publicului odată cu apariţia în filmul n”La Moara cu noroc”, filmul lui Victor Iliu selecționat la Festivalul de la Cannes în 1957.

În 2009 Constantin Codrescu și-a lansat un roman autobiografic, în două volume, intitulat sugestiv ”Pribeag prin viața mea”.

Baza credinței este dragostea, capacitatea de a primi și de a oferi iubire – Constantin Codrescu.

În martie 2013, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Galei Premiilor Gopo, Constantin Codrescu a fost omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate.

Foto: Constantin Codrescu – clvfilm.wordpress.co

20
/06
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat recent în cadrul Festivalului Internațional de Film București, după premiera de la Cannes, „Birds of Passage” (2018), al cuplului columbian Ciro Guerra și Cristina Gallego, s-ar putea să rămână drept unul din cele mai ambițioase filme ale acestui an.

20
/06
/18

S-a născut la Honolulu, în Hawaii, a fost pasionată de balet în adolesccență, a fost căsătorită de două ori, are patru copii, trei nomonalizari la Oscar si un premiu Oscar pentru rol principal. Nicole Kidman împlinește, astăzi, 51 de ani...

19
/06
/18

Pe data de 22 iunie 2018, sub auspiciile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti, sărbătorim în ceremonie universitară publică, acordarea titlului de Doctor Honoris Causa actorului Dorel Vișan. Ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa are loc în Sala Berlogea a UNATC (str. Matei Voievod, nr. 75 – 77), începând cu ora 17.

15
/06
/18

INTERVIU "De anul Centenarului, am zis că e ok să ieşim cu un film diferit de manifestările organizate de guvern, care merg pe o linie unidimensională, super-clişeistică", spun Monica Lăzurean-Gorgan şi Andrei Gorgan, autorii documentarului "Dacii liberi". Un film despre lumea celor care au făcut un adevărat cult pentru daci.

15
/06
/18

„Dovlatov”, filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta, Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury, se lansează în cinematografele din România pe 15 iunie.

14
/06
/18

Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Mindy Kaling, Sarah Paulson, Awkwafina, Rihanna și Helena Bonham Carter fac echipă din 22 iunie pe marile ecrane, în mult așteptata producție a verii de la Warner Bros. Pictures – „Ocean’s 8: Jaf cu Clasă”.

13
/06
/18

CRONICĂ DE FILM „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, este un documentar despre relaţia imprevizibilă dintre un antrenor de box şi cel mai bun elev al său. Un film simplu, fără zorzoane, dar cu potenţial să emoţioneze.

13
/06
/18

Andrei Ujică, unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai Noului Cinema Nonficțional din lume, va fi omagiat printr-o retrospectivă la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.

08
/06
/18

“Charleston”, cel mai așteptat film al verii, intră de astăzi, 8 iunie, în cinematografele din România. Debutul lui Andrei Crețulescu, despre care prestigioasa revistă americană “Variety” spune că “se apropie stilistic de filmele lui Wes Anderson și prezintă un București vibrant și chiar sexy”, îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Radu Iacoban, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Dorian Boguță, Andreea Vasile, Adrian Titieni și Ana Ularu.

Page 50 of 254« First...102030...4849505152...607080...Last »