Constantin Petre, „Premiul Special“ la Gala Premiilor GOPO 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-petre-premiul-special-la-gala-premiilor-gopo-2017/

Constantin Petre, profesionist al efectelor speciale şi pirotehnice, va fi onorat cu “Premiul Special” la cea de-a XI-a ediţie a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc marţi, 21 martie, la Teatrul Naţional din Capitală.

Un articol de Liliana Matei|19 martie 2017

Cu o experiență de peste 40 de ani pe platourile de filmare, Constantin Petre este responsabil pentru cele mai spectaculoase efecte speciale, manevrarea mașinilor de fum sau a armelor de foc din producții românești și internaționale. Porecla colegilor l-a consacrat în breaslă drept “Nea Bombi” sau “Bombardel”, apelativ însușit inclusiv pe genericele filmelor la care a lucrat de-a lungul anilor.

Până în anul 1975, când a obținut carnetul de pirotehnist, Constantin Petre a lucrat la producții precum ”Mihai Viteazul” (Sergiu Nicolaescu,1970), “Vifornița” (Mircea Mureșan, 1973), “Toamna bobocilor” (Mircea Mureșan, Mircea Moldovan, 1975).

Numele său se regăsește pe genericele filmelor: “Misterele Bucureștilor” (regia Doru Năstase, 1983), “Pe malul stâng al Dunării albastre” (regia Malvina Urșianu, 1983), “Noi, cei din linia întâi” (regia Sergiu Nicolaescu, 1985), “Întunecare” (regia Alexandru Tatos, 1985), “Mircea” (regia Sergiu Nicolaescu, 1989), “Cine are dreptate?” (regia Alexandru Tatos, 1990), “Drumul câinilor” (regia Laurențiu Damian, 1992), “Punctul zero” (regia Sergiu Nicolaescu, 1996), “Trenul vieții” (regia Radu Mihăileanu, 1998) sau “Binecuvântată fii, închisoare” (regia Nicolae Mărgineanu, 2002).

Începând cu anii 90, Constantin Petre este cooptat în echipele producțiilor străine realizate la Studiourile din Buftea: “Lurking Fear” (regia C. Courtney Joyner, 1994), “Huntress: Spirit of the Night” (regia Mark S. Manos, 1995), “Demon in the Bottle” (regia Randall William Cook, 1996), “Captain Conan” (regia Bertrand Tavernier, 1996), “Johnny Mysto: Boy Wizard” (regia Jeff Burr, 1997), “The Secret Kingdom” (regia David Schmoeller, 1998), “Straight into Darkness” (regia Jeff Burr, 2001), “Modigliani” (regia Mick Davis, 2004).

Figura lui “Nea Bombi” nu a trecut neobservată, astfel încât a fost distribuit în lungmetrajele “Cea mai fericită fată din lume” (regia Radu Jude, 2009) și “Despre oameni și melci” (regia Tudor Giurgiu, 2012), dar și într-o serie de reclame alături de Andi Vasluianu.

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.