cont(r)ACTe – premieră la Teatrul ACT
https://www.ziarulmetropolis.ro/contracte-premiera-la-teatrul-act/

Teatrul ACT este gazda unui spectacol nou în regia lui Cristi Juncu: cont(r)ACTe. Avanpremiera va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 19:00.

Un articol de Elena Simion|13 decembrie 2013

Teatrul Act din Bucureşti este gazda unui spectacol nou în regia lui Cristi Juncu: cont(r)ACTe. Avanpremiera va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 19.00.

Spectacolul este simplu, static, dar intens, deoarece suprinde o problemă actuală: relația tensionată dintre șef și angajat. Orice nou angajat dorește să promoveze, iar în acest scop face compromisuri, uitând că la un moment dat, munca în exces îl va dezumaniza.

„E un fapt binecunoscut că un procent foarte ridicat al tinerilor absolvenți de facultate îl reprezintă cei al căror vis e angajarea, urmată de o carieră strălucită, în cadrul unei companii de top. Prin intermediul unei tinere ambițioase căreia nu-i aflăm decât prenumele, Ema, dramaturgul britanic Mike Bartlett ne introduce în dedesubturile parcursului unei astfel de cariere“, declară Cristi Juncu, regizorul spectacolului.

„Din acest punct de vedere, cont(r)ACTe poate fi considerat nu doar un spectacol de teatru, ci și oportunitatea de a asista la un workshop de perfecționare, la un training. (…) Vă deconspir preambulul: la scurt timp după angajare, Ema e chemată pe neașteptate în biroul celei de care depinde de acum viața ei- Şefa.”

Textul lui Mike Bartlett se joacă în Anglia, chiar în birourile directorilor de firme, iar impactul asupra publicului este de la sine înțeles. Chiar dacă la noi abia se înrădăcinează tradiția corporatistă, mulți spectatori se vor regăsi în acest spectacol.

cont(r)ACTe

Afişul spectacolului cont(r)ACTe

Scenografia lui Cosmin Ardeleanu este destinată să accentueze stările interioare, să evidențieze gândurile, deoarece este un spectacol cu două personaje, făcut matematic, cu o relaționare de tip ping-pong.

Cele două personaje sunt interpretate de Theodora Stanciu (Şefa) și Diana Cavallioti (Ema), care au repetat sub îndrumarea lui Cristi Juncu, un regizor care montează prin tot mai multe teatre.

„Îmi place foarte mult că e genul de spectacol în care contează gândul pe care vrei să-l transmiți în spatele cuvintelor”  ne-a  declarat actrița Theodora Stanciu.

cont(r)ACTe face parte din categoria spectacolelor care încep normal, cu replici obișnuite, amuzante, dar care te trimit acasă cu multe gânduri și întrebări. „Mi-a făcut mare plăcere întâlnirea cu Cristi Juncu, un regizor care lucrează foarte mult pe despicarea firului în patru, iar un teatru de gând și de stare îmi lipsea” mai spune actriţa Theodora Stanciu.

Info :

cont(r)ACTe  de Mike Bartlett

Regia și traducerea: Cristi Juncu

Scenografia: Cosmin Ardeleanu

cu: Theodora Stanciu, Diana Cavallioti/ Irina Antonie

O producție: ArCuB și Teatrul Act

Avanpremieră: 14.12.2013, ora 19.00, Teatrul ACT  – Calea Victoriei 126, Etaj II, Sector 1, București. www.teatrulact.ro. Informații și rezervări: [email protected] Telefon: 0723.10.31.03 / 021 310.31.30

Foto credit: Cosmin Ardeleanu, contr(ACT)e

24
/10
/16

Cei care nu au văzut încă nici un spectacol în regia aclamatului Radu Afrim o pot face în această seară, de la ora 21.10, la TVR 2 si TVR HD, unde pot urmări spectacolul BIZONI, Fabula urbană #2, după Pau Miró - o producție a Teatrului Naţional ”Radu Stanca”, Sibiu. În BIZONI, Radu Afrim aduce pe scenă imaginația poetică și violentă a copilului teribil din orice ființă umană.

24
/10
/16

“Te naști în țara care te naști. (...) Eu sunt româncă din secunda în care m-am născut și așa o să fiu până nu o să mai fiu pe pământ.”- Draga Olteanu Matei. Marea doamnă a teatrului si filmului românesc împlinește astăzi 83 de ani.

24
/10
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați începând de miercuri, între 26 și 30 octombrie (de la orele 10.00 la 22.00), la ediția de toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. Evenimentul, la care intrarea va fi liberă, va avea loc la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

23
/10
/16

Joi, 27 octombrie, de la ora 16.00, la Cărturești Verona, va avea loc lansarea volumului „Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini”, coordonată de David Esrig, care apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

23
/10
/16

Gigi Căciuleanu se întoarce la Londra după ce la sfârșitul lunii septembrie a fost aplaudat pentru „L’Om DAdA”, la celebrul teatru de dans Sadler’s Wells din Londra. Gigi Căciuleanu revine în capitala britanică, pe aceeași scenă prestigioasă, cu „Un minut de dans sau UF!!!”.

23
/10
/16

Sâmbătă, 22 octombrie, a avut loc la Sala Thalia din Sibiu, Gala de Decernare a Premiilor Astra Film Festival 2016, în cadrul căreia s-au anunțat filmele câștigătoare ale celei de-a 23-a ediții. Patruzeci de filme au fost incluse în cele patru secțiuni competiționale: OutStanDox, Europa Centrală și de Est, România și DocSchool.

23
/10
/16

Festivalul Ceaiului şi al Cafelei (Tea&Coffee Festival) se va desfășura în București, în săptămâna 24-30 octombrie și va găzdui șapte evenimente în șapte cafenele, ceainării și cluburi bucureștene și o expoziție de ceai, cafea, accesorii și aparatură de specialitate.

22
/10
/16

Spectacolul pus în scenă la Teatrul Act are la bază textul irlandezului Conor McPherson, „Autorități portuare” („Port authority”), care a avut premiera la Londra în 2001 și a fost preluat apoi pe Broadway. Piesa e o împletire de trei căutări ale sensului unor bucăți de viață, de fapt modalități și etape diferite ale rătăcirii în căutarea împlinirii.

22
/10
/16

Ediția de toamnă a târgului Kilipirim se va desfășura în perioada 26-30 octombrie, zilnic, între orele 10.00 şi 22.00, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, oferind reduceri substanțiale la standul fiecărei edituri. Intrarea este liberă.

21
/10
/16

„Cabaretul Dada” de Matei Vişniec, în regia şi adaptarea Ancăi Bradu, va avea premiera pe 23 octombrie, la ora 19.00, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. La eveniment va participa și autorul.

21
/10
/16

Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (21-30 octombrie), dedicată artistei Miriam Răducanu, își deschide porțile pe 21 octombrie, de la ora 18:00, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu vernisajul expoziţiei-document dedicate marelui dansator şi coregraf Gigi Căciuleanu. Iar de la ora 19.00, la Teatrul Național din București, va fi prezentat spectacolul „Un minut de dans sau Uf!!!” al coregrafului.

21
/10
/16

Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT) – Teatrologie continuă suita Premiilor Criticii 2016 oferite la cele mai importante manifestări teatrale. Festivitatea de premiere va avea loc în Festivalul Național de Teatru (21 - 30 octombrie).

21
/10
/16

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 20-27 noiembrie 2016, la București, Festivalul Internațional de Teatru Idiș – TES FEST, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înființarea primului teatru profesionist de limbă idiș din lume în România, la Iași, în anul 1876, de către scriitorul și artistul Avram Goldfaden.

21
/10
/16

La începutul lunii viitoare debutează cea de a XI-a ediție a Zilelor Filmului German (4-10 noiembrie), un eveniment organizat de Goethe-Institut și devenit un punct de referință în agenda culturală a capitalei. Cu această ocazie, cinefilii din Bucureşti şi nu numai vor avea ocazia să vadă 23 dintre cele mai noi producţii din Germania.