Copiii teribili de la Caffé D’arthé
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-teribili-de-la-caffe-darthe/

CRONICĂ DE TEATRU În micuţa cafenea de pe Popa Nan, timpul trece altfel. Decorul vintage te invită să păşeşti în afara cotidianului, fără să-ţi fie teamă că realitatea te va prinde din urmă. Nu întâmplător regizoarea Iris Spiridon a ales Caffé D’arthé pentru un spectacol intim, care îţi lasă impresia că te priveşti în secret în culisele unui joc interzis.

Un articol de Teodora Gheorghe|5 aprilie 2013

CRONICĂ DE TEATRU În micuţa cafenea de pe Popa Nan, timpul trece altfel. Decorul vintage te invită să păşeşti în afara cotidianului, fără să-ţi fie teamă că realitatea te va prinde din urmă. Nu întâmplător regizoarea Iris Spiridon a ales Caffé D’arthé pentru un spectacol intim, care îţi lasă impresia că te priveşti în secret în culisele unui joc interzis.

Totuşi, actorii şi spectatorii se regăsesc atât de aproape unii de ceilalţi, încât scena se mută direct în sufletul privitorului.

Inspirat de Jean Cocteau, „Le Salon des enfants terribles“ spune (sau mai degrabă strigă surd) povestea halucinantă a patru tineri care trăiesc într-o lume ce nu le mai aparţine. În acest univers uzat, ei îşi atârnă existenţa unul de celălalt, ca pe un palton vechi. Întrebările nu îşi caută niciodată răspunsul. Cuvintele sunt rostite ca prin vis, iar dialogul se înfiripă din frânturi de amintiri şi dorinţe.

Erotism şi fascinaţie pentru moarte

Paul (Istvan Teglaş), Gérard (Pavel Ulici) şi Elizabeth (Letiţia Vlădescu) formează un trio neobişnuit, fiind protagoniştii unui teatru de păpuşi stricate. Relaţiile dintre ei se învârt în jurul obsesiilor cvasi-filozofice, cochetând nonşalant cu erotismul decadent şi fascinaţia morbidă pentru moarte.

Paul, fratele lui Elizabeth, dezvoltă o pasiune aproape donquijotescă pentru cel care l-a lovit cu un bulgăre de zăpadă, rănindu-l. Dargelos este simbolul lumii pe care a lăsat-o în urmă; trecutul care se insinuează la propriu în pieptul său, reamintindu-i, prin durere, că nu a murit încă.

Jocul lui Istvan Teglaş este deopotrivă rafinat şi brutal, senzual şi glacial, conturând un personaj dual, care pendulează între stări de reverie şi izbucniri despotice. În braţele lui Gérard, Paul este un infirm neputincios, dar răbufneşte de-a dreptul în accesele de gelozie, un ecou deloc subtil al unui aranjament incestuos.

Gérard o iubeşte pe Elizabeth, dar nu poate trăi fără Paul, căruia îi poartă o simpatie compătimitoare. Elizabeth este capricioasă şi manipulatoare, îndepărtând-o de Paul pe inocenta Agathe (Ana Ivan), singura victimă reală, captivă într-un ménage à quatre pe care nu îl poate înţelege.

Letiţia Vlădescu reuşeşte un rol minunat, dansând cu voluptate de-a lungul intrigilor ţesute în pântecul camerei cu lumină difuză. Farmecul ei are un aer de tragedie burlescă, completat cu succes de spontaneitatea lui Pavel Ulici şi graţia vinovată a Anei Ivan.

Sufletele din cutia muzicală

Complexitatea personajelor rezidă în capacitatea de a îmbrăca mereu un alter-ego diferit, rămânând în acelaşi timp fideli unei inerţii inefabile. Pe canapeaua din mijloc, trupurile se găsesc adesea unul în prelungirea celuilalt, parazitând acelaşi spaţiu claustrant. Nu avem un indiciu clar că în spatele uşii pe care intră şi ies personajele există cu adevărat un „afară“. Ele se mişcă în interiorul propriei himere, acompaniate de acordurile suave ale unei cutii muzicale.

Din când în când, spectatorii, aşezaţi cuminţi pe scaune, primesc câte o invitaţie să îşi părăsească realitatea. Într-un moment oarecare (sau nu) Elizabeth se apropie de câteva fete din „sală“ şi le şopteşte ceva. Pentru noi ceilalţi e secret.

Suspansul se intensifică, pe măsură ce personajele ies tot mai mult din poveste, devenind autorii şi nu protagoniştii ei. Parcă ne simţim datori să intervenim atunci când Agathei i se smulg hainele cu forţa, sau când Paul o bruschează pe Elizabeth. Ne coborâm timid privirile când Gérard se îndreaptă furtunos spre noi.

În „Le Salon des enfants terribles“ nu există cupluri. Triunghiul amoros este de fapt un cerc vicios în care fiecare este dependent de celălalt. Personajele lui Iris Spiridon se dezumanizează nu pentru că ar fi renunţat la moralitate, ci pentru că iubesc nebunia.

O piesă originală, care merită savurată până la ultima picătură.

Fotografii: Elena Simion

26
/10
/16

Cea de-a patra ediţie a Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a debutat astăzi, 26 octombrie, aduce în faţa publicului, până pe 30 octombrie, profesionişti din domeniul cărţii, atât din ţară cât şi din străinătate. În cele cinci zile de FILIT, la Iaşi vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.

26
/10
/16

Premiul Femina a fost decernat marți scriitorului francez Marcus Malte pentru romanul „Le garçon”, care face o incursiune la începutul secolului XX prin ochii unui băiat care nu are nume, a anunțat la Paris juriul acestui prestigios premiu literar alcătuit exclusiv din femei. Femina deschide sezonul anual al premiilor literare în Franța, dintre care cel mai prestigios, premiul Goncourt, va fi anunțat la 3 noiembrie.

26
/10
/16

Scriitorul american Paul Beatty a fost desemnat marți seară câștigătorul prestigiosului premiu literar Man Booker, pentru romanul său The Sellout, devenind astfel primul american care primește această înaltă distincție. Câștigătorul Man Booker este recompensat cu 50.000 de lire sterline (61.000 de dolari).

25
/10
/16

Marţi 22 noiembrie, de la ora 19:00, pasionații de muzică sunt invitați la concertul extraordinar AG Weinberger Band, de la Teatrul Fani Tardini din Galați. AG Weinberger este singurul artist de blues şi jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat in 2011 cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.

25
/10
/16

Joi, 27 octombrie 2016, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt invitați la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire-eveniment cu Ludmila Ulitkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuită de lansarea romanului ”Imago”, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo.

25
/10
/16

În acest sfârșit de săptămână, Asociația Culturală Control N propune iubitorilor de dans și teatru un spectacolde dans contemporan – DORIAN, o producție Control N, care surprinde ultimele 24 de ore din viața lui Dorian.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

25
/10
/16

Concertul de Ziua Radioului este deja un element tradițional al stagiunii de la Sala Radio, acesta fiind programat în vinerea cea mai apropiată de data de 1 noiembrie, când în urmă cu 88 de ani era înființat radioul public în România. Primul concert al orchestrei ce avea să devină mai târziu Orchestra Națională Radio avea loc tot în noiembrie 1928, sub bagheta lui Mihail Jora.

25
/10
/16

Colecția Filme de aur din cinematografia rusă continuă! Cu această ocazie, Cinemateca Eforie îi invită pe cinefili miercuri, 2 noiembrie, la vizionarea unui film de excepție: Gară pentru doi.

24
/10
/16

TURISM CULTURAL Pe la începutul toamnei curente, din rațiuni sentimentale, am luat, pe banii personali, calea Insulei Afroditei. Prezint regrete (eterne) cu privire la întoarcerea în țara noastră.

24
/10
/16

Ediţia cu numărul 21 a spectacolului "Noaptea Devoratorilor de Publicitate", organizată şi anul acesta de Dakino Production, va avea loc sâmbătă, 12 noiembrie 2016, la Berăria H din Bucureşti. În deschidere, publicul va fi întâmpinat cu un show de stand-up comedy animat de Micutzu, începând cu ora 21.00.

24
/10
/16

Snowden, povestea fostului agent CIA şi NSA ale cărui dezvăluiri în mai 2013 au produs frisoane în lumea serviciilor secrete, văzută de regizorul Oliver Stone, intra în cinematografele din România. Pelicula, distribuită de Independenţa Film, va putea fi văzută pe marile ecrane din 18 noiembrie.