Copiii nimănui. Societăţi de binefacere, leagăne şi orfelinate
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-nimanui-societati-de-binefacere-leagane-si-orfelinate/

Să laşi un prunc pe treptele bisericii ajunsese, în sec. XVIII, un lucru cam des întâlnit. Şi atunci, un domn fanariot, adică Alexandru Ipsilanti, a hotărât constituirea unui fond de susţinere a copiilor abandonaţi.

Un articol de Georgeta Filitti|24 Octombrie 2016

Aşa a  apărut „cutia milelor”. La ea cotizau în primul rând cei căftăniţi, adică cei care primeau un rang boieresc. Sărăcia a fost cauza principală a abandonului copiilor. Dar istoria consemnează şi excepţii. Aşa, în vremea lui I.G. Caragea, o boieroaică îşi părăseşte copiii cedându-şi întreaga avere iubitului mai tânăr. Vodă are o soluţie surprinzătoare: decide ca statul să preia grija celor mici iar zburdalnica femeie să dispună cum vrea de avutul ei. Dar nu toţi copiii uitaţi de părinţi se bucurau de atenţie efectivă. Anonimi, săracii nimereau pe mâna unor mame surogat. Plătite cu întârziere cu sume derizorii, necontrolate, acestea socoteau încredinţarea unui copil o simplă slujbă. Puţini micuţi ajungeau în aceste condiţii la maturitate.

Asistenţa socială începe să se organizeze mai eficient – deşi niciodată îndestulător – în a doua jumătate a sec. XIX. Atunci încep să apară, cu zecile, societăţile de binefacere. Patronate de Regina Elisabeta sau de principesa Maria, acestea au rezolvat parţial problema copiilor abandonaţi. În plus, a apărut preocuparea pentru instruirea acestora. Materna, Tibişoi, Principele Mircea – iată doar câteva din societăţile de protecţie a copiilor şi în acelaşi timp de formare profesională a lor şi, mai departe, de autoîntreţinere. Era vorba de o industrie casnică ale cărei produse se vindeau prin bazarele deschise periodic în sala Dalles, în Cişmigiu, la Ministerul Agriculturii. Sistemul a fost încurajat, voluntariatul fiind răspunsul multor femei din aristocraţia bucureşteană (Elena Cornescu, dr. Maria Cutzarida ş.a.) Oamenii politici, diplomaţii, oaspeţii străini îşi făceau publicitate anunţând ce şi cu ce sune cumpăraseră cutare lucruri migălite în atari societăţi.

A funcţionat mereu un principiu de clasă, cei săraci rămânând sortiţi muncilor fizice (cusut, împletit, tâmplărie, tinichigerie, copii de cal). Orfanii din familiile „evghenite”, dacă nu erau luaţi în grija vreunei rude înstărite, intrau în azilul Elena Doamna, în Aşezământul de la Maia, întemeiat de Barbu Catargiu  ori erau adăpostiţi în chiliile bisericii Icoana prin grija familiei Văcărescu.

Privite retrospectiv, toate formele de susţinere a copiilor defavorizaţi rămân mai mult paleative şi problema nu s-a rezolvat niciodată integral la Bucureşti.

Totuşi, la un moment dat a apărut o instituţie emblematică, lăudată şi luată ca exemplu în Europa, cu rezultate ce se prelungesc, prin beneficiarii ei, până în zilele noastre.

E vorba de leagănul Sfânta Ecaterina. Întemeiat de soţia primului ministru conservator Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), în amintirea a doi copii morţi în aceiaşi zi de difterie, acesta a fost conceput într-o formă modernă, utilă societăţii şi deopotrivă salvatoare pentru copii. Ţinuţi o vreme în incinta leagănului (situat în preajma Arcului de Triumf şi unde astăzi funcţionează o casă de căsătorii), copiii erau apoi încredinţaţi unor familii care, fără să-i înfieze legal, se ocupau de ei asemeni unor buni părinţi. Motivaţia materială şi controlul periodic şi-au dat pe deplin roadele. Conducătoarele leagănului, Ecaterina Cantacuzino, apoi nepoata ei Tincuţa Caragea, au înţeles un lucru esenţial: nu e suficient ca la o sărbătoare oarecare să oferi o pungă de dulciuri şi o haină unui copil. Veghea asupra lui trebuie să devină permanentă şi ea presupune adăpostire şi instruire până când fostul orfan ajunge un factor de folos societăţii. Şi unul din cele mai emoţionante momente din istoria asistenţei sociale în Bucureşti s-a  petrecut în anul 2000 când, de căruciorul centenarei Tincuţa Caragea, venită în vizită la leagănul încă în funcţiune, s-a apropiat un biolog, profesor universitar şi i-a mărturisit că era unul dintre sutele de copii susţinuţi de familia Cantacuzino, ajuns acum cetăţean respectabil al oraşului.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123