“În primii ani de viaţă am locuit într-o cămăruţă, împreună cu părinţii mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau nişte oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câţiva metri pătraţi se desfăşura toată viaţa noastră, toată viaţa familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toţi trei. şi pe marginea căruia, mama, ţinându-mă în braţe, îmi citea. E prima mea amintire. (…)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca şi soţia sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlineşte, astăzi, 62 de ani.
Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2018
Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai bine cotaţi scriitori români contemporani, s-a născut la 1 iunie 1956, la Bucureşti. A impresionat lumea literară prin poezia şi prin proza sa, dovedindu-se a fi liderul, pe cât de contestat, pe atât de incontestabil, al ”generaţiei ’80”.
În anul 2012, era nominalizat pentru a doua oară consecutiv pentru Premiul Nobel pentru Literatură.
A semnat peste 25 de volume personale şi este prezent în numeroase volume colective şi antologii. Dintre scrierile sale mai importante fac parte „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia „Orbitor” şi romanul „Solenoid”. Cărţile sale au fost traduse, până în prezent, în 24 de limbi.
Anul acesta, în aprilie, a fost distins cu prestigiosul Premio Formentor de las Letras 2018
De-a lungul carieirei sale, Mircea Cărtărescu a primit numeroase premii literare româneşti şi zece importante premii internaţionale, între ele:
premiul internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), premiul internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“ (2012), premiul internaţional pentru Literatură, la Berlin (2012), premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, în Elveţia (2013), marele premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), premiul „Tormenta en un vaso”, Spania (2014), premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig, în 2015, şi premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, în 2015.
Copilăria lui Mircea Cărtărescu – fragmente din emisiunea Digicult (februarie 2015)
„Pe mine nu mă interesau lipsurile astea, îi interesau pe părinții mei, eu nu le observam. Și cred că copiii își construiesc lumea din ce au, întotdeauna, sunt niște mari „bricoleuri”. Eu mi-am făcut lumea din ce-am avut, din ce-am găsit, din lucrurile care erau la dispoziția mea. (…) Pentru mine, lumea aceea săracă, de la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60, timp în care s-a desfășurat prima mea copilărie, era singura. Era realitatea, era normalitatea. (…) Nu mi se părea ceva ciudat că, de pildă, mâncam mai mult – cum se mânca pe atunci, în anii aceia de lipsuri – macaroane cu marmeladă. (…) Sau că părinții mei trebuia să caute pe cineva care avea o vacă, să pot și eu să beau niște lapte”, povestea Mircea Cărtărescu, în emisiunea Digicult.
Ca în romanele lui Gabriel Garcia Marquez
„Mai târziu, când am început să ies afară, am dat de curte. Curtea mi se părea uriașă, ca și casa. Am revăzut-o, imediat după ’90, când încă nu se dărâmase, și mi s-a părut meschină, minusculă. (…)
Mircea Cărtărescu la vârsta de un an şi jumătate
Pe atunci, curtea mi se părea uriașă. Și țin minte că într-o parte era un țarc, în care se aflau doi curcani și-un păun. Nu știu de ce, era ca-n Marquez: în mijlocul unei curți muncitorești, fremătând de viață gregară, găseai un păun, care, din când în când își desfăcea o coadă uriașă”, mai spune Mircea Cărtărescu.
„Pentru mine era fermecător și foarte vesel. Eram singurul copil din toată curtea unde locuiau vreo 20 de familii. Și eram purtat din brațe în brațe. Eram regele curții, regele neîncoronat. Sau prințișorul curții. Este o lume pe care o țin foarte bine minte și are o strălucire… Are strălucirea viselor! Și strălucirea celor mai vechi amintiri”, rememora Mircea Cărtărescu.
A văzut primele filme la cinematograf la vârsta de 4 ani
Mircea Cartarescu, la varsta de 14 ani, (prima sa poza de buletin)
„Ei mergeau la cinematograf. Era distracția populară. Mama, încă de pe-atunci și toată viața ei, până astăzi, a mers la filme. I-a plăcut foarte mult să meargă la filme. La filme populare, unde-ți aduci batista ca să plângi. Filme indiene, de pe vremuri. Țin minte că nu împlinisem 4 ani, când văzusem deja primele filme la cinematograf, la grădinile de vară. N-am să uit niciodată că am văzut câteva filme, pe vremea aceea, în ’60, ’61, ’62. Unul se numea „Veneția, luna și tu”. Și titlul ăsta mi-a rămas înfipt în minte, de parcă mi l-ar fi bătut ca pe un cui. Apoi am văzut „Pescarii din arhipelag”, o „Elenă din Troia”, niște vikingi, niște mongoli, filme care erau pe-atunci… „Scaramouche”!”, povesteşte scriitorul.
„Dacă m-aș putea întoarce în timp, oriunde, în primul și în primul rând, aș folosi trăsătura asta miraculoasă ca să călătoresc în propriul meu trecut. Ca să stau undeva ascuns, în scara unui bloc sau într-un colțișor întunecat, și să-l văd pe Mircea, așa cum era atunci. Chiar m-ar mulțumi și o ședință de hipnoză, de multe ori m-am gândit la asta. De foarte multe ori m-am gândit să încerc să retrăiesc momente din viața mea sub hipnoză. Cu culorile și aromele și structura tactilă a lucrurilor, așa cum au fost. Ar fi, pentru mine, o experiență uluitoare”, a mai spus Mircea Cărtărescu, la Digicult.
Foto: Mircea Cărtărescu – arhiva personală
