Marioara Voiculescu și libertatea artistică. Secvențe dintr-un portret fictiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/marioara-voiculescu-si-libertatea-artistica-secvente-dintr-un-portret-fictiv/

NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecţia de biografii romanţate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi ştie foarte puţin. „Marioara Voiculescu. Mareşala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.

Un articol de Ziarul Metropolis|3 august 2022

Născută pe 9 iulie 1885 la Bucureşti, Marioara Voiculescu a fost acceptată cu dispensă la Conservatorul de Artă Dramatică pe când avea doar 14 ani. A studiat cu Aristizza Romanescu şi Constantin Nottara, iar după absolvire a fost angajată la Teatrul Naţional şi i-a avut ca mentori pe Paul Gusty şi Alexandru Davila. În 1912 a preluat trupa celui din urmă, fiind prima femeie din România care a condus o companie de teatru. A avut un singur copil, la nici 18 ani, pe Paul, care i-a rămas alături toată viaţa. S-a căsătorit de gura lumii cu un membru al familiei Quintus, divorţând la scurtă vreme. Al doilea soţ, dragostea vieţii sale, a murit într-un accident de automobil. Considerată o adevărată „divă” şi comparată cu interpretele celebre ale scenei europene, precum Eleonora Duse sau Sarah Bernhardt, a dat viaţă unui număr mare de eroine, rămase în istoria teatrului nostru prin forţa şi dramatismul cu care le-a înzestrat şi impactul asupra spectatorilor.

A fost şi prima femeie care a înfiinţat o companie de film, jucând şi regizând, avându-l ca producător pe Leon Popescu. O răsfăţată a scenei, prietenă cu Regina Maria a României, a fost o campioană a teatrului independent, a libertăţii artistice, a noilor interpretări, reinventându-se mereu, dominând scena românească în prima jumătate a secolului trecut. De o moralitate şi o consecvenţă exemplare, a refuzat compromisurile politice şi în timpul legionarilor, dar şi în timpul comunismului, când a fost exclusă din teatru fiindcă n-a acceptat să pună piciorul pe „scena roşie”. Urmărită de Securitate şi marginalizată de lumea teatrală a vremii din cauza refuzului ei de a se înregimenta, timp de 30 de ani n-a mai urcat pe scenă, sfârşind în sărăcie, la 3 martie 1976.

Alina Nelega este romancieră şi autoare dramatică. Dublă laureată UNITER, „Autor european” la Heidelberger Stückemarkt, Honorary Fellow in Writing al Universităţii din Iowa, SUA, este profesor universitar şi conduce masteratul de scriere dramatică al Universităţii de Arte din Târgu Mureş. În 2020 i s-a decernat premiul pentru proză al revistei Observator cultural pentru romanul „ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat” (Polirom, 2019, 2021), iar pentru romanul  un nor în formă de cămilă (Polirom, 2021) a primit premiul „Sofia Nădejde” (2021) şi premiul pentru proză la Galele Radio România Cultural (2022).

Editura Polirom vă oferă un fragment din cel mai recent volum al autoarei, apărut în colecția „Biografii romanțate”, colecție coordonată de Adrian Botez.

„Al doilea lucru bun a fost Jorj. Văzuse deja Salomeea la Galați, dar nu s‑au întâlnit după, căci el a fost nevoit să plece imediat, cu treburi urgente, la moșie. Dar în seara următoare, la Brăila, a venit în goană, pentru a doua oară; i‑a fost prezentat de nenea Alecu, în treacăt, odată cu alți câțiva admiratori care o priveau ca loviți de tren. Dar nu Jorj, nu – el s‑a uitat direct în ochii ei, apoi i‑a scos cu delicatețe mănușa de mătase și i‑a sărutat ușor degetele însângerate, falangele cu urme de vopsea roșie după spectacol, și a șoptit, aproape neauzit: Mon doux rayon de soleil. Dar ea l‑a auzit și nu și‑a tras mâna, a simțit că n‑are ce ascunde de omul ăsta, că era ca și când s‑ar fi cunoscut de la facerea lumii. Anul ăla cât au fost împreună a fost singurul în care ea nu și‑a mai ros unghiile – putea, pentru prima oară, să‑și arate degetele lungi, îngrijite, palma fină, albă, să poarte fără grijă inele. Iar primul i‑a fost dăruit chiar de el: un smarald columbian intens, înconjurat de diamante galbene rusești, montate în aur roz, o bijuterie regală, pe care‑a purtat‑o până când, după moartea lui, a fost nevoită să‑și acopere din nou mâinile dureroase.

Cu statura lui uriașă, Jorj ar fi putut fi explorator în Africa sau la Polul Sud, mercenar sau preot misionar în Țara de Foc. Făcea lucrurile cele mai riscante, nu‑i era frică de nimic, căuta pericolul – pentru el viața era o provocare continuă. Dacă se gândește mai bine, și pe ea a luat‑o tot ca pe o provocare: diva era de necucerit, nu răspundea la avansuri, n‑avea amanți, nici legături ascunse. Dar a surprins‑o și, la urma urmelor, a simțit‑o bine: nici Marioara nu rezista la provocări, iar îndrăzneala lui s‑a potrivit de minune cu a ei. Trăiau într‑un fel de concurență – ardeau la maximum amândoi, se certau furibund, căci el era foarte gelos, apoi se împăcau, în lacrimi și extaz. Ultima lor ceartă a fost când a anunțat‑o că vrea să‑și ia un automobil. De ce, putea să‑l folosească pe al ei, dar Jorj a pufnit disprețuitor – în mașinuța aia franțuzească trebuia să stea împăturit, și‑apoi mergea încet, de‑abia se târa –, el își comandase un Daimler: solid, nemțesc, puternic și încăpător, într‑o oră era la moșie, putea să‑și rezolve treburile și să se întoarcă pe seară acasă, să fie cu ea după spectacole. Iar dacă mai continuă să se împotrivească, o să‑și cumpere un aeroplan din ăla ca al lui Roland Garros și‑o să zboare pe deasupra norilor, ca un vultur! Așa că ea tace, fiindcă‑l crede în stare și de asta, că doar au admirat împreună avionul lui Vlaicu la demonstrația de la Băneasa, de Ziua Regelui și s‑au certat zdravăn și acolo, fiindcă ea a zis că e o prostie fără viitor, iar el că în curând toată lumea o să zboare și cerul o să fie brăzdat de aeroplane, iar trenul și automobilul – niște fițe. Bine, să facă ce vrea, oricum nu‑l putea opri dacă‑și punea ceva în cap! După o săptămână avea mașina și conducea țanțoș, iar șoferul trona pe scaunul pasagerului, de parcă el ar fi fost boierul. Dar în seara aia l‑a așteptat degeaba, cu bagajele făcute, căci urmau să plece într‑o mică vilegiatură la Paris. Cu trenul, bineînțeles. În locul lui, pe la două noaptea, când ea adormise extenuată și furioasă, a apărut vizitiul familiei, care i‑a bătut în geam: Coniță, a murit conașu’ Jorj! Din cauza vitezei, intrase cu mașina într‑o mlaștină și, răsturnându‑se, a rămas prins sub ea. Nu i‑a venit să creadă. Nici când l‑a văzut la morgă, acoperit de mâl și mătasea‑broaștei, pe el, care era atât de soigné de sa personne, tot nu i‑a venit să creadă. Lacrimile n‑au venit nici mai târziu, nici după înmormântare, nici în Orient‑Expressul în care s‑a urcat de una singură, frământând în mănușă ambele bilete, nici în luna aia când a stat la Mont‑Dore, privind munții în aerul translucid și refuzând mâncarea pe care i‑o forțau pe gât asistentele și medicii. Nu mai înțelegea nimic din viață, nu mai simțea nimic – și‑atunci de ce să plângă, dacă n‑o durea nimic?”

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).

12
/08
/22

Scriitorul Salman Rushdie, celebru odată cu publicarea romanului „Versetele satanice”, care i-a atras amenințări cu moartea din partea Iranului, a fost înjunghiat la New York, anunță Bloomberg.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

03
/08
/22

NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecția de biografii romanțate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi știe foarte puțin. „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.

02
/08
/22

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Romfilatelia și revista „Timpul”, organizează, în zilele de 4 și 5 august 2022, la sediul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, o serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda.