Corespondenţă de la Sarajevo (3): Călătorie frenetică la capătul nopţii newyorkeze
https://www.ziarulmetropolis.ro/corespondenta-de-la-sarajevo-3-calatorie-frenetica-la-capatul-noptii-newyorkeze/

Corespondenţă de la Sarajevo de Ionuţ Mareş: Cu un foarte bun Robert Pattinson în rolul principal, „Good Time”, realizat de cineaştii americani fraţi Benny şi Josh Safdie, s-ar putea să fie cel revigorant film al anului.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 august 2017

Frumuseţea cinema-ului stă înainte de toate în puterea sa de a transmite emoţii: este ceea ce reuşeşte „Good Time”, filmul fraţilor Benny şi Josh Safdie, care a avut premiera mondială în competiţia din acest an a Festivalului de la Cannes şi care a fost proiectat la Festivalul de la Sarajevo, în aer liber, în faţa a 3.000 de spectatori, după ce invitatul special al evenimentului, regizorul american Oliver Stone, a primit premiul onorific „Inima oraşului Sarajevo”.

Povestea din „Good Time” e cât se poate de simplă şi de clasică: în New York, Connie (jucat cu o energie debordantă de Robert Pattinson, cel care, dorind să lucreze cu cineaştii americani, i-a contactat şi s-a oferit să ia parte la orice proiect al lor) şi fratele său cu uşoare probleme mintale, Nick (interpretat chiar de Benny Safdie), jefuiesc o bancă, însă nu reuşesc să îşi ducă planul până la capăt.

Ceea ce urmează este încercarea frenetică a lui Connie de a-şi salva fratele din mâinile poliţiei, într-o cursă cu sufletul la gură prin noaptea newyorkeză. O cursă ca o zbatere existenţială, ca o halucinaţie, un vertij de senzaţii în care şi spectatorul este atras fără puterea de a se împotrivi.

Această structură narativă minimală, întreţinută prin suspans şi punctată de umor, pare doar un pretext pentru etalarea unui cinema electrizant, în care decorurile, jocul de lumini şi de culori, mişcările de cameră, coloana sonoră, montajul discontinuu, ritmul alert şi puternicile interpretări actoriceşti asaltează spectatorul. Însă scopul nu este de a-l agresa, de a-l acapara şi de a-l supune – suntem departe de calofilie şi de exerciţii autosuficiente de stil  -, ci de a-l seduce, prin cele mai pure mijloace cinematografice. Printr-un stil poetic non-demonstrativ, de o eleganţă remarcabilă.

Şi asta pentru că totul este organic: de la culorile, date de lumini artificiale, care invadează şi domină întunericul din numeroase secvenţe (roşu, albastru, purpuriu, în special) la delirul pe care pare a-l trăi protagonistul lui Pattinson (delir redat şi prin neastâmpărul camerei de filmat şi a decupajului) în dezlănţuirea cu care îşi caută fratele pe care nu vrea să îl lase pe mâna autorităţilor.

În fond, „Good Time” este un film despre iubire şi despre căutarea liniştii, deşi calea pe care o aleg cei doi fraţi le oferă de fapt opusul – tulburare şi riscul de a-şi pierde viaţa. Totul are ca fundal un New York nu atât ameninţător şi damnat (ca în „Taxi Driver”-ul lui Scorsese), cât plin de un lirism nocturn care, prin forţa imaginii, a sunetelor şi a muzicii, transmite o melancolie invadatoare.

Pe structura unui film aproape de gen („heist movie”), fraţii Safdie oferă o operă cinematografică profund existenţialistă, cu o energie cuceritoare.

 

18
/12
/14

Cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat duminică, 14 decembrie, la CinemaPRO, după 5 zile de festival, 3 proiecții sold out, 75 de filme și 4 evenimnete speciale experimentate și vizionate de peste 7000 de spectatori.

18
/12
/14

Trei documentare istorice care conservă o bucată vie a românilor vor încheia proiectul inițiat de Radio România Cultural în parteneriat cu Docuart, “Baricada Culturală”. Documentarele cu temă comunistă semnate de Andrei Ujică și Sinisa Dragin vor fi difuzate în regim live streaming în zilele de 18, 22 și 23 decembrie, începând cu ora 22:00 pe radioromaniacultural.ro.

18
/12
/14

Filmul "Ida", regizat de cineastul polonez Pawel Pawlikowski, a fost recompensat miercuri cu premiul LUX pe 2014, decernat de Parlamentul European în cadrul unei sesiuni extraordinare a forului european, organizată la Strasbourg.

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.