Corul Madrigal lansează CANTUS MUNDI PENTRU UCRAINA
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-madrigal-lanseaza-cantus-mundi-pentru-ucraina/

Pe 4 martie 2022, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, prin Programul Naţional Cantus Mundi, a lansat la nivel naţional programul-campanie CANTUS MUNDI PENTRU UCRAINA.

Un articol de |8 martie 2022

In contextul social și umanitar generat de războiul din Ucraina și a valului uriaș de refugiați sosiți în România, CANTUS MUNDI PENTRU UCRAINA mobilizează comunitatea de peste 10.000 de dirijori și formatori pentru a identifica și implementa soluții dedicate copiilor ucraineni refugiați, prin proiecte interactive de comunicare și integrare culturală și socială, la nivel național.

Conform datelor oficiale, în România au intrat peste 118.000 de refugiaţi ucraineni, iar 46.435 persoane au decis să rămână în ţara noastră. Dintre aceștia, peste 18.000 sunt copii, iar numărul lor crește exponențial odată cu evoluția războiului din Ucraina. Cred că este cel mai bun moment pentru a ne implica la nivelul crezului pe care fondatorul programului, dirijorul Ion Marin, l-a setat pentru acest proiect – „Muzica unește, iar limbajul muzical este cea mai nobilă formă de eliminare a diferențelor sociale, etnice, religioase și rasiale. Îi invităm pe toți profesorii de educație muzicală, educatori, învățători sau dirijori să ni se alăture, pentru a aduce un strop de normalitate în viața acestor copii” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

În cadrul campaniei, sâmbătă, 5 martie, a avut loc prima deplasare a echipei Madrigal – Cantus Mundi la Galați. Specialiștii și formatorii Madrigal – Cantus Mundi s-au întâlnit cu echipe de tineri voluntari de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din localitate, cărora le-au furnizat seturi de materiale didactice și au lucrat cu aceștia pentru pregătirea activităților și atelierelor pentru copiii ucrainieni. Ulterior, echipa Cantus Mundi a susținut primul atelier din centrul amenajat în Compexul Studențesc al Universității „Dunărea de Jos”.

Am dorit să intervenim imediat acolo unde este nevoie și suntem extrem de bucuroși că inițiativa noastră s-a bucurat de așa un succes și în rândul voluntarilor, și la centrul pentru refugiați din Galați. Liceeni s-au implicat extraordinar atât în timpul trainingului, cât și cu copiii. Vom adapta în permanență „Ghidul de jocuri și activități muzicale pentru copiii ucraineni” și toate resursele noastre, în funcție de nevoile din teren și reacțiile pe care le primim. Una dintre mamele prezente la atelierul pentru copii ne-a spus: „Este prima dată în ultima săptămână când copiii mei s-au simțit cu adevărat copii”. De asemenea, extrem de emoționante au fost recțiile taților rămași în Ucraina, care primeau live imagini transmise de mame în timpul atelierului – Ana-Maria Rusu, profesor de muzică și formator Cantus Mundi, creatoarea Ghidului. Ana a fost prezentă la Galați împreună cu Angelica Baciu și Silvia Maxim, artiste lirice ale Corului Madrigal și formatori Cantus Mundi.

Tot pe 5 martie a avut loc și prima sesiune a webinarului „Introducere în comunicarea cu copiii în limba ucraineană”, susținută de profesioniști în cadrul campaniei.

Activitățile cu copii sunt prevăzute a fi desfășurate în Centrele sau spațiile pentru refugiați instituite pe teritoriul nostru la nivel guvernamental sau în cele create de către organizații ne-guvernamentale, inițiative de voluntariat, dar și în spații alternative, cum ar fi sediul Corul Madrigal din București, școli, grădinițe, Centre de zi etc.

Proiectele vor include, printre altele, crearea de grupuri de suport pentru copiii ucraineni, acțiuni de comunicare prin muzică și jocuri alternative, întâlniri de socializare în cadrul Centrelor de refugiați, ateliere interactive de educație muzicală și mișcare, ateliere de comunicare în limba ucraineană pentru voluntarii Cantus Mundi sau crearea de echipe de voluntari formate din copiii și tinerii români din corurile Cantus Mundi.

Voluntarii pentru programul-campanie CANTUS MUNDI PENTRU UCRAINA sunt invitați să se înscrie online alături de membrii comunității la LINK VOLUNTARIAT.

Specialiștii Cantus Mundi și coordonatorii zonali preiau înscrierile și dezvoltă împreună cu membrii comunității proiecte punctuale, furnizează resurse, ajustează în timp real campania și coordonează implementarea acțiunilor.

Profesioniștii Madrigal – Cantus Mundi au pregătit deja o serie de acțiuni, resurse și instrumente pentru desfășurarea eficientă a Campaniei, dintre care amintim: crearea și tipărirea materialului-suport „Ghid de jocuri și activități muzicale pentru copiii ucraineni refugiați în România”, crearea „Planului voluntarului”, pregătirea și transmiterea în țară a kit-urilor muzicale cu materiale ajutătoare, instrumente și jocuri alternative (seturi de clopoței muzicali, tuburi muzicale, partituri etc.) desfășurarea de întâlniri de formare cu voluntari pentru ajustarea campaniei, organizarea cursurilor „Introducere în comunicarea cu copii în limba ucraineană”.

Lista propunerilor și activărilor culturale și sociale în cadrul programului-campanie CANTUS MUNDI PENTRU UCRAINA este deschisă și va fi completată pe măsură ce situația evoluează și sunt identificate noi zone de acțiune și nevoi pentru implicare.

Programul-campanie CANTUS MUNDI PENTRU UCRAINA vine după intervenția culturală desfășurată pe 2 martie 2022 de către Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care, ca un omagiu dedicat Ucrainei, a înregistrat și publicat Imnul Național al Ucrainei – „Încă nu a murit Ucraina” / ”Ще не вмерла Україна”.

Tania Kolotylo, o tânără refugiată din Ucraina a fost invitată să cânte alături de Corul Madrigal, dirijat de Cezar-Mihail Verlan.

Înregistrarea materialului a fost publicată pe canalele de comunicare ale Corului Madrigal și Cantus Mundi și preluată de mass-media online și audio-vizuală.

22
/03
/21

Ați ascultat vreodată un concert pentru flaut, harpă și orchestră? O alăturare sonoră deosebită, sub semnătura genialului Mozart, este ceea ce vă propun miercuri, 24 martie (ora 19.00), trei apreciați muzicieni români: dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, flautistul MATEI IOACHIMESCU și harpista MARIA BÎLDEA - alături de Orchestra de Cameră Radio.

19
/03
/21

OAMENII MUZICII Ați auzit de musical-urile Cats, Jesus Christ Superstar, Schoolf of Rock și mai ales The Phantom of the Opera? Sau hit-ul din filmul Evita, Don’t Cry for Me Argentina? Acestea și multe altele, sunt produsul minții „fabricii de hit-uri” numite Andrew Lloyd Webber. Următoarea sa premieră va fi anul acesta.

19
/03
/21

A cincea zi a festivalului Classix a fost încheiată cu concertul extraordinar „Classix in Perpetuum”, susținut de artistul emergent Alexander Krichel în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași. Pianistul german este cunoscut pentru interpretările sale captivante ale celor mai exigente opus-uri ale repertoriului pianistic.

12
/03
/21

Hub for the Exchange of Music Innovation (HEMI) a anunțat cei 9 artiști europeni care vor intra în finala HEMI Music Awards 2021. România va fi reprezentată de Lucia, care a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i până acum peste 27 de milioane de vizualizări pe YouTube și fani din toată lumea.

10
/03
/21

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 4700 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru toți participanții.

10
/03
/21

O conferință moderată de Gonzalo Pérez Chamorro, editor al revistei RITMO, o prestigioasă publicație spaniolă de muzică, și fragmente din filmul documentar „Grădina lui Celibidache" (1997), regia Serge Ioan Celebidachi, vor marca în Spania împlinirea a 25 de ani de la dispariția dirijorului român Sergiu Celibidache, un artist cu totul excepțional, considerat unul dintre marii muzicieni ai secolului XX.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.