Festivalul Classix, pentru că muzica „ne ține în viață, ne dă speranță și bucurie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-classix-pentru-ca-muzica-ne-tine-in-viata-ne-da-speranta-si-bucurie/

Între 14-18 martie, Festivalul Classix va aduce publicului, atât la Iaşi cât şi online, ocazia de a asculta muzică clasică de cea mai bună calitate, dar şi evenimente culturale conexe – o gură de aer binevenită în această penurie de evenimente culturale.

Un articol de Cristina Enescu Aky|12 martie 2021

Este a doua ediție a Festivalului, care este organizat de Asociația Industrii Creative, înființată în 2008 în urma unui proiect de cartografiere a industriilor creative din Iași, derulat de British Council.

Classix 2021 se dorește a fi un festival de muzică și arte vizuale. Anul trecut au fost invitați în festival mai mulți artiști tineri, cu cariere deja conturate la nivel național și internațional, și a prezentat lucrări dintr-un spectru muzical larg, de la muzică clasică la muzică sacră, jazz și chiar piese din zona de divertisment.

Această a doua ediție, care va dura între 14 și 18 martie, va fi organizată în formulă hibrid. Cum, evident, trăim într-o dureroasă și prelungită penurie de evenimente culturale și artistice, am vrut să aflăm de la inițiatoarea acestui festival, Patricia Butucel, cum se va desfășura acest eveniment, în condițiile vitrege de acum pentru organizatorii de evenimente mai ales culturale.

Patricia Butucel, inițiatoarea Festivalului 

Ce își propune Classix 2021, și cărui tip de public vă adresați?

Classix în 2021 își propune să sprijine domeniul cultural și consumul artistic, chiar într-un an pandemic.

Încă de la prima ediție ne-am dorit ca acest festival să fie unul deschis atât iubitorilor de gen, cât și persoanelor care nu au ajuns până acum din varii motive la astfel de evenimente, cei care simt că muzica clasică e ca o petrecere la care nu au fost invitați și cărora le e mai greu să și-o aproprie. Iar anul trecut am avut în sală foarte mulți tineri care au intrat în contact cu muzica clasică pentru prima oară. Și le-a plăcut. Iar acest fapt ne-a bucurat și ne-a onorat foarte mult.

De ce, pentru ce și pentru cine muzică clasică acum, în plină oboseală și stres pandemice?

De ce? În primul rând pentru că avem nevoie cu toții de un strop de normalitate, iar muzica a reprezentat mereu pură terapie. De aceea, încă de la începutul toamnei, de când am început să programăm întregul festival, l-am gândit sub formă hibrid, atât cu oameni în sală, cât și cu privitori în online. Lucru care s-a și întâmplat. În continuare Iașul este în scenariul galben care permite accesul cu un public de 30% din capacitatea sălii.

Modul în care persoanele ne-au scris și rapiditatea cu care s-au epuizat invitațiile, ne-a confirmat faptul că oamenii au nevoie de astfel de escapade cotidiene, iar da, stresul și oboseala pot fi tratate cu astfel de seri. Iar privitorii de acasă pot avea acces astfel la serile speciale pe care le propune festivalul, indiferent de unde sunt, așa că îi invităm să își pună ținuta de sărbătoare și să să pregătească de un adevărat regal de muzică clasică.

În mod special pentru tineri (dar nu numai), ce highlight-uri include programul?

Înainte de toate, cea de-a doua ediție a Classix Festival nu doar că reunește la Iași 11 artiști internaționali dar concertele vor avea loc și în spații atipice din oraș: Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regina”, Aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu”, Aula Universității Tehnice „Gh. Asachi” și Palatul Culturii. Programul de anul acesta include și o serie de premiere – interpretarea ieșeană a lucrării lui Olivier Messiaen – Cvartet pentru sfârșitul timpului, debutul în România al ansamblului vienez Artio Trio și susținerea interdisciplinarității artelor prin proiecțiile video în Catedrala Romano-Catolică. Iar în concertul de pe 16 martie, Tango vs. Jazz, cei doi artiști, un duo efervescent și original: Kristina Vocetková – violoncel și Milan Řehák – acordeon, ne aduc un melanj muzical pe care îl vor gusta chiar și cei mai puțin familiari cu muzica clasică.

Cum a fost Classix 2020 și ce aduce în plus ediția de acum?

În 2020, festivalul a debutat cu 7 concerte de muzică clasică iar locațiile atipice și neconvenționale pentru audițiile interpretărilor camerale au fost o direcție insolită a Classix, care și-a propus să apropie și publicul mai puțin familiar cu muzica clasică de artiști și de lucrările prezentate. Ne-am bucurat să avem alături un public de peste 3000 de persoane iar la ediția de anul acesta formatul hibrid sperăm să bucure atât spectatorii pasionați dar și amatorii curioși. Conceptul atemporalității sub care se desfășoară festivalul în 2021 l-am ales pentru a marca revitalizarea experiențelor artistice în contextul social curent pandemic și adaptarea ei la publicul contemporan.

Continuăm, ca umanitate, să avem nevoie de artă și de cultură chiar și acum, când sunt alte urgențe, pentru că…?

Pentru că ne ține în viață, ne dă speranță și bucurie, ne face să retrăim momentele cele mai bune și să ne gândim la cele care vor reveni. De la începutul pandemiei am supraviețuit spiritual cu ajutorul artei și al muzicii și nu cred că sunt aspecte de care ne putem lipsi, dacă vrem să ne păstrăm sănătoși în toate sensurile.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.