Costumul, în regia lui Peter Brook, la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/costumul-avanpremiera-spectacolului-muzical-viata-e-frumoasa/

„Costumul” (The Suit), o producţie a Teatrului Bouffes du Nord din Paris în regia, adaptarea şi muzica lui Peter Brook, Marie-Hélène Estienne şi Frank Krawczyk se va juca la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” duminică, 22 septembrie, şi luni, 23 septembrie a.c.

Un articol de Andrada Văsii|8 septembrie 2013

„Costumul” (The Suit), o producţie a Teatrului Bouffes du Nord din Paris în regia, adaptarea şi muzica lui Peter Brook, Marie-Hélène Estienne şi Frank Krawczyk se va juca la Opera Naţională Bucureşti duminică, 22 septembrie, şi luni, 23 septembrie.

Spectacolul ,,Costumul’’ se desfăşoară în avanpremiera Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, desfăşurat anul acesta între 7 şi 17 noiembrie.

Festivalul va reuni o serie de spectacole, concerte, gale şi activităţi conexe (lansări de carte, seri muzicale tradiţionale, workshopuri) de înalt prestigiu, continuând tradiţia iniţiată de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” în noiembrie 2008, o dată cu lansarea conceptului şi organizarea primei ediţii a Festivalului.

Costumul – o poveste plină de umor

Adaptat după nuvela cu acelaşi titlu a lui Can Themba, un scriitor sud-african de culoare, spectacolul „Costumul„, montat inițial în limba franceză, a revenit, în 2012, la Theatre des Bouffes du Nord, teatrul parizian pe care Peter Brook l-a făcut celebru şi pe care l-a și condus mai bine de 30 de ani. Noua montare este realizată în limba originală (engleză) și se află, conform celor doi regizori, „undeva între limba vorbită şi cea cântată”.

Spectacolul, care face parte din stagiunea curentă a teatrului francez, este o poveste plină de umor despre „costumul” lăsat în urmă de un amant fugar în casa iubitei sale, costum care devine personajul central al poveștii.

Costumul

Acțiunea este plasată în Africa de Sud a anilor ’50 și include melodiile de jazz ale vremii, interpretate live de un grup de patru actori, alături de o mică orchestră.

Un spectacol care merită rejucat

Peter Brook şi Marie Helene Estienne au vorbit despre acest spectacol în anul 2011, în revista Yorick, ca despre un eveniment plin de imprevizibil: ,,Ce ne împinge să ne întoarcem la Costumul, un spectacol în limba franceză, care a străbătut întreaga lume de-a lungul anilor? Faptul că în teatru nimic nu e niciodată bătut în cuie, fără îndoială – unele teme se epuizează, iar altele, dimpotrivă, îşi schimbă înfăţişarea şi stârnesc nevoia de a reveni la ele. (…)”.

Cei doi au recunoscut că au simţit o dorinţă personală de a reface acest spectacol: ,,Pe-atunci am simţit nevoia de a folosi muzică în spectacol şi am recurs la muzică înregistrată. Acum, fireşte, am dorit să ne întoarcem la această aventură şi s-o prezentăm în engleză, limba originară a piesei, alături de o mică orchestră pe scenă, într-o versiune aflată undeva între limba vorbită şi cea cântată”.

Info:

Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim, la magazinele partenere (lista completă poate fi accesată pe www.opereta.ro) şi la Casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Foto credit: Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“

 

 

15
/09
/16

“Nu poţi educa publicul printr-un concert sau prin cinci. Este nevoie de acţiuni complexe şi constante.” - Alexandru Tomescu. Cel mai bine vândut și mai căutat instrumentist din România, violonistul Alexandru Tomescu împlinește, astăzi, 40 de ani. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv.

14
/09
/16

Zlatomir Fung, din Statele Unite ale Americii, în vârsta de 17 ani, a câștigat Premiul I al Secțiunii Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei finale cu ovații, în care a interpretat, la Ateneul Român, Simfonia Concertantă Op.8 de George Enescu, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch.

14
/09
/16

Vineri, 23 septembrie, începe prima ediție DokStation Music Documentary Film Festival și se va desfășura timp de trei zile (23-25 septembrie), în câteva cartiere din București. Festivalul va fi deschis de filmul Nick Cave &The Bad Seeds: One More Time With Feeling (2016), regizat de Andrew Dominik, prezentat în premieră în România.

08
/09
/16

Doi muzicieni excepţionali, un instrument istoric pe care a cântat în trecut însuşi George Enescu, entuziasm, energie şi dorinţa de a duce muzica mai departe, aceastea ar putea fi pe scurt cuvintele ce definesc Turneul Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, în perioada 9 septembrie-1 octombrie 2016.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.

05
/09
/16

Interpreta jazz Eivør, originară din Insulele Feroe, va concerta în premieră la Sala Radio din Bucureşti, pe 13 noiembrie, ocazie cu care îşi va prezenta şi cel mai recent material discografic, ”Slør”

05
/09
/16

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. Artistul născut în Zanzibar, considerat unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din istorie, ar fi împlinit astăzi 70 de ani. O vârstă la care Freddie Mercury, liderul formației britanice Queen, nu şi-ar fi dorit să ajungă: „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani”.

02
/09
/16

Ediția 2016 a Concursului Internațional "George Enescu" se va deschide sâmbătă, la Ateneul Român, cu un Concert de gală, avându-i ca soliști invitați pe Anna Tifu (vioară), Valentin Răduțiu (violoncel) și Mihai Ritivoiu (pian), laureați ai altor ediții ale competiției.

31
/08
/16

La început de toamnă, pe 14 septembrie, de la orele 19:00, Fundația Calea Victoriei vă invită la Sala Radio, la concertul de gală „Royal Musical Journey” - o călătorie savuroasă și ritmată în Europa cochetă a secolelor XVII și XVIII.

30
/08
/16

Despre modestia, simplitatea, umanitatea cuceritoare și discursul la primirea în Academia Română a celui mai mare pianist, compozitor și dirijor român, George Enescu.

29
/08
/16

Beyonce a devenit, oficial, artista cu cele mai multe premii VMA (Video Music Awards) din istoria premiilor. Artista americană a câştigat, duminică seara, opt premii, inclusiv trofeul suprem - videoclipul anului. Beyonce a batut, astfel, recordul celor mai multe premii MTV Video Music Awards, cumulând, de-a lungul anilor, 21 de trofee, cu unul mai mult Madonna.

25
/08
/16

Unul dintre evenimentele cu tradiție organizate de Primăria Municipiului București prin ARCUB, dă întâlnire fanilor muzicii clasice într-o nouă locație, și într-o nouă perioadă. După ce, timp de zece ani, Bucharest Music Film Festival a umplut Piața George Enescu cu sute de artiști și mii de spectatori, anul acesta, festivalul muzicii clasice se aude, între 9 și 18 septembrie, în Piața Universității.

23
/08
/16

Compozitorul și organistul german din perioada barocă, Johann Sebastian Bach, este unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Familia și muzica au fost universul vieții lui.

19
/08
/16

Compozitorul Adrian Enescu a încetat din viață vineri, au confirmat reprezentanți ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR). La Gala Premiilor UNITER, eveniment care a avut loc anul acesta, la Teatrul “Regina Maria” din Oradea, Adrian Enescu a fost recompensat cu Premiul Special pentru Muzică de Teatru.