Cristian Mungiu: „Nu poţi falsifica violenţa“
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-nu-poti-falsifica-violenta/

Filmul „După dealuri“, de Cristian Mungiu, a intrat vineri în cinematografele din SUA. Jurnalistul american Edward Douglas, de la site-ul ComingSoon.net, i-a luat un interviu regizorului român.

Un articol de Andrada Văsii|11 martie 2013

Filmul „După dealuri“, de Cristian Mungiu, a intrat vineri în cinematografele din Statele Unite ale Americii (New York şi Los Angeles). Jurnalistul american Edward Douglas, de la site-ul ComingSoon.net, i-a luat un interviu regizorului român.

Iată cele mai importante declaraţii ale lui Cristian Mungiu:

„Am scris scenariul singur“

Eram familiarizat cu povestea, deoarece a fost un subiect foarte dezbătut în presă. Cred că a început în anii 2005 şi am început să urmăresc povestea atât în presa scrisă, cât şi la televizor. Povestea a fost una puternică, însă a fost tratată prost de către presa de profil. Au exploatat numai partea superficială, spactaculosul din subiect, fără vreun interes pentru drama umană din spatele evenimentului, şi mai târziu, când am citit cartea Tatianei, am observat că abordarea ei era diferită şi asta este ceea ce m-a adus mai aproape de un nivel intermediar cu subiectul.

Nu situaţia reală, pentru că era vorba despre o viziune, a unei persoane, care nu emitea judecăţi de valoare. Ea a relatat ce s-a întâmplat, iar eu am preluat povestea de acolo; m-am decis să nu merg spre latura ficţională- nu puteai cunoaşte ce s-a întâmplat cu adevărat. Astfel, am schimbat numele personajelor şi, de aceea, am considerat că este în regulă să schimb şi lucruri ce ţin de biografia lor. Am scris scenariul singur. Ulterior, i l-am prezentat. Şi-a spus părerea şi asta a fost tot.

„M-am gândit să vorbesc cu preotul“

Erau în închisoare, însă erau disponibili dacă insistam ceva mai mult. M-am gândit să vorbesc cu preotul. Corneliu Porumboiu, regizorul român, era prietenul lui. El mi-a spus o mulţime de poveşti despre preot, precum cea cu îngerul, sau cea legată de venirea lui la mănăstire.

Am vorbit multă vreme cu el ca să mă pot hotărî dacă ar trebui sa îl vizitez sau nu. Am decis să nu o fac, deoarece asta ar fi însemnat să îmi asum responsabilitatea de a respecta atât viziunea lui, cât şi partea sa de adevăr. Pentru mine era important să trec mai departe de aceste lucruri, şi să vorbesc absolut liber despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla, nu despre ceea ce s-a întâmplat.

Am vrut să fac un film care se întâmplă în zilele curente, nu în perioada comunistă.

Cristian Mungiu, regizor

„Mulţi preoţi mai practică exorcizarea“

Se întâmplă foarte des ca persoana care este exorcizată să moară. De aceea este un scandal aşa de mare. Cred că Biserica Ortodoxă Română, atunci când a avut loc incidentul, a încurajat preoţii şi chiar a dat o circulară formală de a se renunţa la această practică. Desigur, preoţii încă o practică. Dacă veţi verifica, veţi vedea că deşi mulţi preoţi încă mai practică acest lucru, lucrurile nu se soldează cu acelaşi sfârşit.

„Am încurajat actorii să nu-şi judece personajele“

A fost greu pentru mine, pentru că asta am vrut să fac, dar am citit scenarii, cărţi despre acest lucru. Au fost multe voci care au vorbit în mediul public şi au fost multe piese de teatru pe acest subiect. Este dificil. În mod normal, oamenii ţin partea cuiva, dar nu asta este ceea ce am vrut eu să fac.

Am încercat, atunci când m-am ocupat de tipologia personajelor, să mă asigur că nu vocea mea se face auzită prin ei. Le-am înţeles pe cât posibil punctul de vedere şi am încurajat actorii să nu îşi judece personajele, ci mai degrabă să încerce să le asimileze punctul de vedere şi să joace corespunzător cu acesta. Cam asta este ceea ce s-a întâmplat.

dupa dealuri captura

„Convingerile religioase ale unui actor au devenit importante“

De obicei mai sunt şi alte lucruri care intervin în producţia unui film. Precum convingerile religioase ale unui actor, opţiunile sale private; din senin, acestea au devenit importante, deoarece, de exemplu, doamna care joacă rolul maicii stareţe este o persoană foarte religioasă.

La casting i-am spus că este posibil să lucrăm împreună, iar după aceea ea s-a dus la spovedanie şi i-a spus: „uite, voi lucra la acest proiect. Ar trebui să o fac, sau nu?“. El i-a spus ,,mergi acolo şi fă ceea ce trebuie să faci pentru a ne apăra punctul de vedere“. După aceea a trebuit să lucrez cu ea. Deci nu este un lucru tocmai uşor.

„Nu poţi falsifica violenţa“

Îmi imaginez că s-a comportat diferit faţă de opţiunile ei private pe toată perioada filmărilor. A jucat împotriva convingerilor sale şi sunt recunoscător că a înţeles acest lucru şi că a făcut asta, dar oricât a-i încerca să îi explici unui actor diferenţa dintre ficţiune şi realitate şi diferenţa dintre tine ca personaj şi persoană, se ajunge la un moment în care ei trebuie să însceneze o situaţie violentă în cadrul căreia această graniţă dispare. Pentru că nu poţi falsifica violenţa. Trebuie să îi dai voie să te cuprindă, tocmai de aceea toate scenele brutale pe care le-aţi văzut în film au fost atât de greu de filmat, regizat şi experimentat.

„Era imposibil să filmăm într-o mănăstire adevărată“

Mănăstirea la care au avut loc filmările a fost construită în întregime. Totul, exceptând mănăstirea, a fost compus din locaţii. Însă mănăstirea a fost construită din două motive. În primul rând, era imposibil să filmăm într-o mănăstire adevărată. Biserica ortodoxă nu mi-ar fi dat niciodată voie, iar, în al doilea rând, am vrut un platou, pentru că am înţeles că voi lucra cu oameni foarte religioşi.

Au avut acest sentiment al sacrului în momentul în care au intrat în biserică şi au văzut crucea. şi le-am spus, bătând în masă: acesta este lemn, acesta este un platou, nu este real.

Acesta este un platou, şi atâta tot, facem un film. Nimic nu se va coborî din cer aici pentru voi numai pentru că spuneţi asta. Totul este ficţiune.
Cristian Mungiu,
regizor

„Am creat platoul de filmare din lut“

A fost pentru prima oară când am lucrat cu un platou şi asta mi-a permis să fie exact aşa cum mi-am imaginat în timp ce am scris scenariul. Înainte ca platoul să fie în această formă, l-am creat în birou. Am luat nişte lut, precum acela pe care îl folosesc copiii, şi l-am creat special pentru producţie şi i-am spus designerului: „am nevoie să arate aşa, cu fiecare loc în felul în care mi l-am imaginat eu“. Astfel, a fost mai uşor când am filmat să stabilim toate relaţiile corecte.

„Am tăiat din scenariul cam 30 de minute“

Ce am decis la final a fost că am scris un scenariu foarte lung. Avea 240 de pagini. Adică de două ori mai mult decât ar fi trebuit să am, şi cred că a fost ritmul corect pentru povestire, dar nu îl poţi urmări la cinema. Era prea lung, aşa că am mai scurtat cu jumătate de oră înainte de filmare, dar restul a fost filmat. Am decis că voi renunţa la scene mai târziu când ar fi fost mai uşor să înţeleg utilitatea scenelor, dacă ele se potrivesc sau nu.

Scenele în particular sunt foarte bune. Încă îmi plac, dar am considerat ca durata filmului să fie îndeajuns încât să conţină toate detaliile necesare pentru a-ţi da ocazia de a înţelege contextul, aşa că am tăiat cam 30, 40 de minute. Totuşi le-am filmat în prealabil.

„Avem libertatea de a lua deciziile“

Dar de ce s-ar stabili regizorii români aici (n.r. – în SUA)? Ceea ce facem noi este atât de diferit şi ştiţi, ţine de un alt mod de a înţelege cinematografia şi modul de lucru. Lucrăm cu bugete mici, dar avem toată libertatea de a lua deciziile. Nu ne rezumăm la rolul de actori şi regizori, suntem şi producători. Este un sistem diferit. Aş putea veni aici şi regiza povestea altcuiva cu un producător care are ultimul cuvânt. Ar fi diferit decât dacă aş lua de unul singur toate deciziile.

Film premiat la Cannes

Din distribuţia filmului lui Mungiu fac parte Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu şi Valeriu Andriuţă.

Cristian Mungiu şi-a adjudecat premiul pentru scenariu, pentru pelicula „După dealuri“, cu care a fost prezent în 2012 în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Filmul a fost distins şi cu premiul pentru interpretare feminină, decernat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur.

Credite foto: www.dupadealuri.ro

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.