Cristian Mungiu, președintele juriului pentru scurtmetraje de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-presedintele-juriului-pentru-scurtmetraje-de-la-cannes/

Cineastul Cristian Mungiu va prezida Cinéfondation şi juriul pentru scurtmetraje la cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (17 – 28 mai), după ce a fost membru al juriului condus de Steven Spielberg în 2013

Un articol de Petre Ivan|21 martie 2017

Regizorul, scenaristul și producătorul român Cristian Mungiu pășește astfel pe urmele unor cineaști precum Naomi Kawase, Abderrahmane Sissako, Abbas Kiarostami și Jane Campion.

În calitatea sa de reprezentant eminent al Noului Val din cinematografia română, Cristian Mungiu are o lungă și de succes poveste la Cannes. După ce a câștigat premiul Palme d’Or cu filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” (2007), a fost recompensat și cu premiul pentru scenariu cu filmul „După dealuri” (2012), în timp ce premiul pentru cea mai bună actriță a fost împărțit între protagonistele Cosmina Stratan și Cristina Flutur. De asemenea, Mungiu a primit la Cannes premiul pentru regie cu „Bacalaureat” (2016).

Filmografia regizorului a fost apreciată de numeroase jurii pentru că oferă o perspectivă lipsită de compromisuri și exactă asupra societății românești, dar ascunde un mesaj universal, conform comunicatului publicat pe site-ul festivalului.

Valoarea și originalitatea nu au fost niciodată ușor recunoscute în cinematografie. În plus, este chiar și mai greu să recunoști valoarea și originalitatea regizorilor foarte tineri. Însă Cinéfondation este recunoscută pentru că a reușit să facă tocmai acest lucru. Cinéfondation le-a oferit mereu tinerilor regizori ajutorul și recunoașterea de care aveau nevoie la început de carieră, astfel încât aceștia au putut să se exprime cu curaj și să-și găsească propria lor voce. Sper ca acest lucru să continue și să aibă același impact. Este un efort la care sunt mândru să particip. – Cristian Mungiu

Cinéfondation este o fundație aflată sub egida Festivalului de Film de la Cannes ce a fost creată pentru a inspira și ajuta noile generații de cineaști.

Foto: Cristian Mungiu – facebook

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.