„Croaziera”. Vâsliți, tovarăși!
https://www.ziarulmetropolis.ro/croaziera-vasliti-tovarasi/

Un truism, însă e inevitabil: „Croaziera”, lungmetrajul-cult din 1981 scris şi regizat de Mircea Daneliuc, a fost unul dintre foarte puţinele filme din perioada comunistă care ataca direct sistemul şi arunca în ridicol justificarea prin celebrele „şopârle” folosită de mulţi dintre cei care se erijau în opozanţi.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 mai 2016

În special prin „Croaziera”, Mircea Daneliuc a arătat că se putea și altfel. Era posibil să faci film în care oamenii vorbeau ca în viață, firesc și sincer, și nu ca în discursurile de partid sau ca în propaganda transmisă prin canalele oficiale. Era imaginabil să denunți, prin mijloace pur cinematografice, fără tezism și contra curentului dominant, mai ales în anii `80, demagogia reprezentanților unui regim care voia să impună fericirea cu forța.

Remarcabil la „Croaziera” este modul în care Mircea Daneliuc ia un fapt banal – o excursie pe Dunăre oferită ca premiu pentru cei mai buni tineri ai patriei – și îl transformă, cu doze consistente de sarcasm, într-o parabolă realistă ce submina o întreagă construcție social-politică.

Însă această deconstrucție nemiloasă a totalitarismului comunist nu vine decât ca efect secundar – și cu atât mai puternic – al unei narațiuni al cărei scop este să se mențină în limitele plauzibilului, în registrul unor momente de viață autentice, chiar dacă peste ele trece privirea usturătoare a probabil celui mai bun portretist din cinematografia română de dinainte de 1990.

Tinerii din film – naivi, rebeli, impulsivi, patetici, liberi, îndrăzneți – sunt vii, credibili, la polul opus față de ceea ce oferea cinematografia oficială.

La fel cum reprezentanții mărunți ai regimului, conducătorii pompoși ai croazierei, în frunte cu tovarășul Proca (excelentul Nicolae Albani) – în care publicul îl vedea, inevitabil, pe Nicolae Ceaușescu – nu sunt doar simple schițe, efigii, clișee, ci personaje cu substanță.

Daneliuc are răbdare să le dea cuvântul, să ne invite în intimitatea lor, pentru a le cunoaște mai bine slăbiciunile și, poate, pentru a le înțelege gesturile și compromisurile. Proca și compania (soția, medicul și toți cei de la bordul navei din fruntea croazierei) sunt caraghioși, însă nu și detestabili.

Cineastul (care și-a alocat și lui însuși un rol secundar, alături de partenera sa de viață de la acel moment, Tora Vasilescu) nu-și disprețuiește personajele. Mai mult, oferă fiecăruia șansa de a fi văzut și remarcat.

croaziera play

„Croaziera” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Este unul din meritele incontestabile ale scriiturii lui Daneliuc: acela de a deschide din trunchiul narativ central o serie de ramificații secundare sau episodice care ajută la conturarea unui tablou cât mai complex și nuanțat.

Și aici își au sursa rezistența în timp a filmului și profunzimea sa: realismul, deopotrivă psihologic și de situație, este dublat de jocurile secunde, de discursul anti-sistem care traversează filmul de la început și până la final, de la ironia supremă reprezentată de recompensa care este în fond o nouă corvoadă (tinerii sunt cei care trebuie să vâslească până la epuizare în bărci) și până la tentativa de amor dintre personajele jucate de Mircea Daneliuc și Tora Vasilescu pe diplomele ce urmează a fi împărțite.

Ceea ce frapează este faptul că tinerii excursionişti nu par a-şi da seama că ceea ce li se întâmplă este o absurditate, de aceea sunt foarte puţini cei care evadează din croazieră sau care protestează în vreun fel. În schimb, ei îşi trăiesc (atât cât pot de) fericiţi tinereţea, jucând „lingura”, dansând şi iubind.

Falsa egalitate (îndemnul „Stăm cu ei, dormim cu ei, vâslim cu ei!” este doar vorbărie), ipocrizia conducătorilor, bravada naţionalistă (scena că băutul apei din Dunăre), goliciunea limbii de lemn oficiale, falsa participare benevolă la construcţia societăţii, impresia că totul decurge conform planului prestabilit – toate sunt demascate prin parodiere.

„Croaziera” este o lucidă radiografie în miniatură a unei epoci, un film construit pe tensiunea și pe discrepanța dintre discursul oficial, cel care promitea crearea omului nou, și realitatea nefardată pe care Daneliuc a știut ca nimeni altul să o surprindă pe ecran.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.



28
/01
/15

Actorul american Sean Penn va primi premiul César pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 40-a ediţii de acordare a prestigioaselor trofee franţuzeşti dedicate cinematografiei, care se va desfăşura pe 20 februarie, la Paris.

26
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

25
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfățat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie și a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

23
/01
/15

Unul dintre cele mai discutate titluri în competiția Oscarurilor din acest an este Whiplash, drama unui student aflat la începutul unei anevoioase experienţe: transformarea în bateristul central al celei mai bune orchestre de jazz din ţară. Filmul intră în cinematografele din România pe 6 februarie.

23
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Cu „Boyhood”, probabil cel mai de succes film al său, Richard Linklater readuce cinematograful la origine, reafirmându-i capacitatea unică de a înregistra scurgerea timpului. Este un film despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.

22
/01
/15

Guvernul rus va prelua controlul în privinţa lansărilor cinematografice, în încercarea de a proteja şi promova producţiile locale. Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă.

22
/01
/15

Lungmetrajul “AFERIM!” în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială pe 11 februarie la Berlinale. Pelicula a fost selectată în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ajuns la cea de-a 65-a ediție și care se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.