Cu Robert Obert despre arta urbană ca un ajutor în haosul în care trăim
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-robert-obert-despre-arta-urbana-ca-un-ajutor-in-haosul-in-care-traim/

În ciuda relaţiei noastre „love-hate” cu oraşele de azi, datorită lor a apărut una dintre cele mai contrastante, fragile şi inedite forme de exprimare: arta urbană/ stradală. Iată 10 teme de discuţie despre oraşul şi agitaţia cotidiană ca surse de stres dar şi de comunicare artistică, cu un artist vizual interesant de descoperit.

Un articol de Cristina Enescu Aky|4 aprilie 2022

Arta urbană, muralismul, intervențiile de tip street art (graffiti și nu numai) sunt astăzi forme de exprimare culturală active și necesare, pentru că exprimă ceea ce suntem și simțim noi, viețuitorii orașelor. Robert Obert are în spate multe aventuri artistice (printre care un proiect la un penitenciar de maximă siguranță, picturi murale în apartamente, colaborări cu muzicieni români celebri sau recentele proiecte de grup „UKRAINICA” și expoziția „Bombe și oameni. Artiști uniți împotriva războiului”, curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu și Daniel Loagăr la Celula de Artă și Carol 53), dar și multe idei de exprimat pe viitor. Ascultându-l, aveți ocazia să găsiți motive proaspete pentru a scoate ochii din telefoane când mergeți pe stradă și a (re)descoperi Orașul.

Robert Obert

 1) Ce caracterizează arta „marca OBERT” și care sunt principalele zone de interes în artă pentru tine?

Dacă e să-i spunem așa, „marca OBERT” ar însemna pe scurt un stil destul de grafic și folosirea frecventă a unor personaje dintr-un univers propriu, cu accente cyberpunk (dar nu mereu), care transmit mesaje în diverse forme. Iar asta se întâmplă fie din relațiile pe care le au personajele între ele sau cu un context – poate fi mediul înconjurător, suportul pe care sunt desenate sau ceva reprezentat în compoziția lucrării.

În artă mă interesează cam tot ce apare, vreau să fiu la curent cu ce se întâmplă și ce le generează. Dacă vorbim de preferințe, sigur că îmi atrag atenția zonele de comics și urban art într-un procent mai mare, dar nu mă blochez acolo. Cred că e esențial să te preocupe varietatea formelor de expresie când ești în lumea asta, mai ales dacă și tu ești un creator de orice fel de conținut creativ, pentru că altfel riști să rămâi într-o bulă. Mă uit și la pictură, sculptură, artă conceptuală de tot felul, orice îmi atrage atenția când e bine făcut, autentic, documentat, etc. Îmi place Ashley Wood dar mă duc și la Bill Viola, îmi clătesc ochii la Capela Sixtină și apoi mă scufund în mesajele lui Lawrence Weiner și tot așa. Sau Cornella, Beeple, Kim Jung Gi, Pichiavo, 1 UP și lista poate continua fix așa, mega amestecat.

Dacă mă întrebi ce mă interesează să fac, unde e zona mea preferată de acțiune în artă, e destul de clar că am o preferință acum pentru spațiul public. Dar asta nu înseamnă că nu mă găsești și într-o galerie, atunci când o cere contextul. E important să fii versatil și fluid, să te adaptezi, să nu rămâi blocat în timp sau spațiu, ca să vii cu un alt remix al realității. Altfel ajungi într-o rutină și un manierism care sunt foarte periculoase.

2) Cum se nasc și despre ce povestesc lucrările tale?

Se nasc în minte, de cele mai multe ori apar ca niște gânduri dar câteodată vin din prelucrarea unor vise sau a unor flash-uri avute în stare semiconștientă (știi cum sunt acele power naps în care nu ești scufundat adânc) și le notez pe orice îmi pică, iar apoi trec prin mai multe stadii până când se e pe un suport final. Totul pleacă de la niște idei și emoții cu care încerc să comunic. Se întâmplă uneori să am și remix-uri ale unor schițe din teancurile de blackbook-uri în care descarc aproape zilnic informație sub formă de vizual sau text. Ele spun narațiuni diverse și sunt în legătură cu ceea ce se mi/ni se întâmplă și pun de cele mai multe ori întrebări legate de (de)individualizare, de (dis)funcționalitatea societății sau a sistemului, probleme de mediu din ce în ce mai evidente, mintea inconștientă… și astea-s doar câteva. Funcționează ca niște alter-uri ale mele dar și ale noastre, instanțe ale unei conștiințe colective care oglindesc ceea ce se petrece în lume și lansează această invitație la reflecție. Uneori le privesc ca pe niște ajutoare în haosul din lumea în care trăim acum.

3) Ce relație ai tu că artist urban cu orașul (inclusiv cu urâțenia, agitația și viața „pe fugă”)?

Am tot spus că relația mea cu orașul, în special cu Bucureștiul, e de love-hate și îmi mențin asta. Deși uneori creează angoasă sau disconfort, tot ansamblul ăsta care conține urâțenia, agitația și dinamica fulgerătoare devine și o sursă de inspirație pentru expresie, creează o nevoie de a semnaliza și poate de a rectifica în manieră creativă. Mie îmi place urâțenia, îmi place imperfecțiunea, sunt autentice, parcă au viață. Sigur că pot să apreciez ceva frumos, dacă e complet, dacă nu e doar o fațadă care ascunde ceva, dar în spațiul urban e un mix între toate astea, ceea e interesant, dar și apăsător în același timp. Dar pentru mine structurile, texturile, disonanța asta urbană nu-s așa agravante, am căpătat o imunitate – să nu uităm că am crescut într-un oraș industrial care mirosea a gaze și produse din petrol. Și totuși, printre toate lucrurile astea, reușește mereu să se strecoare arta în diversele forme, că-s vizuale, că-s performative, că-i vorba de muzică sau sunet pur și simplu, există. Ca rămurica aia verde care crește prin crăpătura din asfalt.

4) E arta stradală mai efemeră și mai fragilă decât alte forme artistice?

Sigur că e. În primul rând, tehnic vorbind, fiind expusă la capriciile meteorologice, are speranța de viață mai mică. Apoi există intervențiile oamenilor, care pot vopsi/desena peste, da cu ciocanul, fura structuri pentru fier vechi, pot dezlipi/jupui, pot huidui, etc. Arta stradală e efemeră și supusă mai ușor degradării, de asta există documentarea ei acum la un nivel din ce în ce mai elaborat. Dacă vorbim de un performance de exemplu, e chiar mai accentuat aspectul ăsta fiindcă, dacă nu ai fost acolo, starea e diferită într-o înregistrare, energia e alta, e greu de capturat, dacă nu imposibil uneori.

5) De fapt ce și cum este arta urbană astăzi în România?

E un mix foarte interesant, asta pentru că suntem într-o permanentă negociere cu spațiul public, cu autoritățile și cu oamenii iar asta uneori produce și sincope. Muralismul și intervențiile de tip street art au devenit ceva popular, aproape mainstream dacă vrei și uneori din motivul ăsta unele sunt lipsite de substanță și de autenticitate, pot fi făcute doar de dragul unui trend șamd. Dar avem în general lucrări foarte mișto și mulți artiști aplicați, foarte talentați și versatili. Graffiti-ul este în continuare diavolul pentru mulți, din simplul fapt că oamenii nu înțeleg atât de bine (sau nu vor să înțeleagă), există raportări estetice greșite și e îngrijorător de liber și imprevizibil pentru cei care vor să dețină controlul.

Ca observație, e mult mai aglomerat acum peisajul urban față de ceea ce exista în urmă cu, să zicem, 15 ani și sincer aș prefera ca în locul mesh-urilor imense să apară ceva artistic. Există multe alte forme de artă urbană, cumva toate încap sub umbrela asta deși sunt multe nuanțe, multe feluri de intenții și nevoi de a transmite. Dar mi se pare un parcurs firesc și, oricum, mai avem ceva până când se vor echilibra toate aspectele, plus că suntem puțin în întârziere față de restul lumii dar câștigăm teren destul de rapid. La nivel de comunitate, e din ce în ce mai activă, mai interesată, mai conștientă cumva de rolul pe care îl are cu adevărat. Time will tell.

6) Care sunt proiectele de care ești cel mai mândru până acum, și ce impact au avut ele?

Mă refer, printre altele, la proiectul din penitenciarul de maximă siguranță din Iași. Încerc să nu mă mândresc cu ce fac ca să nu mi se urce la cap. Pot în schimb să spun că sunt mulțumit de multe proiecte pe care le-am făcut sau am fost, cel puțin la momentul respectiv. Îmi doresc mereu să fac mai bine, mai mult, să împing limitele pe cât pot. Sigur, muralul din curtea penitenciarului de la Iași e special pentru că se adresează unui public complet neconvențional, cu intenția de a oferi o alta perspectivă asupra libertății.

Îmi plac proiectele care mă provoacă să ies din zona de confort, uneori chiar cele care sunt în domenii unde nu m-aș fi așteptat să fiu prezent cu intervenții sau artwork-uri (nu mi-aș fi imaginat că o să lucrez cu Smiley, Inna sau Damian Drăghici, de exemplu, și totuși a funcționat foarte bine). Nu cred că am un top, dar, per total, cred că impactul anumitor proiecte făcute de mine a existat tocmai pentru că au fost asumate și sincere, n-am încercat să păcălesc pe nimeni, începând cu mine.

În general, feedback-ul ajunge la mine în mod direct sau indirect, am o perspectivă despre influența lucrărilor mele asupra oamenilor și, de cele mai multe ori, se pare că am generat curiozități, întrebări, introspecție, intrigă sau apreciere pentru registrul stilistic pur și simplu, iar asta mă bucură enorm pentru că înseamnă că le-am făcut cât de cât cum trebuie. Uite dacă vrei, îți dau un exemplu recent, acest ultim solo show (OBERT: inside travels) pe care l-am avut la ETAJ-artist run space mi-a plăcut cu totul, și ca proces, și ca realizare efectivă, și ca reacție a publicului, s-a simțit totul foarte coerent. Nu vreau să mă apuc acum să scriu romane despre fiecare proiect care mi s-a părut mie că mi-a ieșit și a influențat oamenii, poate se găsește cineva mai deștept ca mine să facă asta.

7) „We are here for a limited time, so it’s best that you open your eyes” („Suntem aici pentru un timp limitat, așa că cel mai bine deschide ochii”) spui pe website-ul tău. Cum se face asta, „să deschidem ochii”, în orașele noastre agitate și stresante?

Păi cred că, în primul rând, ar trebui să scoatem capul din ecrane, pe oriunde ar fi ele – că-s în mână, în vitrină sau unele peste altele pe o clădire – și să mai privim și lumea din jur. Puțină atenție la niște detalii, cât de mici, un colț de stradă sau un vârf de copac, un desen făcut în grabă la un parter, un sticker pe semnul de interzis cu un personaj ciudat, încălțămintea colorată a unui puști care rupe o placă-n două pe bordura din Piața Revoluției, o pasăre care nu știi cum se cheamă dar are concert undeva în fundalul urban, chestii din astea pe care efectiv nu le mai vedem, nu le mai auzim, nici macar nu le mai mirosim. Suntem mult prea concentrați și încrâncenați în rutina vieții și uităm să ne mai vedem pe noi înșine, să mai vedem ce e în jur, totul e un blur și singurul focus e ăla care credem noi că ne-aduce bunăstare. Viața n-ar trebui să se concentreze doar în jurul banilor și a felului în care îi obținem, viața trebuie trăită. Spiritul ăsta contemplativ nu e doar un stereotip atribuit artiștilor boemi, e ceva terapeutic care ne ajută să nu devenim roboți, ne aduce aminte de chestia aia ciudată de fugim toți de ea, emoție parcă-i zice. Când zic să deschidem ochii, să-i deschidem pe toți, și pe ăia ai minții. Și lăsați-vă inima să cânte, oameni buni, că o să vă pară rău mai târziu.

8) De la „nu desenăm pe pereți!” (refrenul clasic al copilăriei) până la artistul invitat să facă picturi murale pe pereți de locuințe. Cum au devenit pereții locuințelor suporturi pentru artă?

Oamenilor li se pare mișto chestia asta de a avea un perete desenat/pictat în propria locuință, pentru că e foarte personală intervenția și e diferit față de a pune un tablou sau orice altceva înrămat, are o altă energie. În primul rând procesul în sine e o experiență pentru persoana respectivă, e ca și când are un performance cu acces exclusiv. Și pentru mine ca artist e super mișto să fac asta și mi-ar plăcea să o fac mult mai des, să o iau razna cu întreg spațiul, să se producă acea îmblânzire a lui. Și cred că e partea asta de dimensiune, e impresionant când ai un întreg perete sau mai mulți cu reprezentare vizuală de orice fel.

De când eram prin liceu am început să desenez pereții din propriul dormitor până când l-am umplut, mi se părea că îl fac al meu, cumva. Și nu erau doar desene, erau și texte, unele împrumutate, altele pur și simplu aforisme timpurii născocite de mine. E cumva un instinct foarte vechi, desenatul asta pe pereți și, daca ai ocazia să arate și într-un fel, să îți și transmită ceva, spațiul ăla se va transforma garantat.

9) UKRAINICA, proiectul inspirat de „Guernica” a lui Picasso și realizat împreună cu artiștii  Pisica Pătrată, John Dot S și Popescool: Povestește-ne despre nașterea și despre ecourile acestei lucrări.

 

Lucrarea asta s-a născut într-un spațiu comun de lucru pe care îl avem toți și a plecat de la o întrebare. Un prieten era curios dacă noi avem vreo reacție sau plănuim ceva legat de ce se întâmplă în Ucraina și de la asta s-a declanșat un brainstorming care a dus a doua zi la facerea lucrării ăsteia de mari dimensiuni, ajunsă în spațiul public până la urmă. A fost o formă subtilă de a ne spune părerea, deși războaie și conflicte sunt peste tot dar acum era parcă mult mai evident, fiind atât de aproape, și cred că asta ne-a făcut să rezonăm mai mult. Ecourile vin fragmentat, mai vedem reacții ale trecătorilor dacă suntem în zonă, intervenții, mai apare câte ceva în social media, e un flux destul de organic.

10) Ce te inspiră astăzi, în aprilie 2022?

Uite, sunt din nou pe o carte pe care credeam că am pierdut-o, Estetica Morții se cheamă, scrisă de un artist român, Mihai Mircea Ciobanu. E un deliciu, o altfel de satiră cu foarte multe dedesubturi de fapt și las pasaje de acolo să îmi lucreze în background, pentru niște schițe și idei noi. Altfel, clasicele mele preocupări despre condiția umană și cât de mult am gafat ca specie, și croșetez de-acolo.



11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.