Cum l-am salvat pe Pintea de la moarte / Poveştile lui Dedes
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-l-am-salvat-pe-pintea-de-la-moarte-povestile-lui-dedes/

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ţinta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda şi mă lăţesc pe canapea.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|27 ianuarie 2016

Contează mai puțin că filmele cu el le-am mai văzut de 15-20 de ori, la fel și piesele. În fond, există un număr maxim de ocazii în care te poți reîntoarce cu gândul în copilărie? Cred că nu. Pintea, Mărgelatu, Anghel Șaptecai… sunt o parte dintre prietenii din copilărie, verii mai mari, la care puteam apela ori de câte ori purtam câte-o bătălie dramatică pe câmpiile verzi ale minții mele de copil.

Există însă și un moment când am decis să-l ajut și eu pe Pintea, salvându-l de la moarte. La începutul anilor 80, într-o sâmbătă – era un noiembrie cețos -, televiziunea unică a programat filmul Pintea. Un adevărat prilej de sărbătoare pentru toți copiii din satul meu, îndrăgostiți iremediabil de poveștile cu haiduci. Orice întâlnire cu Piersic reprezenta și pentru mine un prilej de mare bucurie, dar de această dată simțeam o ușoară strângere de inimă.

Cu câteva luni înainte, în vacanță, văzusem filmul la o grădină de vară de pe litoral, iar moartea lui Pintea mi-a ruinat o noapte de somn, în care am plâns aprig pe interior. Revenind la acel noiembrie cețos-ploios,  pe la jumătatea filmului s-a întrerupt livrarea energiei electrice. Lucru mai puțin obișnuit pentru o seară de sâmbătă, căci în restul săptămânii becul și televizorul existau doar de decor în casă, lampa, lumânarea și radioul cu baterii aflându-se la putere.

A doua zi am decis să le povestesc prietenilor de joacă restul filmului, care știau că îl văzusem. Evident că nu mă lăsa inima să-l omor pe Pintea, așa că am modificat scenariul din mers. Am șters brutal finalul, când Grigore Pintea urma să fie răpus de un glonț mișelesc, și am mai introdus o luptă cu ușoare influențe western, din care haiducul a ieșit victorios. Finalul a fost pe placul tuturor, iar eu am reușit să-l țin în viață pe Pintea până la următoarea difuzare a filmului, cu prețul propriei credibilități.

Pintea a ajuns la 80 de ani și, uneori, mă gândesc că mințind nevinovat într-un colț de univers, într-un noiembrie cețos-ploios-copilăros, am contribuit puțin la acest lucru.

Foto: Poveştile lui Dedes, Pintea Florin Piersic – dedes.ro

20
/08
/15

Cea de-a cincea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MECEFF) “7+1”, unicul festival competitiv și tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, va avea loc în perioada 01 - 05 septembrie la Mediaș, județul Sibiu, și între 24 – 27 septembrie în București, la Muzeul Municipiului București.

19
/08
/15

După premiera mondială la Festivalul de la Cannes, cel mai nou film semnat de Radu Muntean, ,,Un etaj mai jos”, își continuă traseul în marile festivaluri ale lumii. Pelicula a fost selecționată la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (10 – 20 septembrie), cel mai mare eveniment de gen din America de Nord, ajuns la a 40-a ediție.

19
/08
/15

Cel mai intens festival de film din capitală și singurul festival din România dedicat exclusiv filmului de animație pregătește, între 2 și 11 octombrie, o ediție aniversară memorabilă.

19
/08
/15

Henry Cavill îl interpretează pe carismaticul Napoleon Solo, în timp ce Armmie Hammer devine rivalul său, KGB-istul Illya Kuryakin, în „Agentul de la U.N.C.L.E.”, un film regizat de Guy Ritchie şi inspirat din popularul serial difuzat în 1960. Filmul va avea premiera pe marile ecrane din ţară pe 21 august.

18
/08
/15

A pornit în 2002 din iniţiativa unui grup de prieteni cinefili care doreau salvarea unui cinematograf local. Iar acum, în afara activismului cultural asumat ca misiune, îşi propune ca până în 2018 să creeze infrastructura necesară pentru înfiinţarea unui Institut al Filmului Documentar.

18
/08
/15

Miercuri, 19 august, întreaga echipa a filmului "Acasă la tata" va pleca la Sarajevo pentru a reprezenta pelicula romanească în fața juriului și publicului cinefil din capitala Bosniei. Alexandru Papadopol va fi însoțit și de soția lui, actrița Ioana Ginghina.

17
/08
/15

Tipicar în modul de a-şi concepe personajul, de la cum se îmbracă, maniera în care se mișcă sau cum rostește replica, Sean Penn este actorul care a făcut multe zile fripte regizorilor pe platoul de filmare. S-a născut pe 17 august, 1960.

15
/08
/15

La cea de-a 21-a ediţie Festivalului de Film de la Sarajevo, care a debutat aseară, vor fi prezente şi opt producţii din România. Festivalul pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est. Regizorul român Călin Peter Netzer prezidează juriul competiţiei de lungmetraje.

14
/08
/15

Prizren, al doilea oraş ca mărime din Kosovo şi, de 14 ani, gazda importantului festival de film documentar şi de scurtmetraj DokuFest (8-16 august), şi capitala Pristina, cu locurile şi oamenii lor ce oferă paradoxuri surprinzătoare, par făcute pentru a fi fotografiate.

14
/08
/15

Anul 2016 va veni la pachet cu două continuări ale unor seriale de succes din ultimii ani. Astfel, după ce am aflat că X-Files/Dosarele X vor reveni pe micile ecrane, în ianuarie 2016, cu Gillian Anderson si David Duchovny în rolurile principale, şi serialul Prison Break va avea o continuare.

14
/08
/15

Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**).