Petre Ispirescu – curiozități (esențiale)
https://www.ziarulmetropolis.ro/curiozitati-esentiale-despre-petre-ispirescu/

Petre Ispirescu, cunoscutul povestitor şi folclorist român, nu a frecventat şcoala, a fost încarcerat şi, până la vârsta de 50 de ani (s-a stins din viaţă la 57), nu a părăsit niciodată localitatea natală.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2016

Rămas celebru în special pentru basmele populare culese de-a lungul vieții sale: „Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Aleodor Împărat” sau „Greuceanu”, Petre Ispirescu s-a născut la Bucureşti, în 1830, în mahalaua Pescăria Veche.

De la părinţii săi – frizerul Gheorghe Ispirescu și Elena Ispirescu, o ardeleancă cu darul povestirii – , dar și de la calfele şi clienţii tatălui său, Petre ascultă în copilărie zeci de povești și basme,  materie primă a viitoarelor sale basme.

Nu va merge la şcoală, fiind educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici. Își completează pregătirea citind ulterior numeroase cărţi la tipografiile la care începe să lucreze (chiar și câte 12 – 14 ore pe zi) încă de la vârsta de 14 ani. În 1848, pe când avea 18 ani, Ispirescu devine tipograf calificat.petre ispirescu

În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra acceptă să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unionişti. Poliţia îi arestează pe toţi cei implicați, inclusiv pe Petre Ispirescu, care va face trei săptămâni de închisoare și, implicit, își va pierde serviciul.

Tot răul spre bine, căci la sfârșitul acelui an, Vasile Boerescu, viitorul ministru de externe, îi va oferi direcţia unei tipografii mai moderne, unde Petre Ispirescu va prospera financiar şi va cunoaște scriitori şi oameni importanţi ai epocii.

Încurajat de Nicolae Filimon și Vasile Alecsandri

La vârsta de 32 de ani, Ispirescu publică primele şase basme culese de el, la îndemnul lui Nicolae Filimon: Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul şi Fiul vânătorului.

Urmează mai bine de un deceniu în care Ispirescu nu mai publică nimic, fiind extrem de ocupat profesional: director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal și, mai apoi, al Imprimeriei de Stat.

La îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reuneşte toate basmele şi legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor. Se stinge din viață la 21 noiembrie 1887 după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru.

Surse: Dicţionarul contimporanilor (1897), Wikipedia

Foto: Petre Ispirescu – wikipedia

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).