Cursa. Estetica firescului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cursa-estetica-firescului/

Apărut în 1975, „Cursa” era debutul în lungmetraj al lui Mircea Daneliuc. Un debut proaspăt şi incisiv, care lansa un regizor cu un stil ce se va dovedi unic în cinematografia română. În distribuţie, Constantin Diplan, Mircea Albulescu şi Tora Vasilescu, aceasta din urmă aflată la început de carieră.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 ianuarie 2016

„Cursa” se baza pe un scenariu de Timotei Ursu după o idee de Petru Vintilă, iar premisa narativă era una de comandă: doi şoferi experimentaţi sunt însărcinaţi să transporte pe o distanţă de 600 de km un utiliaj gigant, de 80 de tone. Intenţia oficială a aparatului de cenzură era probabil de a se certifica, prin încă o operă cinematografică, priceperea muncitorilor şi succesele industriei.

Cei doi şoferi îşi arată, într-adevăr, abilităţile şi îşi îndeplinesc în cele din urmă misiunea, nu fără unele obstacole. Însă nimic ideologic nu răzbate din acest film, a cărui formă finală nu este totuşi cea pe care şi-ar fi dorit-o Mircea Daneliuc.

Interesul major al tânărului cineast, reconfirmat în lungmetraje ulterioare, se arăta cel pentru raportul polemic dintre realitate şi fals, dintre firesc şi artificial, dintre adevărul vieţii oamenilor simpli şi minciuna propagandei atotdevoratoare.

În debutul filmului, un reporter de televiziune (jucat de însuşi Daneliuc) îl păcăleşte pe unul dintre cei doi şoferi care urmau să plece în teribila cursă, spunându-i că interviul pe care tocmai îl fac pentru un reportaj menit a fi glorificator nu este înregistrat, doar pentru a scoate de la el naturaleţea pe care prezenţa camerei de filmat o inhiba.

În perioada comunistă, televiziunea nu era doar vehicul de propagandă, ci şi un instrument al puterii, căruia cei desemnaţi să iasă în faţă trebuiau să i se supună. De unde şi atitudinea timorată, aerul solemn şi discursul bombastic al celor filmaţi – câţiva dintre cei implicaţi în pregătirea transportului dificil.

Însă ceea ce înregistrează aparatul operatoarei de televiziune este arătat într-un cadru mai mic, în mişcare, dar pe cât posibil păstrat în centrul ramei filmice. Două discursuri opuse într-o singură imagine – cel formal, limitativ şi manipulator, surprins de camera TV, şi cel imprevizibil şi incontrolabil, al spaţiului din jurul realităţii contrafăcute. Ambele sunt parte a diegezei, însă ciocnirea lor dă tonul limbajului cinematografic eliberat de constrângeri adoptat de Daneliuc.

cursa_play

„Cursa” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Ceea ce urmează se transformă într-un adevărat road-movie, în care timpul petrecut pe drum devine, ca într-un scenariu clasic, catalizatorul unor transformări personale profunde pentru cei doi colegi – jucaţi de Constantin Diplan şi Mircea Albulescu, capabili de un excelent echilibru între exteriorizarea şi ţinerea sub control a emoţiilor şi sentimentelor – şi pentru tânăra pe care o iau cu ei, interpretată de debutanta Tora Vasilescu.

Personajul frumoasei fete – amestec de naivitate, bunătate şi mister – îi tulbură pe cei doi şi chiar le pune în pericol legătura de prietenie. Ambiguitatea relaţiei fiecăruia dintre ei cu tânăra pasageră de ocazie iese din tiparele cinematografiei vremii şi apropie filmul de ţinta sa subînţeleasă: căutarea unui realism necosmetizat şi a complexităţii şi autenticităţii observaţiei psihologice.

Tot în această direcţie – care va deveni un program estetic la Daneliuc – se înscriu şi dialogurile veridice şi naturale, semne ale unor personaje vii, nu ale unor clişee şi tipare. În timp ce apelativul atotprezent în filmele româneşti ale perioadei era celebrul „tovarăşu`”, protagonistul lui Albulescu i se adresa prietenului său cu un patern-persiflator „iepuraş”.

Filmul are un ritm susţinut, cu o desfăşurare narativă punctată cu momente de suspans şi de încordare, dar şi de respiro, cu incursiuni în locaţii reale pe care camera de filmat a directorului de imagine Florin Mihăilescu le surprinde cu acuitate, redându-le în simplitatea lor impunătoare şi tot mai emoţionantă odată cu trecerea timpului.

Articol apărut și pe blogul lui Ionuț Mareș.

Sursă foto: http://pseudokinematikos2.blogspot.ro.



04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.