Cursuri și tururi gratuite pentru migranți în „Laboratorul schimbării”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cursuri-si-tururi-gratuite-pentru-migranti-in-laboratorul-schimbarii/

În perioada 22 iulie – 30 septembrie 2019 vor avea loc mai multe Școli de Vară şi Tururi ghidate în Bucureştiul istoric dedicate refugiaţilor şi migranţilor din România.

Un articol de Liliana Matei|20 iulie 2019

Proiectul cultural „Laboratorul schimbării” este organizat de Fundaţia Calea Victoriei, în parteneriat cu Asociaţia ActivRandom, Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi şi Asociaţia Matias și cu sprijinul AFCN.

În România trăiesc numeroşi refugiaţi şi migranţi proveniţi din ţări aflate în conflict politic și religios. Măsurând politicile de integrare, România se află în grupul ţărilor doar parţial favorabile integrării celor care se refugiază aici. Pe lângă cursuri de limba română sau engleză, puse deja la dispoziție de autorități, migranții din România au nevoie și de alte programe care să susţină nevoi esenţiale bunăstării psihice şi emoţionale. „Laboratorul schimbării” răspunde acestor nevoi de integrare şi creştere profesională, de îmbogăţire a cunoştinţelor şi de dezvoltare personală ale refugiaţilor.

„Laboratorul schimbării” urmăreşte să elimine discriminarea, să susţină dialogul intercultural, respectiv valorile europene, prin organizarea de către Fundaţia Calea Victoriei a 6 Școli de Vară pentru adulţi și a 4 tururi ghidate în Bucureştiul istoric. Fiecare Școală de Vară presupune 5 zile de ateliere pentru refugiaţii şi migranţii în România care fac parte dintr-o categorie socială şi culturală defavorizată. Domeniile Școlilor de Vară includ desen şi pictură, bune maniere, vorbire în public, actorie şi dicţie, stil vestimentar masculin şi stil vestimentar feminin.

Cursanţii sunt încurajați să se exprime artistic, să-și îmbunătățească abilităţile de comunicare și să descopere cultura locală. Unul dintre rezultate va fi creşterea stimei de sine a cursanţilor prin acces la activităţi de dezvoltare personală şi cultură generală.

Programul Școlilor de Vară:

Şcoala de vară de Desen şi pictură: 22 – 26 iulie 2019

Şcoala de vară de Vorbire în public: 29 iulie – 2 august 2019

Şcoala de vară de Stil vestimentar feminin: 5 august – 9 august 2019

Şcoala de vară de Bune maniere: 12 – 16 august 2019

Şcoala de vară de Dicţie şi actorie: 19 – 23 august 2019

Şcoala de vară de Stil vestimentar masculin: 26 – 30 august 2019

Programul Tururilor ghidate:

Descoperă Calea Victoriei: 7 septembrie, ora 15.00 -17.00

Descoperă Bucurestiul multietnic: 14 septembrie, ora 11.00-15.00

Descoperă Centrul Vechi: 15 septembrie, ora 11.00 – 13.00

Descoperă Bucurestiul multietnic: 28 septembrie, ora 11.00 – 13.00

Înscrierile se fac la [email protected].

Laboratorul schimbării se încheie cu un concert susţinut de o trupă alcătuită din instrumentişti care provin din diverse medii culturale şi printr-un moment muzical susţinut de Orchestra Matias. De asemenea va fi organizată o expoziţie de pictură a artistului plastic de origine siriană Ammar al Nahhas, care trăiește în România. Participarea acestor artiști în proiect favorizează apropierea culturală. Ei pot fi un exemplu de reuşită personală şi profesională în ceea ce priveşte integrarea multiculturalismului şi construirea unei cariere în România. Tot la evenimentul de închidere a proiectului vor fi proiectate fotografii realizate în timpul atelierelor şi al tururilor ghidate.

Proiectul Laboratorul schimbării este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.