Cvartetul Arcadia, în recital la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/cvartetul-arcadia-in-recital-la-bucuresti/

Sâmbătă, 13 iunie, la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, are loc un recital cameral susţinut de Cvartetul ARCADIA – cea mai valoroasă tânără formaţie de gen din România.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2015

Pentru Cvartetul de coarde nr. 4 de Mendelssohn, grupul de tinerii virtuozi – Ana Török şi Răsvan Dumitru – vioară, Traian Boală – viola, Zsolt Török – violoncel – se va completa cu violoncelistul de talie internațională Marin Cazacu. Debutul acestor instrumentişti la Ateneul Român, Sala mică a avut loc în urmă cu şase ani, în cadrul Stagiunii de marţi seara.

În 2006, când formaţia a luat fiinţă, membrii Cvartetului ARCADIA, violoniștii Ana Török și Răsvan Dumitru, violistul Traian Boală și violoncelistul Zsolt Török erau încă studenți la Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca.. Astăzi, muzicienii au reuşit să cucerească premii internaționale la competiții importante, precum Osaka în 2014, Wigmore Hall London International în 2012, Almere International Chamber Music Competition în 2011, sau International Chamber Music Competition Hamburg în 2009.

Din luna aprilie a anului 2015 Cvartetul ARCADIA face parte din Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”. Cu câteva zile înainte de recitalul programat în Sala mare a Ateneului Român, după o îndelungată absență pe scenele de concert din țară, violonistul Răsvan Dumitru declara: “Cooptarea Cvartetului ARCADIA în cadrul Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” este, pentru noi, un vis devenit realitate, și anume acela de a aparține unei instituții culturale româneşti de prestigiu.

Îi suntem profund recunoscători maestrului Marin Cazacu pentru că ne-a susținut în împlinirea acestui vis. De mulți ani, activitatea noastră se desfășoară cu precădere în străinătate. Acum, datorită noului nostru statut, vom putea fi mai prezenţi în viaţa muzicală românească. Vom oferi publicului un număr de șase concerte pe an, cu programe ce le dorim interesante și actractive.”

Recital cameral, Cvartetul ARCADIA

ANA  TÖRÖK – vioară
RĂSVAN DUMITRU – vioară
TRAIAN BOALĂ – violă
ZSOLT TÖRÖK – violoncel
Cu  participarea extraordinară a violoncelistului MARIN CAZACU

Felix Mendelssohn-Bartholdy: Cvartetul de coarde nr. 4, în mi minor, op. 44, nr. 2

Franz Schubert: Cvintetul cu două violoncele, în do major,  D. 956, op. 163
INFO

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00

Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervări: www.fge.org.ro

10
/11
/21

Cel de-al cincilea concert al „Serilor de chitară 2021” îl aduce în premieră la Bucureşti pe unul dintre cei mai interesanţi chitarişti ai tinerei generaţii, italianul Andrea de Vitis, muzician care impresionează prin forţa expresivă, dublată de o cunoaştere apropiată de perfecţiune a resurselor tehnice ale instrumentului.

28
/10
/21

Vineri, 29 octombrie 2021, începe cea de-a XVI-a ediție a Festivalului SoNoRo intitulată „Dreamtigers”, un omagiu adus operei marelui scriitor argentinian Jorge Luis Borges. Teme din opera sa vor fi traduse într-un repertoriu remarcabil, interpretat de 28 muzicieni români și străini, dar și într-o reprezentație de tip teatru-labirint realizată în parteneriat cu studenții UNATC „I. L. Caragiale”. Festivalul se va desfășura în București până în data de 7 noiembrie, apoi va continua în Brașov, Sibiu și Cluj-Napoca până în 14 noiembrie.

26
/10
/21

Pe 2 noiembrie 2021, Asociația Opus lansează site-ul bilingv casedemuzicieni.ro, un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul programului București – Oraș deschis 2021.

26
/10
/21

De 93 de ani, străbătând prin vremuri liniștite, dar și prin perioade extrem de dificile (ca timpurile pe care le trăim astăzi), RADIO ROMÂNIA intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate. În fiecare an, data de 1 noiembrie este un moment de sărbătoare, ce punctează aniversarea difuzării (în 1928) a primei emisiuni a serviciului public de radio. Momentul este marcat mereu și de un concert prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, înființată de dirijorul Mihail Jora în același an al inaugurării instituției de presă.