D’ale carnavalului, în regia lui Silviu Purcărete, la Festivalul Internaţional Comedy Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/dale-carnavalului-in-regia-lui-silviu-purcarete-la-festivalul-international-comedy-cluj/

Unul dintre evenimentele speciale ale celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj este spectacolul de teatru D’ale carnavalului, în regia lui Silviu Purcărete.

Un articol de Andrada Văsii|25 septembrie 2013

Unul dintre evenimentele speciale ale celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj este spectacolul de teatru D’ale carnavalului, în regia lui Silviu Purcărete. Acesta va fi jucat, în 16 octombrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

În cadrul festivalului va avea loc, în 16 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, spectacolul D’ale carnavalului, o redare fidelă a textului lui I. L. Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete.

Pus în scenă la Teatrul Naţional ,,Radu Stanca” din Sibiu, D’ale carnavalului este o reprezentaţie plină de surprize şi elemente ce încântă spectatorul atât vizual, cât şi auditiv.

Muzică specială pentru D’ale carnavalului

Scenele sunt construite viu, cu o forţă populară, în care muzica originală compusă de Vasile Şirli devine un element decisiv în articularea mesajului. Silviu Purcărete priveşte cu îngăduinţă sau chiar cu simpatie personajele lui Caragiale, creând situaţii de viaţă perfect verosimile, în care se pot regăsi atât actorii care dau viaţă scenei, cât şi spectatorii în faţa cărora se întâmplă totul. Tensiunea şi misterul fiecărei replici sunt susţinute prin jocul de lumini creat de regizorul şi de scenograful Dragoş Buhagiar.

Spectacolul a câştigat patru premii la Gala Comediei Româneşti 2012: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cea mai bună scenografie şi Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.

D'ale Carnavalului

D’ale carnavalului se va juca la Festivalul de la Cluj-Napoca

Silviu Purcărete a montat spectacole pe cele mai importante scene din ţară, dar şi din străinătate, fiind invitat în selecţia oficială a festivalurilor de la Avignon şi Edinburgh. Contribuţia excepţională la spaţiul cultural european a artistului român este recunoscută prin acordarea titlului de Chevalier des Arts et des Lettres în Franţa şi prin decorarea cu Ordinul „Steaua României” în grad de comandor.

Alături de actorii Teatrului din Sibiu, Silviu Purcărete a montat alte şapte piese, printre care ,,Aşteptându-l pe Godot”, ,,Faust” şi ,,Metamorfoze”, notează Mediafax.

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, ajuns la ediţia a cincea, se va desfăşura între 11 şi 20 octombrie, la Cluj-Napoca.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: Teatrul Național Radu Stanca, spectacolul D’ale carnavalului

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).