Adelaida Zamfira se întâlneşte cu Teatrul Metropolis într-o dublă ipostază, actriţă şi regizoare. Am discutat despre experienţele avute şi despre provocările aduse de alternanţa rolurilor de o parte sau alta a scenei.
Un articol de Cristian Moțiu|19 iunie 2023
Spectacolul „Un cuplu ciudat” este o comedie despre divorț, prietenie, oportunități ratate, crize conjugale, dezbatere străbătută de umorul incisiv și tandru, în același timp, atât de specific lui Neil Simon. Personajele își aduc aduc cu ele singurătățile și anxietățile, învăluindu-ne într-o complice și profundă umanitate.
În „Weekend comedy”, două cupluri închiriază din greșeală aceeași cabană pentru sfârșitul de săptămână, împrejurare ce dezlănțuie un adevărat război între generații. Piesa de la Metropolis ne binedispune, are căldură umană, strecurându-ne spre reflecție și multe teme actuale despre comunicare, toleranță, viață de familie, având și onesta modestie de a nu-și propune profunzimi prețioase.
Cristian Moțiu: Ai ales să regizezi varianta feminină a piesei. O comedie foarte, poate prea, jucată în România. De ce te-ai oprit și tu asupra ei?
Adelaida Zamfira: Totul a pornit ca un proiect de licență al generației de studenți 2022, clasa Andreei Vulpe, unde eu am avut bucuria de a lucra în anul universitar 2022-2023. Apoi a început să crească, l-am adaptat pentru o scenă mai mare, devenind un spectacol de teatru profesionist. De ce textul din 1985, varianta feminină? Este scris după 20 de ani de la cea masculină, noi l-am rescris în versiunea noastră, de aceea precizăm că este o adaptare, transformându-l într-unul al zilei de azi.
Cred că un text pe care îl propui la licență trebuie să țină cont de personalitatea grupului. Așa am gândit întotdeauna, fie că am lucrat proiecte la U.N.A.T.C sau la facultatea din Galați, uneori având și patru spectacole de licență pe an. Nu poți impune orice text, trebuie să fie o muncă de echipă, studenții trebuie să fie pregătiți să existe în echipă, pentru că asta înseamnă meseria de actor.
Mărturisesc că este prima oară când lucrez cu studenții o piesă bulevardieră, a fost o provocare și pentru ei, și pentru mine, dar am considerat că genul acesta, comedia în general, necesită rigoare, este matematică, atât de necesară actorului. Pe de altă parte, a oferit posibilitatea unor partituri extrem de generoase, multe dintre fetele din distribuție dându-și licența cu rolurile respective și fiind foarte apreciate.
Cum se glisează între circumstanțe, cum se întâmplă balansul între pedagog, regizor, actor?
Eu nu îmi propun să fiu regizor. Sunt un pedagog care continuă un proces normal de lucru, parcurge niște etape naturale, un îndrumător. Nu faci un spectacol de regie, tu trebuie să servești studentul, te concentrezi pe lucrul cu actorul, la evoluția lui.
În cazul acestei clase și acestui spectacol am avut norocul unor tineri muncitori și disciplinați. Scot în evidență nu întâmplător aceste calități pentru că ele sunt foarte necesare pe lângă talent, pe care, de fapt, nu școala ți-l dă. Noi îți oferim mijloacele prin care îți potențezi talentul avut. Până la urmă, tu pui la treabă niște principii și tehnici învățate în școală.
Devii regizor pentru că ești atent la concepție, la interacțiunea între personaje, la privirea de ansamblu. Când treci de partea cealaltă a baricadei înțelegi altfel multe lucruri. Florin Zamfirescu, profesorul meu, povestea că, la spectacolul „Richard al III-lea, avea cele mai multe emoții atunci când studenții lui erau în sală.
Și, ca să-ți răspund mai clar, balansul între ipostaze se petrece natural, fără a se încălca reciproc, protejându-se între ele, continuându-se una pe alta. Eu sunt Geamănă și oricum sunt duală, așa că pot să înțeleg și trinitatea.
Suntem fragili. Spectatorii se vor regăsi cu siguranță în spectacolul „Un cuplu ciudat“, de la Teatrul Tineretului Metropolis. Putem identifica un echilibru convenabil între vulnerabilitățile și așteptările noastre?
Este un spectacol al prezentului, viu, la care publicul are senzația că se uită pe gaura cheii, asistând la niște discuții cu care rezonează. Oamenii vor să se întoarcă la poveste, să se regăsească în viețile personajelor. În spatele comediei se ascund uneori povești de viață nu neapărat fericite. Ființele din această piesă sunt singure și destul de nefericite, dar, pentru că au prieteni, trec mai ușor prin viață și peste probleme.
Este un spectacol și despre prietenie, până la urmă. Iar umorul lui Neil Simon va fi apreciat la orice vârstă, indiferent de generație, și poate de asta, pe lângă concentrația de talent a acestei echipe de interpreți, am îndrăznit să distribui actori atât de tineri să vorbească despre probleme care depășesc vârsta lor. Și aplauzele de sfârșit cred că sunt foarte sincere la adresa lor, pentru că în asta constă frumusețea, poate că dacă este un spectacol cu vedete atunci ne ridicăm uneori în picioare chiar dacă nu este cazul. Dar în fața unor oameni tineri și necunoscuți reacția este foarte spontană și adevărată, și asta mă bucură foarte tare.
Îmi place foarte mult să stau acolo, în public, pentru că nu am lipsit de la nicio reprezentație, și să simt vibrația lui, să aud comentariile oamenilor atunci când se regăsesc în vreo replică sau într-o situație de pe scenă, este foarte frumos să fii și de partea cealaltă.
Tot la Teatrul Metropolis, de astă dată în postura de actriță, și tot într-o comedie de situație. „Weekend comedy” de Sam Bobrick, un autor american contemporan de mare succes. Se pare că și spectacolul vostru este răsplătit cu mult entuziasm dinspre public. Cum a fost?
A fost, este, o comedie „de familie”. Lucrurile au mers extrem de firesc de la bun început. Eu cred în „chimia” de pe scenă, și atunci când este dublată și de o prietenie, totul devine cu adevărat minunat. Eu nu cred în teatrul făcut cu „chin”, și ca pedagog, în spectacolele de licență, încerc să creez o atmosferă plăcută, să trecem peste inevitabilele momente tensionate.
Este o mare bucurie să evoluezi într-o adevărată echipă. Ioana Marcoiu din acest spectacol este o fostă studentă, devenită prietenă. În cazul ei am aplicat ce spunea tot F. Zamfirescu, că de câte ori se uită la noi se gândește dacă i-ar plăcea să fie alături de vreunul pe scenă. Este doar unul dintre oamenii cu care am vrut să fiu pe scenă, și recunosc că am chemat-o de fiecare dată când am considerat că i se potrivește rolul.
Faci un cuplu atașant cu Florin Busuioc. Cum v-ați „legat”?
Mă bucur că mă întrebi asta. Este al treilea spectacol în care mă întâlnesc cu Florin. Noi suntem un grup de prieteni care am hotărât să facem niște spectacole împreună. Toate se leagă de la sine cu el, întâlnirile și repetițiile cu el sunt unele dintre cele mai relaxante momente pe care le am. Fetele noastre au crescut împreună. Râdem in culise, râdem în scenă, ne simțim bine și probabil că asta se transmite și în sală. Ne amuzam de curând amintindu-ne că am jucat împreună soția înșelată în „Fidelitate”, amanta înșelată în „Central Park West” și iată-mă, în „Weekend Comedy”, soția ce-și dorește ceva nou pentru a ieși din rutină.
Dorești să te mai întreb ceva sau ai vreun „comunicat important pentru țară” (asta pentru a evita interogația despre proiectele viitoare)?
Dacă, de pildă, m-ai întreba care este cea mai mare realizare a vieții mele, aș răspunde că este fiica mea, Anelisse Maria Nastasia, care tocmai a terminat clasa a X-a, la Colegiul Național „Dinu Lipatti”, secția actorie…
