Dan Brown: O nouă formă de conștiință colectivă îl va înlocui pe Dumnezeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-brown-o-noua-forma-de-constiinta-colectiva-il-va-inlocui-pe-dumnezeu/

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu şi ar putea, cu ajutorul inteligenţei artificiale, să dezvolte o nouă formă de conştiinţă colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare „Codul lui Da Vinci”. Romancierul american a făcut aceste declaraţii la Târgul de Carte de la Frankfurt unde îşi promovează noul său roman, „Origin”.

Un articol de Petre Ivan|13 octombrie 2017

Inspirat din întrebarea „Va supraviețui Dumnezeu științei?”, romanul „Origin” este cel de-al cincilea volum dedicat unui profesor de la Harvard, expertul în simbolistică Robert Langdon, protagonistul din „Codul lui Da Vinci”, o carte care a pus sub semnul întrebării istoria creștinismului.

Suntem oare atât de naivi astăzi încât să credem că zeii din prezent vor supraviețui și vor mai fi adulați peste o sută de ani? Din punct de vedere istoric, niciun zeu nu a supraviețuit științei, zeii evoluează. –  Dan Brown

Cu o acțiune plasată în Spania, romanul „Origin” debutează cu momentul în care profesorul Langdon ajunge la Muzeul Guggenheim din Bilbao pentru a asista la un anunț public făcut de un miliardar futurist și singuratic, care promite că va „schimba fața științei pentru totdeauna”.

Dan Brown

Evenimentele iau foarte repede o întorsătură neașteptată, oferindu-i profesorului Langdon ocazia de a vizita situri istorice din Spania — inclusiv Barcelona, capitala regiunii Catalonia, care se confruntă în prezent cu o amplă criză secesionistă.

Vorbind despre viitor, Dan Brown consideră că modificările tehnologice și dezvoltarea inteligenței artificiale vor transforma conceptul actual al divinității.

Vom începe să ne găsim experiențele spirituale prin intermediul interconexiunilor noastre cu ceilalți”, a declarat Dan Brown, care prevede o emergență a unei „anumite forme de conștiință globală pe care o vom percepe și care va deveni divinitatea noastră. Nevoia noastră de acel zeu exterior, care stă acolo sus și care ne judecă… se va diminua și, în cele din urmă, va dispărea. – Dan Brown

În noul lui roman, Dan Brown abordează și probleme actuale, precum fenomenul „știrilor false” („fake news”): „Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne întrebăm de ce credem, în ce credem, să examinăm sursele noastre de informare și să dăm dovadă de perspicacitate”.

Foto: Dan Brown – facebook

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.