Dan Perșa în dialog cu Angelo Mitchievici și Radu Vancu, despre ​romanul „Bestiarro”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-persa-in-dialog-cu-angelo-mitchievici-si-radu-vancu-despre-%e2%80%8bromanul-bestiarro/

Marţi, 21 septembrie, la ora 19.30, #online&live despre „Bestiarro”, noul roman al scriitorului şi publicistului Dan Perşa, publicat recent în colecţia „821.135.1 – Scriitori români contemporani” a Editurii Humanitas.

Un articol de Liliana Matei|20 septembrie 2021

La întâlnirea care va fi transmisă pe paginile de Facebook Humanitas și 821.135.1 – Scriitori români contemporani vor participa, alături de autor, Angelo MItchievici și Radu Vancu. Lumea politică constănțeană, celebră prin jocurile de culise, e văzută dintr-o perspectivă încărcată de ironie. O„răzbunare poetică” care ne permite să observăm în voie oameni și profiluri amestecate, interese de tot felul, aspirații și nostalgii, umilințe, erotism, cumetrii, schimbări de tabere și lupte eroice cu mize derizorii. Dan Perșa ne ia cu el într-un vârtej de aventuri printr-o lume hulpavă și uneori demnă de dispreț, dar foarte familiară și palpabilă.

Un roman satiric ca o epopee răsturnată, în care se aud hohotele de râs sardonic ale celor mai cruzi dintre zei, dar pogoară uneori și îndurarea lor mângâietoare, Bestiarro propune în primul rând o imagine a vieții politic-administrative românești, fixată în rama bestiarului, în manieră postmodernă. Este, în același timp, o poveste despre corupție, un catalog al slăbiciunilor omenești, alcătuit cu detașare ironică și umor nebun. O lume întreagă, ca un bestiar colcăind de toate făpturile pe care natura și imaginația umană le-au putut plăsmui, se naște în paginile cărții, angrenată de un eveniment aparent nesemnificativ: dispariția fiicei preotului Sorescu, despre care se știe că are o aventură cu fiul primarului Constanței. De aici, o serie de personaje pitorești ale faunei locale, dar și câteva ființe inocente, dintre cele care salvează de obicei lucrurile, atrăgând compasiunea oamenilor și simpatia zeilor, pornesc tăvălugul întâmplărilor, palpitante și pline de neprevăzut până la sfârșit.

„Ce face, între altele, un scriitor? Lasă o mărturie, o dâră de conştiinţă, privind epoca/epocile prin care a trecut cât a trăit. Ofer în Bestiarro o mărturie fidelă? Fără îndoială, asta ar fi de dorit. Însă fidelitatea romanului nu este la fel ca fidelitatea unui jurnal. Nu consemnează fapte, ci adună întregul vieţii într-o viziune. Într-o metaforă extinsă, într-o parabolă. Dacă un cititor va spune că, da, viaţa din carte este aidoma vieţii trăite de noi în perioada descrisă în roman, atunci fidelitatea este asigurată. Dar, de o «viziune» fiind vorba, ea nu se poate sustrage simţului enorm şi văzului monstruos. Aşa încât Bestiarro este un roman parodic şi satiric. Mai ales că e vorba de o viziune asupra lumii politice româneşti. Fixată în imaginea bestiarului. Şi plasată acolo unde mi-am trăit o bună parte a existenţei, în Constanţa, oraşul îndrăgit. Meritau constănţenii un pic de justiţie poetică pentru cât au pătimit de pe urma «politicii».” – DAN PERȘA

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube.

Citește aici câteva pagini.

DAN PERȘA este romancier, eseist, publicist. A absolvit Facultatea de Geologie-Geografie, secţia Geofizică. În prezent este redactor la revista Ateneu din Bacău. A publicat romanele: Vestitorul (1997), Şah orb… (1999), Război ascuns (2005), Cu ou şi cu oţet (2007), Cărţile vieţii (2009), Arca (2012), Viaţa continuă (Bucureşti, 2013), Şi eu am scufundat Atlantida (2016), Înapoi pe Solaris (2017), Dincolo (2018) şi volumul de versuri Epopeea celestă (1999). Colaborează la numeroase reviste culturale, între care Vatra, Euphorion, Hyperion, România literară, Familia, Convorbiri literare, Luceafărul, Timpul. Cărţile sale au obţinut numeroase premii literare naţionale.

 

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.