Dansul dervișilor sau învârtitul ca artă
https://www.ziarulmetropolis.ro/dansul-derivisilor-sau-invartitul-ca-arta/

Dansul dervişilor – meditaţia în mişcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu – a venit la Bucureşti săptămâna trecută, în varianta laică şi educativă a lui Ziya Azazi.

Un articol de Adina Scorţescu|22 iunie 2015

Ziya Azazi are 45 de ani, de 25 de ani dansează și de 15 ani se învârte (chiar așa spune, „I spin”, așa cum alții zic că beau bere). A studiat la Universitatea Tehnică din Istanbul, dar, în paralel, a făcut și gimnastică.

Acum locuiește la Viena, dansează peste tot în lume și ține workshopuri. Ca cel de săptămâna trecută, de la WASP (Working Art Space and Production): un „Dervish dance workshop”, gratuit, de două zile; 25 de locuri, 150 de înscriși… până la urmă, s-au format două grupe, de 30 și ceva de oameni.

Cu toții am avut câte o seară (4 ore) în care să învățăm să ne învârtim. „E clar că doar asta facem, da? Să nu credeți că învățăm să dansăm aici…”, spune Ziya, după ce baleiază cu privirea cercul de învățăcei așezați pe linoleumul gri. Câțiva cochetează cu dansul contemporan, dar nimeni nu e profesionit. Suntem oameni de birou – avocați, profesori, psihologi, graficieni, project manageri…

Fiecare își spune numele, vârsta și meseria. Ziya ia notițe, după care, la final, se uită îi ochii fiecăruia și îi spune pe nume. Îi scapă doar vreo trei nume… Din stânga lui, se aude o voce: „Lasă învârtitul, mai bine ne zici cum faci să reții numele!” Ziya izbucnește în râs. „E o chestie de exercițiu. Dar acum avem puțin timp. O să fie un workshop McDonald’s.”

Teoria e scurtă: atunci când ne învârtim, intrăm într-o altă lume, în care nu mai funcționează legile fizice cu care suntem obișnuiți. „E ca și cum ai merge pe Lună.” Când te învârți, nu percepi spațiul clar, vezi doar lumină și culori. „Trebuie să schimbi software-ul cu care lucrează creierul. Dacă nu, se sperie și te blochează. Adică te apucă amețeala și greața, trebuie să te oprești.”

Primul candidat la învârtire: o profesoară scundă, rotunjoară, cu rochie largă, albă, care se înfoaie când se rotește. Femeia se învârte încet, cu ochii închiși și brațele ridicate, de o parte și de arta a corpului. „Trebuie să vă gândiți că brațele sunt aripile care vă susțin. Încordați-le și îndreptați palmele în sus!” Femeia zâmbește, ca la auzul unei povești frumoase. Deschide ochii și încearcă să se învârtă mai repede; se clatină un pic. „Ușor – îi zice Ziya – creierul încă nu s-a obișnuit, revino la ritmul dinainte”. Cercurile sunt mari și egale, rochia stă înfoiată, nimeni nu șoptește. Învârtitul pare o joacă de copii.

„Bine. Acum uită-te în sus, ridică fruntea”. Aici e mai greu. Femeia se dezechilibrează și se oprește.

„Există un învârtit al corpului și unul al minții, care continuă după ce s-a oprit corpul. Așa cum apa continuă să se miște chiar dacă tu nu mai agiți sticla”, spune turcul, în timp ce plimbă în mână o sticlă de apă plată.

„La tablă” (adică în mijlocul sălii), e scos un alt cursant. Înalt și masiv, pare că transpiră doar la gândul de a se învârti până nu mai poate. Încep cătinele, balansându-se de pe un picior pe altul. Apoi se învârte în toată regula, cu mâinile în sus. Dar zâmbetul i-a pierit de pe figură. „Te concentrezi pe ce vezi, or tu nu trebuie să vezi nimic! Percepi doar niște culori. Ai încredere că ești unde trebuie.”, îi spune Ziya, care – cu nasul acvilin și părul ciufulit – pare ca un vultur care își încurajează puiul să zboare.

Bărbatul se rotește mai repede, după care se prăbușește la pământ. „Hei, project manager, ce-ai pățit?!”, îl tachinează Ziya.

Dansul dervișilor sau cum să te învârți ca un kebab

Dansatorii derviși se rotesc înspre stânga – partea inimii, ca să intre în comuniune cu iubirea divină. Pe Ziya nu-l interesează asta; el dansează și pentru musulmani, și pentru creștini, și cu privirea sus, și cu capul jos – lipit de pământ, ca la breakdance.

Dar ține cont de trei reguli:

1. Maximum de întindere. „Adică nu stai cocoșat, cu mâinile strânse, ci îndrepți spatele, alungești membrele.”

2. Minimum de stres. „Dacă folosești mai multă energie decât ai nevoie, obosești mai repede. Nu e nevoie să te opintești ca să ridici de jos o sticlă de 0,5L, nu?” (În timp ce spune asta, își încordează toți mușchii și ridică sticla de apă ca și cum ar fi un sac de cartofi.)

3. Maximum de oxigen. „Respirați din plin, că oxigenul e pe gratis. Mai ales când amețiți, e important să vă concentrați pe respirație.”

11009209_1156328684392655_4164250419300060775_n

Ajută să ai un corp atletic, dar și mai mult ajută imaginația. „S-ar putea să nu vă priască ideea de comuniune cu Dumnezeu. Mai bine gândiți-vă că sunteți un kebab care se rotește, dar nu-și pierde niciodată axul/țepușa.” Lumea izbucnește în râs. „Vă puteți gândi și la o bere rece!”, adaugă Ziya.

Gata cu vorbele, urmează o pauză scurtă, exerciții de stretching și, apoi, o oră și jumătate de învârtit. Pe muzică arăbească, pop și românească („Lume, lume, soro lumeee…”). 30 de oameni care se învârt încontinuu… nu vor mai rămâne 30 după primele cinci minute. Unii sunt lipiți de perete, alții întinși pe jos. Dar dansul continuă. „Importantă e călătoria! După ce vă reveniți, treceți la loc și vă învârtiți. Numai așa vă puteți depăși limitele!”

Foto: Dacebook WASP, Facebook Ziya Azazi

01
/07
/15

CORUL DE COPII RADIO, ce aniversează anul acesta 70 de ani de la înfiinţare, un ambasador artistic al României peste hotare, participă ca invitat special pe 4 şi 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, în cadrul căruia s-a organizat şi Concursul Internaţional Coral „Cantus Mundi”.

01
/07
/15

Peste două zile începe cea de-a treia editie a festivalului JAZZ™ (3-5 iulie), care aduce in piata Victoriei din Timisoara nume importante din jazzul mondial si artisti romani de referinta. 

30
/06
/15

Nume sonore din 7 țãri: Bruno Canino și Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu și Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel și Nicolas Bourdoncle (Franța), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licareț, Ana-Maria Marian și Marian Movileanu (România) vor participa, în perioada 9-12 iulie 2015, la Teatrul Odeon, la prima ediție a Festivalului Internațional "Marile serate muzicale ale Bucureștiului".

29
/06
/15

În această seară, de la ora 18.00, la Sala Radio, sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, va avea loc un concertul special. Repertoriul inedit va cuprinde ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA. Accesul pentru elevi şi studenţi la acest eveniment este gratuit.

29
/06
/15

În vârstă de 74 de ani, tenorul spaniol Placido Domingo va oferi, în încheierea stagiunii de la Teatro Real din Madrid, un mic concert în locul reprezentației prevăzute cu opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini. Domingo a mărturisit că este extrem de marcat de moartea surorii sale şi nu este în stare că joace în acest spectacol.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.

25
/06
/15

În mai puțin de zece zile începe a treia ediție a festivalului Jazz TM, care aduce în piața Victoriei din Timișoara nume importante din jazzul mondial și artiști români de referință. Diversitatea, multiculturalitatea și jazzul se pregătesc să încânte mii de oameni în perioada 3-5 iulie.

25
/06
/15

"Nu sunt niciodată mulţumit de ceva. Sunt un perfecţionist; este o parte din mine." - Michael Jackson. În urmă cu 6 ani, pe 25 iunie 2009, cu mai puţin de o lună înaintea mult-aşteptatului turneu de revenire, se stingea din viaţă "Regele muzicii pop", considerat cel mai de succes artist din toate timpurile.

24
/06
/15

Filarmonica « George Enescu » anunţă un nou concert al trio-ului PRO ARTE alcătuit din Anda Petrovici – vioară, Marin Cazacu – violoncel şi Nicolae Licareţ- pian. Ca de fiecare dată, muzicienii alătură în programele lor lucrări de referinţă din istoria genului semnate Haydn, Beethoven şi Schubert la care adaugă acum şi o partitură enesciană mai puţin cunoscută.

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.