DAUGHTERS, în premieră la Centrul Național al Dansului București pe 19 și 20 octombrie 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/daughters-in-premiera-la-centrul-national-al-dansului-bucuresti-pe-19-si-20-octombrie-2019/

„Daughters”, un spectacol inedit în peisajul coregrafic românesc, semnat de coregrafa Simona Deaconescu şi realizat printr-o combinaţie unică de dans, sunet şi imagine analog, are loc pe 19 şi 20 octombrie, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Sala Stere Popescu, de la ora 19:30.

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2019

„Daughters” este inspirat de motivațiile și modalitățile de expresie ale fiicelor generației hippie, aceste copile teribile ale post-punk ului care au încercat să sfideze omogenizarea colectivă, aflându-se într-un proces continuu de autoactualizare și afirmare a individualității creative.

În realizarea direcției vizuale și sonore pentru „Daughters”, coregrafa Simona Deaconescu se folosește exclusiv de tehnologie analog – demers ce marchează colaborarea cu doi artiști stabiliți în Berlin, M Kardinal și Monocube, cu un portofoliu impresionant de lucrări realizate în sistem de performance prin astfel de metode. Semnalul analog va fi alterat și transformat în imagini cinematice sincronizate pe televizoare cu tub, spectatorul experimentând, în același timp cu cele trei dansatoare, nu doar o atmosferă tipică unui concert, ci și o serie de micro istorii personale ficționalizate, încărcate de ironie și suspans.

Simona Deaconescu a ales pentru acest spectacol trei dansatoare cu o personalitate puternică pentru a completa echipa de creație – Georgeta Corca, Simona Dabija și Teodora Velescu. Prin contribuția lor,  „Daughters” propune o întoarcere la forme de dans social specifice erei post-punk, precum și o continuare a cercetării noțiunilor de (inter)subiectivitate și încorporare (embodiment), într-o producție ce induce o stare de constantă acumulare și tensiune. „Daughters” este, în același timp, un spectacol strâns legat de experiența personală a artistelor, de felul în care generațiile trecute le-au influențat viziunea asupra propriului corp.

„Daughters” reprezintă o nouă etapă a unui proiect realizat de Simona Deaconescu în Canada, în cadrul prestigiosului festival Springboard Danse Montreal, în perioada 9-28 iunie 2019, care a constat într-o instalație performativă realizată alături de o echipă internațională de 15 dansatori. Instalația Sons and Daughters a fost prezentată la Usine C în Montreal, în deschiderea serii de showcase de pe 28 iunie, în cadrul secțiunii Emerging Choreographers, unde Simona a fost singura prezență românească de până acum. Instalația prezentată a fost work in progress.

„Am lucrat cu 15 dansatori din SUA, Canada și Australia și ne-am provocat reciproc. Montreal a reprezentat o primă etapă de lucru pentru mine, unde am cercetat noi principii de mișcare și am încercat modalități de a structura dramaturgic fapte din realitate și ficțiune. Daughters ar fi o a doua etapă de lucru la proiect, în care am lăsat ideile să se așeze și să se dezvolte.”, a declarat Simona Deaconescu.

În spectacolele Simonei Deaconescu, instalațiile, corpul și cuvântul au două discursuri diferite, aflate uneori în contradicție, încurajând performerii să facă un zapping mental, între gânduri, intenții și acțiuni, în timp ce textul prezintă cu claritate fapte mai mult sau mai puțin credibile.

Coregrafa şi regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului Bucharest International Dance Film Festival, a realizat și prezentat numeroase spectacole, instalații și filme. A susținut, de asemenea, ateliere la festivaluri importante din SUA, Austria, Italia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Chile, România etc.

Biletele sunt disponibile on-line pe Kompostor.ro:

19 octombrie – https://www.kompostor.ro/10692

20 octombrie – https://www.kompostor.ro/10693

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/443367959858771/

Spectacolul face parte din proiectul “Sons and Daughters”, organizat de Asociația Tangaj Dance și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Spectacolul este realizat în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Tangaj Collective  http://www.tangajdance.com

Centrul Național al Dansului  https://www.cndb.ro/

Foto: DAUGHTERS – facebook

26
/08
/21

Timp de 4 weekenduri, Weekend Sessions la Grădina Botanică prezintă artiști independenți și reunește antreprenori locali din platforma roditorfoodmarket.ro în cadrul unui program de sesiuni acustice de muzică clasică, jazz, alternative&indie, dar și sesiuni de poezie și proiecții de film într-unul dintre cele mai frumoase spații verzi din București.

26
/08
/21

Dirijorul Ion Marin a primit rolul de Consul onorific al României la Lugano, titulatură ce devine mai mult decât o recunoaștere a eforturilor sale constante de diplomație culturală din ultimele decenii, confirmând implicarea sa permanentă în consolidarea relațiilor bilaterale culturale și diplomatice dintre Elveția și România, în excepționala sa carieră de aproape 40 de ani de performanță artistică.

26
/08
/21

Devenită reper, gong inaugural, avanpremieră a sezonului, Promenada Operei vă aşteaptă şi în 2021, cu Gala extraordinară din 27 august, ora 20:00, care anunţă prin glasurile a 14 dintre soliştii Operei Naţionale Bucureşti revenirea la viaţă a artelor spectacolului, şi îşi propune să deschidă apetitul bucureştenilor pentru muzica bună, oriunde va putea fi ea degustată în sezonul 2021-2022: la Festivalul „Enescu”, la Stagiunea aniversară a Operei, la Sala Radio, la Ateneu, în parcurile bucureştene sau chiar pe Esplanada Operei, între 27 august şi 12 septembrie, în aer liber.

26
/08
/21

Sub sloganul "Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!", Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită pe 28 august de la ora 20.30 în Piața Unirii din Cluj Napoca să participați în contextul proiectului Opera Aperta la Gala Ruxandra Donose 30. Evenimentul, o încununare a 30 de ani de activitate artistică pentru îndrăgita mezzo-soprană, se va desfășura sub conducerea maestrului David Crescenzi, deschizând seria evenimentelor desfășurate în Piața Unirii.

24
/08
/21

Cunoscuta interpretă Teodora Enache-Brody va prezenta versiunea vocală a Rapsodiilor I și a II-a de George Enescu, într-un concert extraordinar pe care îl va susține pe 18 septembrie 2021, la Opera Națională București, împreună cu Călin Grigoriu la chitară, Andrei Kivu la violoncel, Joca Perpignan la percuție și având drept invitat special Corul Operei Române.

20
/08
/21

Lucia vorbește, într-un interviu sub formă de alfabet, despre oameni și pisici, piese preferate și vieți visate, mereu cu o melodie bună pe fundal. Lucia va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanţa), în data de 22 august, la ora 14.00.

19
/08
/21

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” va debuta vineri, 20 august, cu Misa Încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart, un spectacol dedicat Zilei Naționale a Republicii Ungare, care va fi găzduit în spațiul Bisericii Reformate din Cetate. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov, sub conducerea muzicală a dirijorului Traian Ichim. Organistul Zsolt Garai deschide acest eveniment cu o prețioasă selecție de lucrări ale unor compozitori precum Daniel Kroner, Martin Schneider sau Terényi Ede.