„De ce eu? „, la Festivalul de la Dublin
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-eu-la-festivalul-de-la-dublin/

„De ce eu? „, filmul inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, va avea premiera irlandeză, pe 22 februarie, la Festivalul Internaţional de Film de la Dublin, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu.

Un articol de Petre Ivan|22 februarie 2016

În ultimii ani, cel mai mare festival de film din Irlanda a inclus în program numeroase filme și evenimente românești și a avut ca invitați nume importante ale cinematografiei noastre.

Filmul spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tânăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. El investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, precum și sustragere de documente.

Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.

Fondat în 2003, Festivalul Internațional de Film de la Dublin a devenit rapid cel mai important festival irlandez de film și include în programul său premiere, evenimente speciale și întâlniri cu cineaștii. Ediția din 2016 are loc în perioada 18-28 februarie.

Foto: De ce eu – www.facebook.com/ICRLondon/

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.