Brillante Mendoza: „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”
https://www.ziarulmetropolis.ro/brillante-mendoza-invat-film-pe-masura-ce-imi-fac-filmele/

INTERVIU „Învăţ film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbeşte despre importanţa premiilor şi îşi explică stilul special de lucru, dar şi motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 Iulie 2019

Născut în 1960, Brillante Mendoza este, alături de Lav Diaz, cel mai cunoscut regizor din Filipine. După o îndelungată carieră de scenograf, a debutat în regie în 2005, iar de atunci a realizat în jur de 15 filme de lungmetraj, la care se adaugă numeroase scurtmetraje și câteva serii TV, care l-au transformat într-unul din cei mai apreciați cineaști ai lumii.

În marea lor majoritate, filmele sale sunt inspirate din povești de viață reale și descriu aspecte ale societății filipineze, într-un stil care ar putea fi descris drept „docudramă”. Dar a realizat și câteva filme de gen.

Brillante Mendoza este un obişnuit al marilor festivaluri, unde a obţinut numeroase trofee, printre care şi un premiu de regie la Cannes în 2009, pentru „Kinatay”. Alte filme celebre ale sale sunt „Serbis” (2008), „Captive” (2012), „Thy Womb” (2012), „Sapi” (2013), „Taklub” (2015) sau „Ma’ Rosa” (2016). 

Regizorul a fost invitatul special al celei de-a 15-a ediții a Bucharest International Film Festival (BIFF, 24-30 iunie). În calitate de curator al BIFF, am avut șansa să moderez un masterclass cu Brillante Mendoza după proiecția celui mai nou film al său, „Alpha: The Right to Kill” (2018), și să realizez acest interviu exclusiv.

Ionuț Mareș: Majoritatea filmelor dvs. au participat la cele mai mari festivaluri, unde ați câștigat de-a lungul carierei mai multe trofee, printre care și un premiu de regie la Cannes, pentru „Kinatay”, în 2009. Care este opinia dvs. în legătură cu premiile? Cât de importante sunt ele pentru dvs.?

Brillante Mendoza: Pentru orice cineast este important să primească recunoaștere. În special în ceea ce privește publicul de cinema arthouse, care îți urmărește opera, urmărește ce faci. Este important ca la un moment dat în carieră să fii într-o astfel de situație.

Dar, ca cineast, nu ar trebui să te ghidezi după premii și după recunoaștere. Acum îmi dau seama că este mai important pentru un cineast ca, în primul rând, să învețe. Înveți pe măsură ce îți faci filmele.

La un moment dat în viață, la maturitate, când privești înapoi, nu privești la premii, ci la opera ta, la cum ai fi putut să o faci mai bună, pentru a nu repeta greșelile în filmele viitoare. Asta a fost cea mai imortantă lecție pe care am învățat-o.

Când privesc înapoi la premii, îmi dau seama că au fost acordate pentru filme bune, sunt recunoscător pentru aprecierea pe care am primit-o în marile festivaluri, dar în același timp mă gândesc la ce am făcut, la greșeli, la lecțiile pe care aș fi putut să le aplic și la cum să fac mai bine în viitoarele mele proiecte.

Acum mă gândesc nu doar la cum să fac filme bune, ci mai ales la cum să fac filme care să conteze cu adevărat, prin care vocea mea să poată fi auzită clar și în care să aplic limbajul meu cinematografic.

Ce înțelegeți mai exact prin asta?

Cel mai mare profesor al meu a fost experiența mea ca membru al industriei filmului, ca persoană care a lucrat în spatele scenei (înainte de a deveni regizor, Brillante Mendoza a fost, în anii `80, scenograf – n.r.). Acum sunt mai interesat să învăț ce înseamnă filmul pe măsură ce fac filme.

Încă învățați?

Încă fac asta. Încă studiez. Încă particip la workshop-ul meu regulat cu mentorul meu, Armando Lao, care a fost parte a călătoriei mele ca cineast încă de la început. A fost sprijinul meu.

Ce înseamnă mentor?

Armando Lao este cel care a creat Found Story Film School. Found Story – School of Filmmaking este un master la care am aplicat cu aproape toate filmele mele. Acum pot să identific care film este influențat de stilul „found story” și care film este influențat de cinema-ul mainstream.

Puteți explica ce înseamnă Found Story Film School?

Este un stil în care adoptăm mai multe modalități de lucru ce au fost puse împreună de mentorul meu, pe baza studiilor și cercetărilor sale. A creat o metodă. Doar că este puțin mai complicat, pentru că este o învățare continuă. Nu există o formulă specifică, pentru că ea evoluează.

Spre exemplu, există formula conform căreia filmul trece prin trei procese majore până devine produsul final.

Primul constă în scenariu și în dezvoltarea scenariului, în care trebuie să ai un referențial. Asta înseamnă că povestea trebuie să vină de la un referențial, dintr-o experiență de viață reală. Nu trebuie să faci neapărat o poveste din acea persoană, ci din experiența pe care a avut-o. Nu este o poveste imaginată, așa cum întâlnim în multe filme.

Este prima cerință majoră pentru a intra în categoria acestei școli. Trebuie să fie un referențial. Trebuie să vină de la o persoană care a avut această experiență sau situație de viață, pe baza căreia îți construiești mai mult sau mai puțin povestea. Trebuie să faci o cercetare intensă.

Procesul trebuie să intre în această categorie, la care aplici discursul filmic. Asta înseamnă că totul trebuie să fie credibil. Corpul și mintea trebuie să fie foarte puternice. Timpul și spațiul trebuie să poată fi aplicate în film.

Al doilea pas este procesul filmic, procesul de producție. În acest proces, nu există doar regizorul care dă directivele, ci sunt implicați și toți ceilalți: scenograful, directorul de imagine, sunetistul și, bineînțeles, actorul.

Eu îi ofer actorului o situație, și nu scenariul. Pentru că el trebuie să fie implicat în proces, să contribuie ca actor la procesul de realizare a filmului.

Nu îi dați actorului scenariul?

Nu îi ofer scenariul, ci îi ofer o situație. Scenograful trebuie să fie de asemenea parte din procesul de realizare a filmului. Recuzita, locațiile, costumele trebuie să facă parte din procesul de spunere a poveștii. Fiecare obiect ar trebui să aibă o poveste. Apoi, prin imagine, prin fiecare cadru, trebuie să poți oferi informații. Echipa mea cunoaște acest tip de proces de realizare a unui film.

În timpul filmării, oferi deja o interpretare a scenariului. Vocea pe care autorul scenariului vrea să o transmită trebuie redusă la tăcere în timpul producției, în timpul procesului de realizare a filmului. Trebuie să fie transformată în așa fel încât scenaristul și regizorul să aibă aceeași voce. Nu poți avea mai multe voci, trebuie să fie doar una.

În timpul filmării, trebuie să interpretezi scenariul într-o manieră vizuală. Nu doar mental, ci trebuie să faci să poată fi filmat. De exemplu, o emoție nu poate fi filmată ca atare. Ea trebuie jucată. Spui „se simte iubită”, dar cum exprimi asta, cum o filmezi? Nu poți arăta dragostea, pentru că este o emoție. Trebuie să o arăți printr-o acțiune (el îi dă fetei o floare, o sărută pe obraz etc.).

Chiar dacă în scenariu scrie că se simte iubită, nu poți pur și simplu să îi filmezi stând împreună, încercând să arăți publicului ce simte un personaj față de celălalt personaj, pentru că publicul poate avea interpretări diferite asupra respectivei scene. Dar dacă un personaj îl ia în brațe sau îl sărută pe celălalt personaj, fără a folosi dialogul, atunci poate publicul va înțelege mai bine, pentru că emoția devine mai clară pentru public, dacă o filmezi așa.

Al treilea proces, care este de asemenea extrem de important, este montajul. În mod normal, monteurii sunt tratați ca tehnicieni. Ei se bazează pe scenariu, lucru care nu ar trebui să se întâmple. Montajul nu ar trebui să se bazeze pe scenariu, pentru că scenariul a fost deja interpretat de regizor.

Ca monteur, este important să poți spune povești vizual pe baza materialului filmat, oferit de regizor, nu a scenariului, pentru că acesta este deja încheiat, a fost deja transformat de regizor și de toți ceilalți implicați în procesul de filmare. Monteurul are oportunitatea să pună totul împreună, poate mai clar, mai dramatic, folosind limbajul filmic, folosind cerințele de montaj ale școlii Found Story. În acest stil, există niște cerințe de montaj legate de cum să lucrezi cu materialul de care dispui.

Toate aceste trei mari procese au categoriile lor, propriile căi și cerințe. Există o știință cum să pui totul împreună. Filmul trebuie să treacă prin toate aceste procese. Iar regia este doar un aspect din tot acest proces.

Ați spus deseori în interviuri, și asta se vede și în filmele dvs., că sunteți interesat de oameni obișnuiți, de problemele sociale. De ce este important pentru dvs.?

Pentru că este o poveste care ne implică pe toți, la care ne putem conecta toți. Când ne uităm la filme, pe marele ecran, uneori le privim de la distanță, ca un public străin. Dar când spui povești care sunt relevante social, care implică societatea, ele se pot transforma în povești mai mari, pot deveni universale.

În plus, ca cineast, devii mai responsabil spunând astfel de povești. Un cetățean responsabil. Și în același timp un cineast responsabil, pentru că spui o poveste care implică întreaga societate. Devine important, nu doar pentru tine, ci pentru majoritate.

Și chiar dacă sunt puțini oameni care îți văd filmele, pentru că spui un mesaj foarte important, atunci devine relevant. Devine o artă importantă. De aceea este important pentru mine să fac filme care implică chestiuni sociale relevante.

Ca parte a acestui stil, care poate fi numit și docudramă, docuficțiune, este și folosirea de locații reale, actori neprofesioniști alături de actori profesioniști.

Face parte tot din Found Story – School of Filmmaking. Totul trebuie să fie natural. Pentru că portretizezi situații din viața reală și primești povești de la oameni reali, de la oameni care au avut acest tip de experiență, vrei să recreezi asta ca și cum se întâmplă în timp real.

Nu ca o coreografie, nu ca o situație în care un regizor dă indicații unor actori, ci ca un cineast care captează momente ale unui personaj sau altul. Trebuie să fie credibil și fidel realității. De aceea pare că actorii nici nu joacă.

03
/07
/19

INTERVIU „Învăț film pe măsură ce îmi fac filmele”, spune cunoscutul cineast filipinez Brillante Mendoza, într-un interviu exclusiv pentru Ziarul Metropolis. Regizorul vorbește despre importanța premiilor și își explică stilul special de lucru, dar și motivele pentru care este interesat de aspectele sociale din Filipine.

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

06
/01
/19

PREVIEW Anul 2019 se anunță promițător pentru cinematografia română. Cele mai așteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, cu o potențială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieși în săli și „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

Page 1 of 41234