De Zilele Bucureştiului: Spectacole de teatru şi târguri ale meşteşugarilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-zilele-bucurestiului-spectacole-de-teatru-si-targuri-ale-mestesugarilor/

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

Un articol de |13 septembrie 2012

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.

 

Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul Colţea, Piaţa 21 decembrie 1989 (Fântâna de la Universitatea de Arhitectură), Piaţa Unirii, Centrul Istoric şi pe toate bulevardele centrale cu ocazia Zilelor Bucureştiului.

„În perioada 13-16 septembrie, Bucureştiul aniversează 553 de ani de la atestarea documentară şi se transformă într-o uriaşă scenă de spectacole unde actorii, cântăreţii, saltimbancii, fanfarele şi meşteşugarii ocupă pieţele şi bulevardele Capitalei”, relevă comunicatul.

Totodată, Primăria Capitalei, prin CreArT, doreşte să reconstituie atmosfera Bucureştiului de altădată în Parcul Herăstrău unde, în intervalul 14-16 septembrie, va avea loc un târg al meşteşugarilor dar şi parada târgoveţilor, unde participă zeci de artişti costumaţi în comercianţii de altădată ca vânzători de ziare, flaşnetari, lustragii, negustori şi meşteri ambulanţi.

În aceste zile, parcul Herăstrău va fi gazda pentru ansambluri folclorice, fanfare, comunităţi şi minorităţi naţionale, muzica Bucureştiului de altădată dar şi statui vivante şi animatori pe catalige.

Publicul se va putea bucura de plimbări cu trăsurile, de tradiţionala bătaie cu flori, Bucureştiul devenind astfel, timp de patru zile Capitala Spectacolelor.

Piaţa Constituţiei va găzdui, pe tot parcursul lunii septembrie, o serie de evenimente de excepţie, de care se vor putea bucura toţi bucureştenii şi nu numai. Astfel, pe 22 septembrie, începând cu ora 20,30, va urca pe scenă inegalabilul Leonard Cohen şi o zi mai târziu, pe 23 septembrie, tot în Piaţa Constituţiei, pentru prima dată în România, va veni şi fenomenul muzicii opera pop, cvartetul il Divo.

În septembrie va avea loc şi Parada Elevilor Bucureşteni, care se va reuni pe 29 septembrie. La eveniment sunt aşteptaţi peste 20.000 de elevi ce vor defila din faţa Sălii Palatului pe Calea Victoriei, Bulevardul Naţiunile Unite, Bulevardul Libertăţii până în Piaţa Constituţiei, care este de altfel destinaţia finală a paradei, unde va avea loc un concert susţinut de Alex Velea, Smiley şi Dj Sava feat Adela Popescu.

 

Sursa: Agerpres

 

 

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.