Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

02
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în competiţia Festivalului de la Karlovy Vary, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai nou film realizat de Radu Jude, discută într-o manieră neconvenţională masacrul de la Odessa din 1941, comis de trupele române la ordinul lui Ion Antonescu.

02
/07
/18

Începând de azi, 2 iulie, și până duminică, 8 iulie, are loc ediția a treia a BUZZ CEE, festivalul internațional de film dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv Grecia și Turcia, unde vor putea fi vizionate peste 60 de filme, lungmetraje, filme documentare, scurtmetraje și scurtmetraje studențești înscrise în competiție, alături de alte proiecții speciale de-a lungul celor șapte zile.

01
/07
/18

Olivia de Havilland, cea mai longevivă actriță din distribuția filmului "Pe aripile vântului", a împlinit 102 ani! Câștigătoare a premiului Oscar pentru cea mai bună actriță în anii 1947 și 1950, Olivia de Havilland este ultima "stea" în viață din epoca de aur a Hollywood-ului.

29
/06
/18

Actorul Dragoș Bucur a reacționat pe pagina sa de facebook după un articol Times New Roman, intitulat "Ţeapă pe internet! Un român a comandat un detector de metale şi curierul i-a adus un ţigan" care ironiza etnia roma. "E ok articolul ăsta pentru că este un pamflet scris de români verzi din popor, nu de nenorociții de francezi de la Charlie!", spune ironic Dragos Bucur în debutul postării sale, pe care o puteți citi integral mai jos.

29
/06
/18

„Chipuri, locuri/ Visages villages”, de Agnès Varda şi JR, nominalizat la Oscar la categoria „Cel mai bun documentar” rulează de astăzi în cinematografele din România. Pelicula a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes 2017, unde a fost recompensată cu două premii - L'Oeil d'Or şi Palme de Whiskers.

28
/06
/18

CRONICĂ DE FILM Despre două filme europene din cinematografe, „La revedere acolo sus”, al francezului Albert Dupontel, și „Luna lui Jupiter”, al ungurului Kornél Mundruczó. Despre două din crizele care au marcat lumea la distanță de un secol: acum o sută de ani, războiul; în prezent, migrația masivă.

27
/06
/18

Continuarea seriei de succes, care a făcut istorie cu ingenioasele spargeri marca Ocean, filmul,,Ocean’s 8: Jaf cu clasă” ocupă primul loc în box office-ul românesc, în urma weekend-ului de lansare, cu încasări în valoare de aproximativ 885.000 lei, generate de cei peste 41.500 spectatori, care au vizionat filmul în premieră.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

26
/06
/18

Timp de o lună, în fiecare an, cinci prieteni extrem de competitivi nu ţin cont de nicio regulă într-un joc de leapşa, pe care îl fac încă din clasa întâi – îşi riscă sănătatea, slujbele şi chiar relaţiile pentru a câştiga.

25
/06
/18

Marele Premiu al celei de-a șaptea edițiii a Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni a fost decernat filmului Untitled / Fără titlu (Michael Glawogger, Monika Willi, Austria, 2017). Festivalul și-a desemnat câștigătorii în cadrul galei de duminică, 24 iunie, după patru zile de documentare, dezbateri și alte evenimente speciale la Tulcea.

23
/06
/18

”Dovlatov”, filmul premiat cu două trofee la Berlin anul acesta: Ursul de argint pentru contribuție artistică și Premiul Berliner Morgenpost Reader’s Jury a fost inclus în selecția Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, în secțiunea – ”Horizons and Another View”, secțiune ce oferă o perspectivă inedită asupra realităților contemporane.

Page 30 of 235« First...1020...2829303132...405060...Last »