Deschiderea oficială a expoziției „Symbiosis” a avut un element interactiv și dinamic
https://www.ziarulmetropolis.ro/deschiderea-oficiala-a-expozitiei-symbiosis-a-avut-un-element-interactiv-si-dinamic/

Deschiderea oficială a expoziţiei „Symbiosis” a artistului Leo Dolghier Oleg a avut un element interactiv şi dinamic, printr-un performance la limita dintre supranatural şi uman.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2024

Joi, 8 februarie, expoziția „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă Felicia Acsinte, s-a bucurat de un spectacol inedit. Tablourile semnate de Leo Dolghier Oleg au fost puse în evidență de performance-ul lui Alexandru Medinschi. Simbioza dintre om și natură, reflectată în pânzele pictorului cu origini basarabene, a prins viață prin personajul interpretat de Medinschi: un spirit al pădurii în straie de elemente naturale (scoarță, mușchi, frunze), cu chip de făptură supranaturală și coarne.

La începutul evenimentului, spiritul s-a trezit cu mișcări rigide din mijlocul unui culcuș natural, aflat în centrul spațiului expozițional. Pe parcursul vernisajului, personajul a devenit din ce în ce mai uman și, încetul cu încetul, a renunțat la masca care-i acoperea chipul. Spre final, cu un gest aproape matern, a strâns la piept o scoarță, parcă dorind să își arate recunoștința față de universul vegetal, protejându-l și acceptând că acesta face parte din noi.

Expoziția „Symbiosis” poate fi vizitată până pe 23 februarie, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00.

Credit foto: Anca Arambașa

Despre Elite Art Gallery

Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum și ale unor valori deja consacrate.

Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery  sunt disponibile pe Facebook și Instagram, cât și pe site.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.