Descoperă DELTA BUCUREȘTIULUI la MARe, din 6 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/descopera-delta-bucurestiului-la-mare-din-6-iunie/

Filmul documentar Delta Bucureştiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din Bucureşti (MARe). Delta Bucureştiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actriţelor Sandrine Bonnaire şi Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2022

Povestea unui teren viran. În anii ‘50-‘60, la Bucureşti, nişte deţinute politice dau naştere copiilor lor într-una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Europa centrală şi de est, transformată ulterior în Închisoarea Văcăreşti. Astăzi, o vegetaţie sălbatică a pus stăpânire pe aceste locuri, formând un ecosistem întins pe câteva hectare cu specii protejate de plante și animale, un parc natural protejat.

„Eva Pervolovici propune o altă perspectivă, una memorialistică și personală” nota Ionuț Mareș pentru Ziarul Metropolis după premiera mondială a filmului ce a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

„Delta Bucureștiului înseamnă cinci ani de filmare într-un loc în care am copilărit, un loc care a devenit un adevărat microcosmos urban, dar, mai presus de toate, pentru mine, acest proiect e despre întâlnirile extraordinare cu femei care au născut acolo, în pușcărie. Aștept cu nerăbdare să împărtășesc aceste experiențe cu publicul românesc, să ne lansăm împreună într-o discuție despre trecut și despre ce rămâne în prezent.” declară Eva Pervolovici.

Filmul, scrie Victor Morozov pentru Films in Frame, „e o poveste urbană care traversează decenii, regimuri politice, regimuri de existență…. E o lecție straubiană, în definitiv: dă locului timp să existe, dă spectatorului timp să înțeleagă că pe locul acela s-au petrecut transformări grave, iar apoi locul însuși va prinde să vorbească, chemând – ca într-o supraimpresiune istorică – tot trecutul, făcându-l complet străveziu pentru privirea noastră.”

Premiat în 2021 la Toronto International Women Film Festival – Cel mai bun documentar, Berlin Film Week – Cel mai bun scenariu și nominalizat la Ethocineca, Viena, pentru premiul de Excelență în Antropologie Vizuală, Delta Bucureștiului este o producţie Marmitafilms și Strada Film Internațional în co-producţie cu Neyrac Films realizată cu sprijinul Centre National du Cinéma et de l’Image Animée, Centrului Național al Cinematografiei, La Région Nouvelle-Aquitaine et La Région Ile-de-France în parteneriat cu CNC, Societatea Română de Televiziune , La PROCIREP Société des Producteurs, L’ANGOA, La SCAM și SACEM. Un proiect sprijinit de EAST EUROPEAN FORUM 2017.

Pe pagina de Instagram @deltabucurestiului spectatorii pot experimenta o călătorie vizuală în lumea filmului iar pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/deltabucurestiului pot afla mai multe detalii despre Delta Bucureștiului dar și zilele în care documentarul va fi arătat în cadrul muzeului.

Delta Bucureștiului este distribuit de Strada Film Internațional și va putea fi văzut în cinematografe în toamna acestui an. Până atunci cinefilii sunt așteptați la MARe – Muzeul de Artă Recentă unde, pe lângă film, se pot bucura de expoziția curentă a muzeului.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.