Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.
Un articol de Andrei Crăciun|10 iulie 2014
Despre această cărțulie, de nici o sută de pagini, format foarte mic, pe care am citit-o așteptând un autobuz în stație (în România, se așteaptă îndelung în stațiile de autobuz), a scris deja însuși Gabriel Liiceanu. Trebuie să fii un bou să scrii în contra acelui text. Încerc să nu fiu un bou.
Citindu-l pe Carlo M. Cipolla, încântat de concizia sa, de logica fără cusur, m-am gândit că “Legile fundamentale ale imbecilității umane” ar trebui să i se confere fiecărui individ, încă de la naștere, alături de numele pe care-l va purta.
Ea, cărţulia, va fi apoi păstrată într-un sertar bine ales, iar la optsprezece ani, sau mai târziu, la douăzeci și unu sau chiar la douăzeci și cinci, se va citi pe îndelete – e una dintre rarele lecturi pe care școala ar trebui să le facă obligatorii, dar evident nu le face.
Imbecililor nu le va folosi. Celorlalți, studiul celebrului economist, studiu în toată puterea cuvântului, le-ar confirma, desigur, intuițiile. Da, vor spune fericiți non-imbecilii, așa e!, are dreptate profesorul Cipolla – numărul imbecililor este întotdeauna și în mod inevitabil subestimat de toată lumea!
Nu voi enunța aici legile fundamentale sintetizate de Carlo M. Cipolla. Mă voi opri asupra acestei grile de identificare – imbecilul este, conform autorului și realității, acela care produce pagube altora fără a avea nimic de câștigat de pe urma acțiunilor sale.
În lumina acestei definiții, veți recunoaște cât de des se întâlnește această specie – imbecilul – în regnul nostru. Veţi recunoaşte, de asemenea, mâhniţi, şi că adeseori şi comportamentul nostru decade înspre imbecilitate, prezintă această tendinţă, aceste pusee – ele trebuie reprimate.
Carlo M. Cipolla dezvăluie o arhitectură a lumii în patru piloni fundamentali. Iar imbecilii sunt chiar piatra de temelie pe care s-au construit societăţile moderne. Forţa lor creşte, pe măsură ce opţiunile lor ajung nu doar să conteze, ci şi să dicteze (cum ar putea fi altfel într-o democraţie şi într-o piaţă care fetişează preţul de piaţă?).
Niciodată n-a fost umanitatea, avertizează Cipolla, chiar dacă discret, pe buza mai evidentă a acelei prăpastii care ne va întoarce în întuneric. Niciodată, puterea imbecililor n-a fost, de fapt, mai mare.
Cu adevărat semnificativă mi se pare şi constatarea că procentul imbecililor este constant în natură – imun la etnii sau profesii. Aşa este, are dreptate Carlo M. Cipolla: procentul imbecililor este constant şi printre fochişti, şi printre frizeri şi printre laureaţii Premiului Nobel pentru Economie.
Şi ce se poate face? Ca orice excelent teoretician, Carlo M. Cipolla nu pretinde altă soluţie decât ocolirea grabnică şi definitivă a oricărui imbecil, deîndată ce este identificat ca atare.
Foto: Trilulilu.ro
