Despre motani şi frumuseţea rusească. O amintire cu Nino Stratan
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-motani-si-frumusetea-ruseasca-o-amintire-cu-nino-stratan/

ION STRATAN (1955-2005), unul dintre cei mai importanţi poeţi „optzecişti“, ar fi împlinit astăzi 60 de ani. Prieten cu Nichita Stănescu şi considerat drept cel mai important continuator al acestuia, Stratan a fost , de asemenea, “cel mai distins poet al Cenaclului de Luni la o vreme când ceilalţi optzecisti încă îşi pregăteau ucenicia”.

Un articol de Şerban Tomşa|1 octombrie 2015

Am considerat totdeauna că ideea de om este ilustrată, în cel mai înalt grad, de modul rusesc de a fi şi de a gândi. Iubirea, umilinţa, orgoliul, sentimentul culpabilităţii, speranţa, inocenţa, suferinţa şi măreţia umană sunt trăite în stare pură şi la cea mai înaltă intensitate. În aceste condiţii, este şi firesc ca ruşii să fie cei mai mari prozatori ai lumii. (Slavii sunt, cam toţi, artişti geniali, cu manifestări polivalente.)

Exemplar uman splendid şi foarte bine educat, Ion Stratan avea o fire de rus, generoasă, protocolară, tolerantă, îndatoritoare şi dureros-iubitoare, ca să zic aşa. Un copil frumos şi genial care nu s-a maturizat niciodată.

Îi spuneam Motanul. Avea ceva felin în înfăţişarea-i falnică şi mustăcioasă, care amintea de Gorki şi Nikita Mihalkov. În mod logic, el mi-o întorcea ruseşte, zicându-mi Motănelul.

Mircea Vasilescu, tânăr liceean, la Ploieşti, oraşul lui Caragiale, Nichita Stănescu şi ion Stratan

Mircea Vasilescu, tânăr liceean, la Ploieşti, oraşul lui Caragiale, Nichita Stănescu şi ion Stratan

– Ce face Motanul ? îl întrebam pe viitorul critic literar şi universitar Mircea Vasilescu.

Mircea era, la rândul său, o frumuseţe : înalt, drept, „drapat” precum Clint Eastwood, cu ochi albaştri, păr castaniu, ten de aristocrat şi gesturi care inspirau siguranţă. ( Recent a fost ales drept cel mai frumos scriitor român. Vă puteţi imagina cum arăta pe atunci. )

– Motanul doarme, îmi răspundea frumosul, cu vocea sa plăcut modulată.

Motanu-n sus, Motanu-n jos, Stratan se cam luase de gânduri.

– Bătrâne, când te aud că mă strigi aşa, aripa nebuniei face toc ! toc ! în capul meu. Îmi vine să miaun şi să merg în patru labe. Că n-am coadă, să dau din ea.

La rândul meu, i-am mărturisit într-o zi :

– Dacă un necunoscut ne-ar auzi cum ne vorbim, ar intra la idei…

– Fugi de-aici, bătrâne, că şi un tâmpit şi-ar da seama că e un joc literar.

Într-o zi, l-am enervat fiindcă nu ştiu ce mi-a venit şi i-am reprodus o expresie dintr-o piesă de teatru pe care o auzisem la radio, în copilărie : ” motanul cel mare şi gras al doamnei Warren”. Nino Stratan era uşor împlinit, fără să fie, cu toate acestea, dizgraţios.

– Nu ţi-e ruşine, măi Motănelule, să mă faci „mare şi gras” ?

Desigur, i-am cerut iertare.

Zi de toamnă fumurie. Peisaj de plumb, cenuşiu. Mă aflam cu Nino în troleibuzul 84, deplasându-ne către Universitate. Ca de puţine ori, eram aşezaţi pe scaune. (În general, de fiecare dată când stăteam pe un scaun, apărea imediat o bătrânică severă care mă privea insistent, cu reproş şi în cele din urmă eram nevoit să-i cedez locul, deşi mai multe scaune erau libere. Baba se arunca pe locul respectiv foarte înţepată, fără să mulţumească.)

Nino era liniştit, privea afară trotuarele pustii, iar mustăţile-i exprimau linişte şi împăcare cu sine şi cu lumea. Un motan uriaş.

Un bătrânel se agita pe interval, întrebându-i pe ceilalţi călători :

Grozăveşti, 1980: Emil Muşat, Şerban Tomşa, Laurian Câmpeanu, Ion Stratan şi Marin Neagu

Grozăveşti, 1980: Emil Muşat, Şerban Tomşa, Laurian Câmpeanu, Ion Stratan şi Marin Neagu

– Nu ştiţi cumva cum fac să ajung la Academie ?

Oamenii dădeau din umeri. La un moment dat, bătrânului i s-a năzărit că eu şi Stratan am şti soluţia la problema care îl frământa.

Nu vă supăraţi, ştiţi cumva cum pot face să ajung la Academie ?

Eu şi Nino ne uitam unul la altul, fiecare lăsându-l pe celălalt să răspundă.

Moşul a repetat întrebarea, apoi a adăugat :

Dumneavoastră mergeţi la Academie, nu ?

Atunci Nino s-a întors, l-a privit cu milă şi i-a răspuns :

– Domnule, noi nu mergem la Academie. Deocamdată mergem la Universitate. Mai târziu, când vom avea o operă impunătoare şi vom arăta ca dumneavoastră, vom ajunge şi la Academie.

Şi s-a ridicat zâmbind sardonic şi l-a poftit pe bătrânel să stea jos.

(Scriitorul Şerban Tomşa este autorul blogului serbantomsa.blogspot.ro)

Foto: Nino Stratan – arhiva personală Şerban Tomşa, facebook, wikipedia

16
/11
/15

În urmă cu mai bine de un secol, într-o zi de 16 noiembrie (1903) se năştea Dumitru Staniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene și cel mai mare teolog român. Membru titular al Academiei Române, Părintele Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume).

13
/11
/15

Trei scrisori în original adresate, în anii 1933-1934, de Constantin Noica lui Emil Cioran vor fi prezentate publicului, în premieră, sâmbătă, în cadrul unei expoziții ce va avea loc la Biblioteca Județeană "Astra" din Sibiu, cu ocazia manifestării "Zilele Emil Cioran". Aceste scrisori, care arată prietenia dintre Noica și Cioran, fac parte dintr-un număr de 600 de manuscrise donate bibliotecii sibiene de fratele lui Emil Cioran, Aurel.

11
/11
/15

În perioada 18-22 noiembrie 2015, Grupul editorial ALL va fi prezent la cea de-a XXII-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învățătură. Cu această ocazie, va fi lansată ediția a doua a campaniei Cartea în așteptare, un proiect care încurajează lectura și cultivarea interesului pentru cărți în rândul tinerilor.

11
/11
/15

Joi, 12 noiembrie 2015, , începând cu ora 19.00, la Connect Hub (Bulevardul Dacia, nr. 99, etaj IV). scriitorul Răzvan Petrescu îşi lansează cel mai recent volum, “Ursulețul lui Freud” (editura Curtea Veche). Organizatorii evenimentului promit “o seară liniștită, dar tulburată de hohote de râs, şi o altfel de abordare a indecențelor literare.”

10
/11
/15

Marți, 17 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de literatură au întâlnire, la Clubul Țăranului, cu David Grossman, unul dintre cei mai importanți scriitori israelieni, precum și unul dintre cei mai cunoscuți comentatori ai politicii țării sale.

06
/11
/15

"Mistuiţi", debutul literar al celebrului regizor de film David Cronenberg, a apărut, în această săptămână, în colecţia "Biblioteca Polirom", în traducerea din limba engleză a Iuliei Gorzo, fiind disponibil şi în ediţie digitală. Romanul va fi lansat la Târgul de Carte Gaudeamus, pe 20 noiembrie, de la ora 17.00, la standul editurii Polirom.

04
/11
/15

Scriitorul Mathias Enard a primit premiul Goncourt pe 2015, pentru romanul său "Boussole", apărut la editura Actes Sud. Romanul relatează povestea unei insomnii trăite de un tânăr muzicolog vienez, bântuit de amintirile sale din Orient.

29
/10
/15

Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani. Am ales – fără știrea autorului - optzeci și cinci de fragmente din cărțile sale. Am colindat prin miile de pagini cosașiene pentru aceste cuvinte. Bucurați-vă de ele. Astăzi, scriitorul bucureștean Radu Cosașu împlinește optzeci și cinci de ani.

27
/10
/15

De ce trebuie să-i mulțumim... prostiei? Aflăm de la Erasmus din Rotterdam, care a scris, acum mai bine de 500 de ani, „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei". Faimosul cărturar umanist s-a născut pe 28 octombrie 1466.