Gaudeamus 2015: 300 de expozanţi, 700 de evenimente editoriale şi participanţi în premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/gaudeamus-2015-300-de-expozanti-700-de-evenimente-editoriale-si-participanti-in-premiera/

Aproximativ 300 de expozanţi, peste 700 de evenimente editoriale, participanţi în premieră, dar şi multe surprize îi aşteaptă pe iubitorii de literatură, în perioada 18 – 22 noiembrie, la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură din Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|13 noiembrie 2015

La ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus vor fi aproximativ 300 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră şi peste 700 de evenimente editoriale şi profesionale.

Invitatul de onoare al ediţiei din acest an este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2015 este Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia.

Programul variat al invitatului de onoare cuprinde peste 20 de evenimente organizate în acest interval în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti.

Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor de intrare, în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada, care vor constitui, totodată, şi suportul pentru tombola Gaudeamus.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra la târg gratuit, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Ateliere gratuite pentru copii

Activitățile dedicate copiilor cu vârste între 7 și 14 ani vor fi susținute de Smaranda Nicolau (actriță și pedagog teatral) și au drept inspirație două titluri cunoscute din literatura franceză ce fac parte din colecția de repovestiri ”Cărțile copilăriei”.Gaudeamus 2015

Pornind de la tehnici din educația teatrală, copiii vor învăța să-și folosească în mod activ imaginația pentru a descoperi în detaliu lumea poveștilor, pentru a se împrieteni cu personajele din cărți și, cel mai important, pentru a descoperi ceva nou despre ei înșiși prin aventura lecturii.

Programul atelierelor de lectură:       

Miercuri, 18 noiembrie

13:00 – 14:00 – atelier de lectură pe baza volumului ”Cei trei muschetari”

Joi, 19 noiembrie     

11:00  – 12:00 – atelier de lectură pe baza volumului ”Cei trei muschetari”

14:00 – 15:00 – atelier de lectură pe baza volumului ”Cocoşatul de la Notre Dame”

Volumele apărute la Curtea Veche Publishing în colecția de repovestiri ”Cărțile copilăriei” ce stau la baza activităților vor fi oferite gratuit participanților de către reprezentanții Dacia.

Participarea este gratuită în limita a 15 locuri disponibile pentru fiecare atelier și se realizează în baza unei înscrieri prealabile din partea părinților la adresa de e-mail [email protected] și a unei confirmări din partea organizatorilor.

Foto: Gaudeamus 2015 – www.gaudeamus.ro

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.