Despre puterea memoriei…
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-puterea-memoriei/

Documentarul Timebox va fi lansat în cinematografele din România pe 6 decembrie. Premiera va avea loc la Cinema Elvire Popesco, în prezenţa regizoarei Nora Agapi şi a producătoarei, Monica Lăzurean Gorgan, vineri, 6 decembrie, de la ora 18:30.

Un articol de Liliana Matei|29 noiembrie 2019

Filmul a fost premiat în cadrul mai multor festivaluri internaționale, printre care Festivalul Internațional de Film Documentar de la Jilhava unde a luat premiul pentru Cel mai bun film Documentar (în competiția Between the Seas), TIFF 2019 unde a primit o mențiune specială din partea juriului și Dokufest IDFF, în Kosovo, unde a fost premiat pentru Cel mai bun film (în competiția Balkan Dox).

Documentarul, dincolo de implicarea profund personală, explorează puterea memoriei. Incursiunile în trecut prin imaginile de arhivă sunt aproape ficționale, iar implicațiile filozofice și politice ridică întrebări care merg mai departe de povestea propriu zisă a filmului.

Filmările făcute de Ioan Matei Agapi în orașul Iași, de-a lungul a 40 de ani, reprezintă acum cea mai mare arhivă personală din România filmată pe peliculă, care cuprinde imagini cu întâlnirile de partid și petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceaușescu și Ion Iliescu, dar și multe imagini cu familia Agapi, rezultând peste 21.000 metri de peliculă, adică 35 de ore de material filmat între ani 1960 și 1990.

Regizoarea Nora Agapi, care a filmat timp de 4 ani pentru documentar,  a mărturisit că iniţial a intenţionat să facă un film-portret despre tatăl ei, folosindu-se de arhiva lui, “ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iași de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spații nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neașteptată”.

Trailerul poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=NMP-_NULR50

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.