Despre rolul fierarilor în istoria la zi
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-rolul-fierarilor-in-istoria-la-zi/

La sfârşitul lunii martie, a avut loc la Teatrul de Comedie premiera spectacolului „Fierarii” (după Miloš Nikolić), în regia lui Horaţiu Mălăele, într-o distribuţie de gală: Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, George Mihăiţă, Valentin Teodosiu.

Un articol de Andrei Crăciun|18 aprilie 2018

Miloš Nikolić e un sârb născut în anul când a început Al Doilea Război Mondial. Un dramaturg care stăpânește și comedia, și tragedia, și inevitabil sfârșește în tragi-comedie balcanică, în cel mai bun înțeles al acestor cuvinte.

Miloš Nikolić a povestit cum a scris Fierarii: ca pe o tragedie antică din care a exclus tragismul, domnia sa ne-a pus în fața și în spatele ochilor consecințele unor fapte întâmplate demult, în timpul marelui război.

Miloš Nikolić nu a scris la întâmplare Fierarii. L-a scris ca pe un manifest în care desființează ideea de război, pentru că domnia sa vede în ură și în naționalism un nonsens, și are dreptate să vadă așa.

Din păcate, oamenii nu sunt ca Miloš Nikolić decât prin excepție, și continuă să se căsăpească pe toate meridianele în numele unor ficțiuni stupide și criminale. De aceea, Fierarii nu are o miză doar în imediatul unei seri plăcute de primăvară. Nu mergeți la Teatrul de Comedie doar pentru hohotul de râs, fiindcă ratați esența.

Fierarii spune ceva foarte însemnat și actual. E încă o oglindă, e încă un semnal de alarmă.

Mălăele e un fierar român, indiscutabil cel mai comic din tot spectacolul. Mălăele – de ani buni – nici nu mai joacă teatru, se joacă teatru, și se joacă bine, are o ușurință a umorului care trădează nu doar experiență, ci și – foarte probabil – geniu comic.

Domnișoara Morgenstern este soția acestui fierar român – e o fierăreasă masivă. Domnișoara Morgenstern îmbrățișează acest rol cu o pasiune care nu le este străină iubitorilor de teatru. E tot mai sigur că nu mai joacă nimeni teatru ca domnișoara Morgenstern în orașul București, iar Fierarii îi vine floare la ureche.

Maia și-a păstrat (sau și-a recuperat) bucuria de a fi pe scenă. Fierarii le-ar putea părea multora superficial, lipsit de profunzimile artei. Aceștia greșesc. Fiindcă Maia Morgenstern întreprinde – în mod excelent – un act artistic.

George Mihăiță joacă un fierar ungur – e, deci, obligat să vorbească o română stâlcită, care îi scade din farmec. Iar Valentin Teodosiu e un fierar rus – și fără dumnealui acest spectacol ar fi fost rămas orfan de o anumită gravitate care îi face bine.

Fierarii de la Comedie spun câteva adevăruri tot mai greu de îndurat în timpurile noastre, când îngerul negru al orbirii maselor zburdă iar pe pământ, vestindu-ne că suntem în pragul repetenției la istorie, vestindu-ne că suntem dramatic de aproape să o repetăm.

Cine are ochi de văzut va vedea.

Fierarii spune ceva foarte însemnat și actual. E încă o oglindă, e încă un semnal de alarmă.

Foto: Oana Monica Nae, Adrian Nuță

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”