Despre TRUP/SUFLET, la fARAD 5 (Arad, 3-7 octombrie 2018)
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-trup-suflet-la-farad-5-arad-3-7-octombrie-2018/

Festivalul de film documentar fARAD revine la Cinema Arta din Arad între 3-7 octombrie cu o selecţie variată şi efervescentă de filme documentare premiate în marile festivaluri internaţionale. Tema celei de-a cincea ediţii este Trup/Suflet, iar selecţia din acest an prilejuieşte o explorare temerară a naturii caleidoscopice a erosului uman şi a cotloanelor ambigue ale intimităţii.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2018

fARAD 5 vorbește despre intimitate și nevoia de dragoste”, spune Mona Nicoară, directorul artistic al festivalului.

“Cele 12 filme din program sunt tot atâtea meditații asupra condiției umane și examinări oneste ale diversității noastre interioare. Suprafețele noastre epidermice sunt deopotrivă zone de contact primordial și scuturi care ascund vulnerabilități și adâncimi nebănuite ale spiritului uman. La fel se întâmplă și cu filmele: documentare aparent dedicate unor subiecte superficial scandaloase sunt structurate de fapt în jurul unor teme profunde, universale și, în realitate, familiare până la înduioșare”.

fARAD

Nu mă atinge-mă

Deschiderea fARAD e rezervată filmului românesc Nu mă atinge-mă, evenimentul incontestabil al anului, dublu recompensat la Berlin cu Ursul de Aur și Premiul pentru debut. La intersecția dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, pelicula regizată de Adina Pintilie este o investigare personală a ideii de intimitate și a nevoii umane de contact autentic. Filmul va fi proiectat în prezența producătorului, Bianca Oana.

Filmul de închidere a celei de-a cincea ediții a festivalului este Dream Boat, un documentar-musical despre un vas de croazieră, care sub culorile lui pastelate ascunde o meditație despre iubire, singurătate, moarte, dar mai ales despre nevoia de libertate. Regizorul Tristan Ferland Milewski va fi unul dintre invitații speciali ai festivalului, împreună cu DJ My Name Is Claude, compozitorul coloanei sonore a filmului.

Tradiționalul Laborator fARAD, dedicat tinerilor documentariști, completează programul de proiecții și seria de conferințe și dezbateri menite să regenereze comunitatea locală de cinefili, dar și să ofere noi oportunități de colaborare profesională.

„Gândit la început ca un festival clasic de film documentar, fARAD devine tot mai mult un spațiu de profesionalizare și de sensibilizare a publicului din Arad pentru filmul de artă, dar și un loc de întâlnire, de dezbatere, de confruntare de idei despre felul în care arta reflectă aceste vremuri, tot mai provocatoare moral și existențial, pe care le trăim”, declară Corina Șuteu, președintele festivalului.

Programul integral al festivalului va fi anunțat pe 15 septembrie. (Detalii la www.farad.ro și pe pagina de Facebook a festivalului)

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC. (producător general Oana Radu și consultant programare Mihai Chirilov), în parteneriat cu 111 Film (Eugen Lumezianu). Mona Nicoară este directorul artistic al festivalului. Laboratorul fARAD 2018 este organizat în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale.

Foto: fARAD 5 – facebook

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.