Dicţionar de termeni şi de invidii teatrale
https://www.ziarulmetropolis.ro/dictionar-de-termeni-si-de-invidii-teatrale/

Redacţia Revistei Teatrul a realizat în vara anului 1961 un mic dicţionar teatral, în care a dat, cu rigoare şi cu umor, definiţia unor cuvinte-cheie din zona teatrului.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 ianuarie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Redacţia Revistei Teatrul a realizat în vara anului 1961 un mic dicţionar teatral, în care a dat, cu rigoare şi cu umor, definiţia unor cuvinte-cheie din zona teatrului. Au colaborat la această bijuterie de spontaneitate literară: I. Avian, Silviu Georgescu, Ion Lucian, Tudor Măinescu, H. Nicolaide, Mircea Pavelescu, Tudorel Popa, Al. Popovici, Sadi Rudeanu, Valentin Silvestru, N. Stroe. Definiţiile, ca orice definiţii, sunt intangibile şi acum, la o distanţă de 53 de ani.

Actor — Unul care şi-a format o personalitate renunţînd în fiecare seară la a lui. (H. N.); — Un om care se grimează pentru a putea fi mai uşor recunoscut. (S. G.)

Antract — 10′ de drept, 20′ de fapt, atunci cînd cel care trebuie să sune sfîrşitul pauzei e prieten cu bufetierul. (H. N.)

Aplauze — Formă de apreciere şi uneori apreciere de formă. (S. R.)

Autor de estradă — Vezi eventual la litera „T“ (textier). (I. A.)

Brecht — Bertolt, autor german progresist, regizor, pe cît de rar jucat, pe atît de des pomenit. — Brechtian, termen la care recurg unii regizori pentru a-şi justifica acele părţi din spectacolele lor pe care nu le înţelege nimeni. (V. S.)

Căscat — Critică spontană! (I. L.)

Decorativ — Termen în critica teatrală, pentru actriţele frumoase care joacă mizerabil. (V. S.)

Distribuţie — Posibilitate regizorală de a se pune rău cu toată lumea. (V. S.)

Dublură — Una care vrea să devină… stofă! (I. L.)

Etică — Cuvînt des rostit de unii actori la un pahar cu vin. (V. S.)

Familiuţă — N-are loc în acest dicţionar. (T. P.)

Galerie — Sfera principală de manifestare a bunăvoinţei teatrului faţă de elevi şi studenţi. (V. S.)

Gogoaşă — Proiect de repertoriu, întocmit la începutul unei stagiuni, pentru cealaltă. (V. S.)

Gong — Singurele lovituri în teatrul unor dramaturgi. (I. A.)

Graţie — Capacitate specifică actriţelor de a rosti cele mai mari răutăţi cu cea mai mică vinovăţie. (V. S.)

Himeră — Spectacol de deschidere, care e gata cu o săptămînă înainte de începerea stagiunii.

Horă — Dans popular străvechi, în cerc. Drumul unei piese de teatru, de la depunerea ei de către autor la secretariatul literar pînă la înapoierea ei de către secretariatul literar autorului. (V. S.)

Maestre (cu e) — Epitet cu care te adresezi celor care au un titlu; (cu i)— epitet cu care te adresezi celor care nu au nici un titlu. Exemplificări: maestre, aţi fost emoţionant… maistre, e ora închiderii!… (N. S.)

Revista Teatrul 1961

Coperta revistei din 1961

Nomad — Ceea ce este nestabil, nu are aşezare statornică, se află în permanentă mişcare, atras mereu de o bază mai bună — stare caracteristică unor actori tineri din regiuni. (V. S.)

Oaspete — Dramaturgul în teatru. Cînd e „de-ai casei”, e şi secretar literar sau actor. (V. S.)

O.S.T.A. — O sta mult fără o activitate teatrală? (Al. P.)

Perdele — Fantezie şi originalitate în decor. (V. S.)

Peruchier — Singurul în drept să pună bărbi în teatru. (S. G.)

Plasator — Insul pe care nu te superi când… te pune la locul tău. (M. P.)

Rampă — Fata Morgana pentru actorii puşi să joace în fundul scenei. (V. S.)

Regizor — Un soi de mamă : dă viaţă unei piese. Se mai găsesc şi mame vitrege. (I. A.)

Repertoriul (unui teatru) — Îl trecem pe Dorian, îl înlocuim cu Shakespeare şi intrăm cu De Filippo. (I. A.)

Sufler: Actorul ştie rolul bine, / Suflerul nu-i e necesar! / Nu-i necesar atunci cînd vine, / Dar cînd lipseşte e-un calvar ! (T. M.)

Scenă — încăpere cu un perete dărîmat pe unde privesc toţi indiscreţii. Culmea este că locatarii sînt trişti cînd n-are cine să-i privească. (I. L.)

Secretar literar (un anume) — Factor în stare de imponderabilitate (fără greutate). (I. A.)

Sfoară (plural sfori) — Utilizată în unele teatre de păpuşi şi în foarte multe teatre de proză. (Al. P.)

Titlu — Aspectul cel mai nesigur al unui spectacol pînă la premieră. (V. S.)

Turneu — Cîteodată, ieşirea dublurilor pe teren. (M. P.)

Ubicuitate — A fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Proprietate a actorilor din Capitală, care se află în aceeaşi dimineaţă la radio (şi la radioficare), televiziune, cinematografie (dar nu şi la teatrul lor, la repetiţie). (V. S.)

Vedetă (în teatrul occidental) — Trăieşte ca să placă şi trebuie să placă spre a putea trăi. (H. N.)

Vis — Hamlet! (V. S.)

Vizionare — „Ce-a spus ?”, „Ce-a şoptit ?”, „A zîmbit?”, „A plecat?”, ,,E-ncruntat(ă) ?” etc. (S. R.)

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.