Relansat în prezent pe platforma Cinepub, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011) era al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru. Filmul consacra un cineast original, mereu în căutarea unor forme atipice şi îndrăzneţe de exprimare.
Un articol de Ionuţ Mareş|11 martie 2016
Adrian Sitaru lansează la 18 martie un nou film, „Ilegitim”, şi este aproape de finalizare cu un altul, „Fixeur”, a cărui dată de apariţie nu este stabilită deocamdată, dar care ar putea fi tot 2016 (ceea ce ar marca o premieră).
Va ajunge astfel la cinci lungmetraje de ficţiune şi va deveni, alături de Radu Muntean, cel mai prolific regizor din Noul Cinema Românesc, asta deşi face parte din a doua etapă a valului douămiist (Muntean are deja lansate cinci lungmetraje de ficţiune, la care se adaugă şi un documentar corealizat cu Alexandru Baciu).
Corneliu Porumboiu a regizat de asemenea cinci filme, însă unul este documentar. Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Jude urmează să îşi prezinte fiecare în 2016 sau 2017 cel de-al patrulea lungmetraj, deşi filmografiile lor mai cuprind şi alte titluri la limită (Mungiu a coordonat şi participat la un film colectiv, Puiu are un exerciţiu cu actori realizat în Franţa, iar Jude a experimentat cu un mediumetraj independent).
Adrian Sitaru este însă probabil şi autorul cu cele mai numeroase scurtmetraje. Până la debutul în lungmetraj cu „Pescuit sportiv” în 2009, el realizase deja aproximativ zece astfel de filme scurte (o cifră exactă este dificil de stabilit, în lipsa unor dicţionare sau baze de date credibile). Ulterior, între proiectele mai ample, a continuat să scrie şi să regizeze scurtmetraje (la care se adaugă implicarea într-o serie de televiziune, „În derivă”).
„Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, lansat în festivaluri şi pe marile ecrane în 2011, era al doilea lungmetraj, care avea să confirme stilul original al cineastului, ce îl diferenţia destul de mult de colegii de generaţie. Filmul venea după succesul extraordinar obţinut cu doar doi ani în urmă cu debutul său – premiat şi lăudat de critica străină şi română.
De aceea, nu trebuia să fie o surpriză că „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” era realizat, ca şi „Pescuit sportiv”, din filmări din unghi subiectiv (deşi câteva secvenţe se abăteau de la regulă). Noutatea era că tehnica POV-ul devenea mai îngrijită (mai puţine bâţâieli şi artificii) şi mai elaborată – perspectiva se schimbă între mai multe personaje în aceeaşi secvenţă, iar mizanscena este mai complexă.
„Din dragoste cu cele mai bune intenţii” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!
Se pierdeau totuşi dinamisul şi prospeţimea din „Pescuit sportiv”, însă ele erau acolo mai adecvate tematicii decât în acest mai aşezat „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”.
Deşi o astfel de estetică are limitări evidente şi funcţionează în primul rând ca exerciţiu de stil – dovadă că, treptat, Adrian Sitaru pare să fi renunţat la ea, folosind-o cu parcimonie în cel de-al treilea film al său, „Domestic” (2012) -, ea îşi găsea justificarea în acest al doilea film al cineastului.
Şi asta pentru că miza narativă în „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” este de a face din mai multe unghiuri portretul unui tânăr, Alex (Bodgan Dumitrache), pus în situaţia de a-şi vedea mama (Nataşa Raab) ajunsă în spital din cauza unui minor accident vascular cerebral.
Întoarcerea din Bucureşti în orăşelul de provincie (nenumit) unde trăiesc părinţii (tatăl este jucat de Marian Râlea) îi oferă lui Alex prilejul de a-şi etala un tot mai dezvoltat simţ al organizării şi controlului, într-un moment neaşteptat şi necunoscut până atunci – împins într-o stare în care sunt amestecate teama, irascibilitatea şi paranoia.
Grija exagerată lui Alex pentru mama sa – ar vrea s-o mute la Cluj, la sfatul unui prieten medic, deşi condiţiile din spitalul local nu sunt dintre cele mai rele şi nici starea femeii nu este gravă; câteva picături de sânge i se par semnele prevestitoare ale unei catastrofe – şi bunele sale intenţii sunt inevitabil o sursă de umor, un comic ce invită la înţelegere faţă de o situaţie de viaţă firească şi des întâlnită.
Unghiurile subiective, care implică priviri directe ale lui Dumitrache în camera de filmat, pot pune spectatorul într-o stare de uşor disconfort, tocmai pentru că nu permit o identificare cu protagonistul. La fiecare schimbare a perspectivei, a privirii căreia i se substituie obiectivul aparatului de filmat, se semnalează implicit că este totuşi vorba de un limbaj cinematografic (unul ludic în acest caz), de o convenţie filmică.
La fel ca în „Pescuit sportiv”, şi lumea imaginată în „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” are ceva neliniştitor, un mister provenit din cele mai neaşteptate surse. În scenele de început, în care Alex, care locuieşte cu iubita sa (Alina Grigore), află prin telefon vestea că mama a fost internată, camera de filmat îi urmăreşte comportamentul prin mişcări lente, aproape imperceptibile, care ajung să semene cu privirea unei prezenţe invizibile – curioasă, dar discretă.
În salonul de spital, una dintre paciente este o femeie a cărei faţă mutilată într-un accident de maşină este acoperită cu bizară mască de iepure – un personaj insolit care dinamitează realismul-minimalist din secvenţele în care apare.
Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.
