Din dragoste pentru Gyuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-dragoste-pentru-gyuri/

Se împlinesc, astăzi, doi ani de la moartea cântăreţului şi actorului Ioan Gyuri Pascu. Peste 20 de prieteni ai lui Gyuri, artişti şi personalităţi din lumea sportului, îi vor onora numele în concertul de la Agnita (localitatea natală a lui Ioan Gyuri Pascu), intitulat “Din dragoste pentru Gyuri”. Cu acest prilej va fi dezvelit şi bustul regretatului artist.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2018

Mircea Vintilă, Dinu Olărașu, Emeric Imre, Victor Solomon și Florian Stoica (Conexiuni), Zoltan Octavian Butuc, Cristi Dumitrașcu, Adi Ivanitschi, Mircea Rusu și trupa sa, Vladi Cnejevici și Teo Boar – cei ce au făcut parte în ultimii ani de viață din trupa de acompaniament a regretatuluiartist -, Tic Petroșel, George Sărluceanu, Ionuț Barsan, Dan și Liliana Filip, Isabela Barbu (Jezebel), Dan Manciulea, Felicia Pop, Radu Captari, Cornel Băgaian, Ioan Oliu – bun prieten al lui Gyuri Pascu, dar și marele campion olimpic Ivan Patzaichin și soția lui, Georgiana, vor participa la evenimentul comemorativ ce va avea loc în centrul localității.

Muzician, compozitor, scriitor, scenarist și comic, Ioan Gyuri Pascu s-a stins din viață pe 26 septembrie 2016, în urma unui infarct.

În 2000, artistul mai suferise un infarct, pe scena clubului care-i purta numele. Deși și-a schimbat radical modul de viață – a renunțat la alcool, țigări, s-a apucat de sport și a reușit să slăbească destul de mult – n-a reușit să-și mai amâne plecarea în lumea celor drepți. Prietenii au pus sfârșitul său pe seama sensibilității lui.

Un alt proiect comemorativ în memoria artistului este ca școala din comuna Ulmu, Călărași, unde Gyuri Pascu a fost detașat ca profesor în anii dinaintea Revoluției din 1989 și unde a predat limba română, să poarte numele artistului.

Foto: Ioan Gyuri Pascu – facebook

28
/03
/22

Marţi, 5 aprilie, la ora 19:00, la Palatul Suţu, compozitorul și muzicologul Dan Dediu va deschide seria de concerte-conferinţă intitulată „Muzică pe pâine – despre frumuseţea muzicii clasice”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia ACCUMM.

17
/03
/22

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susține un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi și câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 și Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

15
/03
/22

Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms.