Din nou, aplauze pentru Teatru. Mesajul FNT de Ziua Mondială a Teatrului
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-nou-aplauze-pentru-teatru-mesajul-fnt-de-ziua-mondiala-a-teatrului/

Redăm integral mesajul Festivalului Naţional de Teatru, de Ziua Mondială a Teatrului: 27 martie 2019.

Un articol de Liliana Matei|27 martie 2019

Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Teatrului. Este încă o ocazie să ne amintim – și amintindu-ne să prețuim – bucuria de a fi martorii acestui repetabil miracol: spectacolul.

Ziua Mondială a Teatrului ne găsește în plină pregătire a celei de a 29-a ediții a Festivalului Național de Teatru, care va avea loc între 18 și 27 octombrie 2019, la București. Director al Festivalului va fi și anul acesta criticul de teatru Marina Constantinescu.

Echipa Festivalului face – ca în fiecare an – o plecăciune față de toți creatorii nobilei arte.

Ne facem o datorie de onoare din a cinsti memoria celor care au făcut istoria teatrului de ieri, dar și din a-i aplauda pe cei care fac teatrul de astăzi și nădăjduim să le lăsăm o bază solidă celor care vor face teatrul de mâine.

Lumea se schimbă în direcții amețitoare, trăim motive de îngrijorare, nimic nu e câștigat pentru totdeauna, nici libertatea, nici democrația.

Și nu e o întâmplare că tocmai teatrul – prin puterea nuanțelor sale – ne reamintește în fiecare zi cât de prețioasă este libertatea.

Teatrul înseamnă libertate și înseamnă frumusețe, înseamnă prilej pentru reflecție și regăsire, dar teatrul înseamnă și momente de respiro în luptele de care nimeni nu e scutit pe baricadele personale.

Teatrul este, mai ales, suflet, și de aceea ne întoarcem iar și iar și iar cu emoție în sălile de spectacol.

Teatrul ne ajută să nu ne pierdem sufletele în timpul acesta tot mai grăbit.

Teatrul are vulnerabilitatea clipei, însă emoțiile creației durează cât va mai dura umanitatea în noi, oamenii.

Și pentru toate acestea, și pentru încă multe altele, nu vom lăsa cortina să cadă. 

Echipa Festivalului Național de Teatru

Foto: Adi Bulboacă / Chekhov’s First Play (spectacol prezentat în FNT 2018)

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.