Din Timișoara până în Japonia – două noutăți în colecția n’autor a editurii Nemira
https://www.ziarulmetropolis.ro/din-timisoara-pana-in-japonia-doua-noutati-in-colectia-nautor-a-editurii-nemira/

Editura Nemira publică în colecţia n’autor de literatură română contemporană romanul Un cal într-o mare de lebede, de Raluca Nagy şi colecţia de Povestiri din garaj, de Goran Mrakić, 2 cărţi numai bune de luat în vacanţă. 

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2018

Protagonista din romanul Ralucăi Nagy, Un cal într-o mare de lebede, este Rosalyn, care are 24 de ani și este studentă la Londra. Cu un corp invadat de o boală ciudată, cu o poveste amoroasă complicată și o familie disfuncțională, la capătul puterilor, ea decide să plece cu o bursă de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneză.

Întâlnirea șocantă cu o cultură impresionantă va funcționa ca o oglindă necruțătoare, care o va ajuta să se desprindă de trecut și să se vindece.

„În ego-ficțiunea Ralucăi Nagy despre Japonia nu se întâmplă practic nimic: nu există intrigă, în sensul occidental, după cum ne avertizează autoarea încă de la început. Dar se petrece o întâlnire radicală a europeanului cu un Celălalt extrem, care îl face să simtă organic – la modul propriu – distanța culturală și provocarea umană. Un cal într-o mare de lebede este pur și simplu narațiunea polisenzorială și în același timp auto-reflexivă, etnografică și personală, perplexă și totodată firească până la limita intimității, a acestei experiențe.“ Vintilă Mihăilescu

Povestirile din garaj sunt tipice tranziției de tip balcanic, trăite în Timișoara înainte și după ’90: veri în care timpul se dilată, așa cum doar în vacanțele școlare o poate face, muzici interzise, trase pe casete, baruri locale, animate de legende de cartier, români, sârbi, șvabi și maghiari, Poli Timișoara, huligani, bătăi, ecouri ale primelor revolte care au declanșat Revoluția din decembrie ’89, afaceri stranii, crime, râuri de bere, scriitori și artiști de tot soiul, scene din viața de zi cu zi, întâmplări adolescentine și rememorări nostalgice. Toate desfășurate între betoane și Bega.

Raluca Nagy „Marea șmecherie pe care o face Goran în povestirile lui e că are un fel de familiaritate în scris, ai impresia că-i știi de undeva personajele. Rockeri, punkeri și idealiști ajunși bătrâni și sictiriți într-un oraș care «era odată» par niște veterani ai unui război pentru optimism, ce a avut loc cândva la începutul anilor ’90. Război pe care l-au câștigat cam cum au câștigat sârbii mai toate războaiele din ultima vreme, à la Pyrrhus.“ Ovidiu Eftimie

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este doctor în științe sociale al Universității Libere din Bruxelles și al SNSPA București. A debutat în limba română în anul 2005, la Revista 22, și a continuat până în prezent la: Cuvântul, Dilema Veche, Decât o Revistă, totb, Arhiforum și Scena 9. A contribuit cu o povestire la volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2015). A mai publicat proză scurtă în revista Iocan (2016) și în Revista de Povestiri (2017–2018), al cărei atelier de scriere creativă l-a urmat. Un cal într-o mare de lebede este debutul său în volum individual.

Goran Mrakić (n. 1979) s-a născut la Sânnicolau Mare. A publicat două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice și un volum de proză scurtă, Punk requiem. A primit premiul Uniunii Scriitorilor din Timișoara pentru debut, premiul „Vladimir Bulatović VIB“ și premiul „Radoje Domanović“. Scrierile sale au apărut în mai multe antologii de aforisme din Serbia, România, Bosnia, Spania, Liban și Italia. A tradus din limba română în limba sârbă (și viceversa) mai multe cărți. A lucrat timp de 15 ani ca redactor al ziarului de limba sârbă Naša reč. În prezent, ocupă funcția de director al Editurii Uniunii Sârbilor din România. Trăiește și lucrează la Timișoara.

Foto:  Un cal într-o mare de lebede, Povestiri din garaj, nemira – nemira.ro

28
/01
/15

Istoricii aflaţi în căutarea mormântului unuia dintre cei mai mai renumiţi scriitori spanioli, Miguel de Cervantes, au anunţat, luni, că au descoperit sub capela unei biserici din Madrid fragmente dintr-un sicriu pe care sunt gravate iniţialele romancierului.

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.