Dirijorul Cristian Mandeal și violonistul Valentin Șerban deschid stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/dirijorul-cristian-mandeal-si-violonistul-valentin-serban-deschid-stagiunea-orchestrei-de-camera-radio/

Miercuri, 19 octombrie 2022, de la ora 19:00, este rândul Orchestrei de Cameră Radio să prezinte primul eveniment al noii sale stagiuni la Sala Radio, sub bagheta apreciatului dirijor român Cristian Mandeal.

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2022

Invitat special al evenimentului de la Sala Radio este violonistul Veltnin Șerban, câștigător al Concursului internațional George Enescu (ediția 2020-2021).

În atmosfera Vienei imperiale de secolului al XVIII-lea veți asculta un concert ce reunește lucrări ale celor trei mari clasici: Haydn, Mozart și Beethoven

Prima lucrare în programul serii va fi Simfonia nr. 6 – Le matin (Dimineața)  de J. Haydn, ce debutează cu o inspirată descriere sonoră a zorilor și a fost creată la comanda prințului Paul al II-lea Anton Esterházy, care i-a cerut compozitorului trei lucrări care să descrie principalele momente ale zilei. Veți asculta apoi o lucrare creată de celebrul Amadeus – Serenada  nr. 6 în Re majorSerenata notturna și în partea a doua a serii vă veți bucura de Concertul în Re major pentru vioară și orchestră – una dintre cele mai romantice și mai emoționante creații beethoveniene.

Singurul concert de vioară semnat de titanul de la Bonn, compus în 1806 și interpretat prima oară la Viena, la doar două zile după ce compozitorul a terminat de scris partitura, concertul a fost inițial considerat un eșec. După moartea lui Beethoven, câteva decenii mai târziu, în 1844, tânărul Joseph Joachim, în vârstă de doar 12 ani – care avea să devină unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii – l-a interpretat alături de orchestra London Philharmonic Society, sub bagheta celebrului compozitor Felix Mendelssohn, moment ce a relansat lucrarea. Astăzi este una dintre cele mai cântate partituri de vioară create vreodată și mari violoniști ca Yehudi Menuhin, David Oistrah sau Itzhak Perlman l-au interpretat și înregistrat.

În aproape 50 de ani de activitate, Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008),  dirijor permanent la Orchestra „Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003);  dirijor invitat al Orchestrei „Hallé” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre,  al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret, pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul Valentin Șerban este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet. Un experiment artistic ce pune la încercare virtuozitatea oricărui mare violonist și împinge limitele de receptare ale muzicii clasice.

Valentin Șerban a început studiul viorii la vârsta de 7 ani în Brașov (orașul său natal), unde a urmat și studiile universitare și a continuat apoi cursurile de master la Kunstuniversität în Graz (Austria), sub îndrumarea celebrei violoniste Silvia Marcovici. A susţinut un număr mare de concerte şi recitaluri atât în România, cât și în Franţa, Austria, Germania, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Ungaria, Danemarca, Polonia, Spania, Belgia sau Ucraina.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio. Ele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro, și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.